Ardelenii ajung, cu trenul, mai iute la Viena decât la București

DE Petre Bădică | Actualizat: 03.10.2019 - 11:10

Infrastructura feroviară a țării, extrem de proastă, face ca drumul în Capitala fostului Imperiu să le fie ardelenilor mai la îndemână decât actuala Capitală a țării.

SHARE

Compania feroviară austriacă de stat – ÖBB – introduce un nou tren internațional, ce va asigura legătura zilnică între Satu Mare și Viena.

„În programul ÖBB, trenul are prevăută pornirea la ora 8:23, de la Satu Mare, iar ora de sosire în Gara centrală din Viena (Wien Hbf) este prevăzută pentru ora 17:21. Așadar, călătoria ar urma să dureze 8 ore și 58 minute, trenul EuroCity (EC) 687.

Trenul va circula zilnic, începând cu data de sâmbătă, 15 decembrie 2019, fiind introdus edeja în programul ÖBB, chiar dacă prețul biletelor nu este încă afișat”, scrie bihon.ro.

Între Satu Mare și Viena distanța este de 570 de kilometri.

De la Satu Mare la București, distanța este doar cu puțin mai mare – 610 kilometri.

Sunt trei trenuri pe această rută. Cel mai rapid face 15 ore, altul 16 ore, iar cel mai leneș parcurge distanța în 20 de ore și 20 de minute.

Astfel, să spunem că avem doi sătmăreni care pleacă în același timp, unul spre Viena, celălalt spre București cu trenul. Cel care a plecat spre Viena va ajunge cu 6 ore mai devreme decât cel care merge spre capitala României.

Viteza medie cu care circulă trenurile în România este mai mică de 40 de kiloemtri pe oră.

   

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te