Elbphilharmonie, algoritmii acustici și arhitectura „organică“ a unei săli de concerte

Arhitectura sa, semnată de biroul de ahitectură elvețian Herzog & de Meuron, care este „vinovat“, de exemplu, și de proiectele stadionului Allianz Arena din Munchen și a muzeului Tate Modern din Londra, poate duce cu gândul fie la o navă care se luptă cu valurile, fie la un cristal de quartz gigantic. Însă design-ul interior, mai ales cel al sălii principale de concerte, este și mai ieșit din comun.
Utilizarea algoritmilor acustici în procesul de proiectare a dus la amplasarea a nu mai puțin de zece mii de panouri acustice, personalizate unul câte unul, și la ridicarea unui amfiteatru neregulat.

Arhitectura „organică“ a auditoriului cu o capacitate de 2.100 de locuri este rezultatul a sute de ore de design parametric. Pentru a desena sala care seamănă cu o peșteră și pereții ce par aduși de pe fundul mării, de la un recif de coral monocrom, designerii au utilizat o serie de algoritmi complicați de calcul, folosiți, de exemplu, și în industria automobilului. Fiecare panou acustic este unic, prezentând niște adâncituri, niște celule în formă de scoică, și nu a fost pus la întâmplare, ci cu atenție, ca într-un joc de puzzle.

Ce rol au aceste „celule-scoică“ cu adâncimi diferite și dispuse la distanțe între patru și 16 centimetri? Modelează sunetul. Herzog & de Meuron au apelat la faimosul acustician Yasuhisa Toyota pentru a crea o hartă acustică optimă pentru sală. Folosindu-se de un model geometric 3D al încăperii, specialistul a proiectat, de exemplu, „celule“ cu scobituri mai pronunțate pentru pereții din spate, care absorb ecoul, în timp ce anumiți parapeți ai balustradelor refractă sunetul, creându-se astfel o reverberație echilibrată în întreaga sală. Niciunul dintre cele zece mii de panouri acustice nu tratează sunetul la fel.

O arhitectură acustică făcută cam după aceleași principii are și Filarmonica din Viena, Wiener Musik­verein. Detaliile neoclasice care ornează sala principală creează același efect de difuzie cu „celulele-scoică“. Doar că, evident, în 1870, când a fost inaugurată clădirea, nu se putea vorbi despre modele 3D dezvoltate pe calculator.