Trei ucraineni rătăciți la 1.600 metri altitudine au fost recuperați de echipele Salvamont
Cei trei cetățeni ucraineni rătăciți în cursul zilei de sâmbătă, la peste 1.600 de metri altitudine, au fost salvați în cursul nopții trecute de echipele de intervenție din cadrul Salvamont Maramureș, fiind predați ulterior Poliției de Frontieră.
Potrivit informațiilor transmise duminică dimineață de Salvamont Muraramureș, ucrainenii au vârste cuprinse între 25 și 27 ani. Când au fost găsiți de Salvamont, ei erau epuizați fizic, deshidratați și aveau hipotermie ușoară.
Citește și: Cluj: Salvamontiştii au intervenit în 21 de cazuri de accidentări în vacanţa de schi a elevilor
Trei ucraineni rătăciți la 1.600 metri altitudine au fost recuperați de echipele Salvamont
„Misiune de salvare încheiată cu succes! În această dimineață, echipele de intervenție au reușit să-i recupereze în siguranță pe cei trei cetățeni ucraineni (doi în vârstă de 25 de ani și unul de 27 de ani) rătăciți pe munte. Cei trei tineri au fost găsiți epuizați fizic, deshidratați și în stare de hipotermie ușoară. Salvatorii noștri montani au intervenit prompt: le-au oferit ceai cald pentru reîncălzire, le-au evaluat starea de sănătate și i-au coborât în siguranță de pe traseul montan”, a informat Salvamont Maramureș, într-o postare pe Facebook.
În jurul orei 06:40, cei trei ucraineni au fost predați Poliției de Frontieră.
Sâmbătă seara echipele din cadrul Salvamont Maramureș și de la Poliția de Frontieră Poienile de sub Munte au plecat în această misiune evaluată ca fiind 'deosebit de grea' pentru salvarea celor trei cetățeni ucraineni aflați în dificultate în zona Vârfului Corbu, la o altitudine de peste 1.600 de metri.
Conform informării de sâmbătă seara a Salvamont Maramureș, condițiile pe munte erau dificile, zăpada măsura mult peste un metru, iar pentru a putea înainta și a ajunge la timp, salvatorii montani au urcat pe schiuri de tură.