Luigi Ionescu, interpretul celebrului cântec „Lalele”. Inițial, piesa s-a numit „Gagarin” și n-a avut succes
Luigi Ionescu a fost interpretul celebrului cântec „Lalele”, primua compoziție românească ce a devenit un succes internațional. Mai puțin știut e faptul că, inițial, cântecul s-a numit „Gagarin”, în cinstea primului om în spațiu, cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.
Pentru generații de români, Luigi Ionescu încă reprezintă un reper al muzicii românești, unul dintre eroii tinereții lor.
E greu de imaginat acum, după mai bine de 60 de ani de la acele timpuri, popularitatea de care se bucura Luigi Ionescu și succesul pe care l-au avut șlagărele cântate de el, dar mai ales „Lalele”. fredonat, practic, de toată România aelor timpuri.
Artistul a pășit discret în lumea umbrelor, într-o nemeritată uitare, în 1994, la vârsta de 67 de ani.
Luigi Ionescu, superstarul anilor '60
Luigi Ionescu s-a născut la 3 aprilie 1927 în localitatea Pâncești, Bacău și s-a apropiat de muzică încă din copilărie.
Dotat cu o voce generoasă, baritonală i-a fermecat mai ntâi pe colegi și profesori, dar și pe părinții care veneau la serbările școlii.
„Pentru vocea sa, vin adesea, sătenii din satele din împrejurimi. Fetele se prăpădesc după el. Înalt, cu părul bogat, fascinează.
Nimeni nu se îndoia că Luigi n–avea să se facă artist“, relatează Eugen Şendrea în volumul „Istoria pe placul tuturor“.
În anii de după război, când abia trecuse de perioada de adolescentă, Luigi Ionescu cânta în săli neîncălzite şi chiar fără microfon.
Cu toate acestea, publicul era fascinat de vocea sa. Cariera muzicală a fost lansată odată cu câştigarea unui concurs.
„În 1950 se organizează concurs la Savoy. N–are rivali, câştigând detaşat. Acum are un loc şi un salariu stabil. Se însoară într–o minunată zi de mai.
La Teatrul de Revistă se simte ca peştele în apă. E nelipsit de pe afişe, iar pe an ce trece, numele său se scrie cu litere din ce în ce mai mari.
Marii compozitori, Elly Roman, H. Mălineanu, Vasilescu, Temistocle Popa, George Grigoriu îi încredinţează partiturile.
Fiecare melodie interpretată de Luigi Ionescu devine şlagăr: «E primăvară în ianuarie», «Două viori», «Zorile», «Iubito», «Te caut», «Femeia», «Turturele». Pe străzi, în birouri, în balcoane, toată lumea fredonează melodiile sale.
E suficient să spui că în spectacolul «X» cântă Luigi Ionescu, că lumea ia cu asalt sala. Radioul şi mai târziu televiziunea, nu se pot lipsi de repertoriul său“, mai scria Eugen Şendrea.
Melodia „Lalele“, compusă de Temistocle Popa, a avut cel mai mare succes, fiind prima melodie românescă cu succes internaţional.
„Briliantul carierei sale avea să fie o melodie simplă, «cu lipici», dedicată unor flori: „Lalele”.
Nici compozitorul, nici textierul şi nici chiar interpretul n–aveau să bănuiască imensul succes al melodiei.
Sala în care a fost lansată melodia a explodat pur şi simplu. De la femeia de serviciu până la director, de la copii de grădiniţă până la membrii Academiei Române, toată lumea avea pe buze „Lalele”.
Luigi Ionescu a murit în 1994, la 67 de ani
„Restaurantele din întreaga ţară îşi încep programul cu ea, radioul, televiziunea o includ aproape zilnic.
Şi pentru prima dată, o melodie românească devine şlagăr internaţional, «Lalele, lalele» fiind preluată de televiziunile din Bulgaria, Ungaria, U.R.S.S., ajungând până în îndepărtata Brazilie.
Lalelele româneşti înfloresc peste tot. Luigi Ionescu este solicitat în numeroase turnee“, mai nota Șendrea în volumul citat.
Citește și: Cântăreața uitată. Ilinca Cerbacev, cea mai frumoasă femeie din București. Are 95 de ani și trăiește în SUA
Dar marele succes al lui Luigi Ionescu are și o poveste mai puțin știută. Iniţial, piesa se numea „Gagarin”, în cinstea cosmonautului sovietic ajuns primul în spaţiul cosmic.
Era compus în forma unui vals lent, pentru un spectacol al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și spunea povestea primului om care a ajuns în Cosmos.
Însă, melodia nu a avut priză la public. Refrenul care conţinea un cuvânt care în limba română era nemuzical, „Gagarin”, iar ritmul acestui cântec nu era tocmai potrivit pentru generaţia tânără de atunci.
Astfel, după insuccesul inițial, s-a ajuns, astfel, la modificarea ei și la versiunea deja celebră a „Lalelelor”.
A fost o vreme în care Luigi Ionescu era strigat pe stradă sau salutat de admiratori, direct și sugestiv, „Lalele!”.
Faima lui a depășit-o la un moment dat chiar și pe cea a lui Dan Spătaru, răsfățatul publicului din acea perioadă, ceea era greu de imaginat.
Citește și: Cântăreața uitată. Simona Cassian, diva absolută a anilor 50. A murit în brațele soțului, George Grigoriu
Luigi Ionescu a rămas fidel Teatrului de Revistă din 1951 până în 1987, când s-a retras. Treptat, faima lui a pălit, deși generațiile mai în vârstă își aduceau aminte foarte bine cine fusese eroul tinereții lor.
Discret, aproape uitat, a părăsit scena vieții pe 4 octombrie 1994, la vârsta de 67 de ani, răpus de un cancer la plămâni.
