Ce este Caloianul, ritualul străbun de combatere a secetei? Este un obicei folcloric românesc specific zonei Munteniei și Dobrogei, care datează, conform unor scrieri, încă din anii 1700, dar originea sa este, cel mai probabil, mult mai veche, dinainte de era creștină.
Ce este Caloianul, ritualul străvechi de combatere a secetei? E îngropat la loc cu verdeață
În folclor, Caloianul este o păpuşă din lut galben, trimisul oamenilor la zeul ploilor, în timp de secetă, pentru a-l determina să dezlege ploile.
Conform obiceiului vechi de secole, fetele şi femeile tinere fac un mic omuleţ pe care îl pun într-un sicriu, imitând ritualul înmormântării. Tradițional, are loc într-o marţi din a doua sau a treia săptămână de după Paşte.
Denumirea de Caloian vine, se pare, din cuvântul slav „kaljeni”, adică „de lut“, şi simbolizează fertilitatea şi belşugul. Există și varianta provenienței sale din cuvintele grecești „kalos” - „frumos” și „iani” - Ioan”.
La ritual iau parte mai multe fete care se strâng la un loc şi se împart, după vârstă, în două sau mai multe cete, fiecare cu câte o o conducătoare.
Citește și: Ce este iarba fiarelor, planta care ar deschide lacăte și încuietori? I se spune și „iarba lui Isus”
„Fetele fac o păpuşă de lut, un om mic pe care îl împodobesc cu panglici, cârpe colorate şi flori, iar pe cap îi pun drept căciulă o coajă de ou roşu, oul înroşit fiind un străvechi simbol al ReÎnvierii, al Soarelui care răsare în fiecare dimineaţă.
În unele sate, micul idol de lut este îmbrăcat în straie ţărăneşți, cu opincuţe şi căciuliţă. Păpuşa se numeşte Calian, Caloian sau Scaloian”, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu, citat de adevarul.ro.
Alaiul porneşte pe uliţele satului să înmormânteze Caloianul într-un loc cu verdeaţă. Din grup nu lipsesc preotul şi localnicii. Un coş plin cu bucate şi colivă este dus de fetele care interpretează cântece triste şi bocesc.
Caloianul este pus apoi într-un sicriu mic, bine încleiat (că să plutească pe apă), sau pe o scândură.
Citește și: Noaptea de Sânziene, când se deschid Cerurile. Tradițiile și superstițiile românilor pe 24 iunie
În jurul lui, fetele pun coji de ouă roşii, păstrate de la Paşte, dar și flori, între care predomină busuiocul, apoi îl îngroapă pe câmp, printre bucate, prin bozii sau mărăcini, pe malul vreunei ape ori într-un alt loc ascuns.
„Înainte de înmormântare, una dintre fete se face preot, altă dascăl, a treia duce steagul, adică o trestie cu o batistă albă în vârf, înaintea popii, şi iarăşi una sau două fete duc sicriul ori scândura cu Caloianul.
În urmă cortegiului vin celelalte fete, cu lumânări aprinse, bocind: „Caloiene, Ene, Caloiene, Ene! / Cum ne curg lacrimile, Să curgă şi ploile/ Zilele şi nopţile, Să umple şanţurile / Să crească legumile / Şi toate ierburile!””, a mai spus explică Sorin Mazilescu.
O descriere a ritualului Calioanului a oferit și Steluţa Enache, educatoare în Căldărăști, localitate din componența orașului Pogoanele, județul Buzău.
„După ce am aranjat moartea Caloianului, i-am pregătit înmormântarea, cu tot ritualul specific, astfel încât copiii să ştie să păstreze aceste tradiţii strămoşeşti.
Am mers cu el, plângându-l, pe stradă, l-am depus într-un loc cu verdeaţă pentru că aşa se practică la noi în sat.
La trei zile după ce l-am aşezat în iarbă, l-am plâns, l-am îngropat cu tot ritualul, alaiul de fete împreună cu băieţii au venit, l-au dezgropat şi au mers să-l arunce în trei fântâni”, a explicat ea.
Citește și: Legenda lacului din România unde noaptea se strâng ielele. Apa lui nu îngheață niciodată
Ulterior, fetele împodobite cu frunze de salcie joacă dansul paparudei, pentru a invoca ploaia mult așteptată.
În unele zone, Caloianului i se zicea şi Muma Ploii, o variantă rar întâlnită, consemnată în anul 1900, într-un supliment al Noii Reviste Române.
Există, de asemenea, obiceiul ca, în unele sate românești, alături de Caloian sau Scaloian, să fie bocită şi Caloiţa sau Scaloiţa.
