Emisiunea Tezaur Folcloric, lansată în 1982 de Televiziunea Națională, are pe generic o femeie călare. Aceste imagini au stârnit controverse, Marioara Murărescu, realizatoarea emisiunii, fiind criticată pentru această amazoană.
Însă, femeia de pe generic nu este o necunoscută. Povestea ei este dramatică.
Cine este ”femeia călare” de pe genericul emisiunii Tezaur Folcoric. A murit de cancer la 40 de ani
În 1982, Televiziunea Națională lansează emisiunea ”Tezaur Folcloric”, cu Marioara Murărescu prezentatoare. Urmase Conservatorul din București, dorea să devină soprană, dar o operație de amigdalită o dusese spre... folclor, spre muzica populară.
Emisiunea nu avea generic, nici melodie de fundal.
Citește și: FOTO Emisiunea „Surprize, surprize” revine cu o „Zână” de 27 de ani. Ce rol a primit Andreea Marin
Exista un film, tras la Gorovița, pe plaiurile mehedințene, cu o femeie călare. ”Nimic special”, cum avea să spună Marioara Murărescu peste ani. ”Am decis să aleg imaginile acelea, deși am fost aspru criticată!”
”Am făcut niște filmări în Mehedinți, o zonă cu totul specială. Puțină lume știe că în acea zonă de munte și femeile umblă călăre. Mulți m-au criticat: ”De ce-a pus amazoana aia în generic'? Ei, dar eu am rămas cu amazoana mea! La filmări, multe interprete mergeau, conform obiceiurilor zonei, călăre”.
”Amazoana” era Mariana Drăguț, interpretă de muzică populară, câștigătoare a ”Festivalului Maria Tănase”.
Din păcate, avea să se stingă de cancer, la nici 40 de ani.
Cum a fost aleasă melodia genericului
Nici melodie nu exista. ”Tatăl copilului meu a ales-o”, își amintea Marioara Murărescu. Dumitru Fărcaș coborâse din ținuturile Maramureșului pentru a face Conservatorul din Cluj.
Citește și: A murit cunoscutul interpret Dumitru Farcaș
Se apucase de oboi, trecuse pe taragot, instrumentul ce avea să-l facă faimos. ”Melodia era din repertoriul său”, spunea Marioara Murărescu, decedată în 2014. Așa a apărut cel mai faimos generic de pe vremea lui Ceaușescu, cunoscut drept ”fata cu calul”.
Dumitru Fărcaș a murit în 2018, la Cluj.