Obiceiul de a purta verighete se pierde în negura istoriei, astfel că papura și stuful au fost primele materiale folosite pentru a le confecționa. Odată cu dezvoltarea civilizației umane, și tradiția oferirii și purtării lor s-a răspândit în cercuri tot mai largi ale populației, păstrându-și semnificația - cu mici variații - de-a lungul mileniilor.
Când a apărut obiceiul de a purta verighete? Papura și stuful, primele materiale din care s-au făcut
Pe tot mapamondul, de multă vreme, verighetele sunt o expresie a iubirii, fiind oferite în momentul căsătoriei a două persoane, dar nimeni nu poate determina exact când a apărut această tradiție.
Totuși, cercetările arheologice au arătat că faraonii egipteni au fost primii care au folosit un inel pentru a reprezenta autoritatea, dar și eternitatea.
Citește și: Care sunt cele mai scumpe diamante din lume? Cu cel mai valoros se pot cumpăra 50 de tancuri Abrams
Acest lucru se datorează faptului că un cerc nu are început și nici sfârșit și reflectă forma soarelui și a lunii, pe care egiptenii le venerau.
De asemenea, vechii egiptenii credeau că spațiul deschis din mijlocul unui inel reprezintă o poartă către necunoscut.
Inelele egiptene Uroborus înfățișează un șarpe înghițindu-și coada, reprezentând ciclul etern al lucrurilor. Uroborus este unul dintre cele mai vechi simboluri din lume, iar numele său înseamnă „devorator de coadă” în greacă, conform 4cs.gia.edu.
De altfel, o dovadă a întrebuinţării inelelor în epocile străvechi stă scrisă chiar în Biblie, în Facerea din Vechiul Testament: „Faraon şi-a scos inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif”.
Un inel modern de tip Uroborus - Foto: 4cs.gia.edu (imagine cu rol ilustrativ)
Tot din Egiptul Antic provine și prima mențiune despre un schimb de inele în timpul unei nunți, acum aproximativ 4.800 de ani. Adică, ceea ce astăzi am numi verighete, ca simbol al căsătoriei între două persoane.
Papura și stuful care creșteau alături de binecunoscutul papirus au fost răsucite și transformate în inele sau în alte bijuterii purtate de femei în timpul acestor festivități. Conform tradiției, a da un inel unei femei înseamnă iubire veșnică.
Materialul preferat pentru verighete a devenit aurul
Materialele din care erau confecționate acele inele nu erau unele rezistente. Însă, de-a lungul timpului, oamenii le-au înlocuit cu inele din piele, os sau fildeș.
Cu cât materialul era mai scump, cu atât era mai mare dragostea pentru cea care primea inelul. Valoarea inelului demonstra, de asemenea, și bogăția celui care îl dăruia.
Când regele Macedoniei, Alexandru cel Mare i-a cucerit pe egipteni, în secolul al IV-lea î.Hr., grecii au adoptat tradiția de a oferi inele iubiților lor pentru a reprezenta devotamentul.
Multe dintre aceste inele îl reprezentau pe Eros sau Cupidon, zeul iubirii. La rândul lor, când romanii au cucerit Grecia, au preluat această tradiție și au început să folosească inele de fier și cupru în ceremoniile de căsătorie.
Citește și: Cei mai scumpi pantofi din lume costă 20 de milioane $. O româncă a contribuit la crearea rivalilor
Inelele de fier aveau uneori motive de chei pentru a simboliza faptul că soția deținea acum controlul asupra bunurilor casnice.
Până în secolul al II-lea d.Hr. însă, majoritatea inelelor erau din aur și semnificau, în prumul rând, „dreptul de proprietate” al bărbaților romani asupra soțiilor.
Începând cu secolele al III-lea și al IV-lea d.Hr., inelele de aur au devenit mai luxoase în stil, etalând bogăția celui care le dăruia.
Inelul tip „fede”, care prezintă două mâini drepte împreunate, semnificând prietenia, parteneriatul și contractul de căsătorie, a fost în vogă în această perioadă.
Acest model era redat în aur și adesea încrustat pe inel cu pietre prețioase precum onix, cornelian, granat sau ametist. Chiar și mai târziu, romanii au început să își personalizeze inelele prin sculptarea portretelor lor pe inele.
Cum egiptenii antici credeau că degetul inelar, sau al patrulea deget al mâinii stângi - cel pe care azi îl și numim „inelar” - conținea o „vena amoris” sau „vena iubirii” care ducea direct la inimă, mai scrie sursa citată.
Inel roman tip „fede” din secolul al III-lea - Foto: 4cs.gia.edu (imagine cu rol ilustrativ)
Romanii au adoptat această credință și purtau verighete pe degetul inelar. Deși credința lor nu este corectă din punct de vedere anatomic, tradiția de a purta verighete pe acel deget a rezistat și s-a păstrat până în prezent.
Începând din perioada medievală, verighetele au început să fie prevăzute cu pietre prețioase. Europenii medievali foloseau rubinele pentru a simboliza pasiunea, safirele pentru a simboliza cerul și diamantele pentru a simboliza forța neclintită.
Atât inelele romane tip „fede”, cât și cele cu portretul posesorului pe ele erau populare în Europa medievală.
În jurul anilor 1600, motivele fede au început să fie încorporate în inelele tip „Gimmel” - inele cu două, sau uneori trei, benzi întrepătrunse.
Iubiții purtau fiecare câte o verighetă în perioada de logodnă, iar în timpul ceremoniei de nuntă, mirele își apropia inelul de cel de pe degetul miresei, unind verighetele într-un set asortat. Inelul complet arăta două mâini drepte împreunate.
Nobilii au început să ofere verighete cu diamante
În jurul anilor 1600, motivul fede a evoluat în inelul „Claddagh”, care arăta o pereche de mâini ținând o inimă. Acestea aveau adesea o a treia bandă centrală care arăta o piatră prețioasă strânsă de două mâini.
Au apărut apoi inelele tip „Poesy”, care au crescut în popularitate în timpul Renașterii și al epocii elisabetane. Aceste inele erau inscripționate cu poezii în interiorul sau în afara benzii inelului.
Puritanii din America colonială considerau bijuteriile frivole. Prin urmare, soții puritani le dăruiau nevestelor degetare - de tipul folosit și azi de unele croitorese - în loc de inele.
Abia după ce miresele își foloseau degetele pentru a coase haine și materiale textile pentru noua lor casă, ele puteau apoi să taie vârfurile degetarelor pentru a crea forma de inel.
Citește și: Care este cel mai scump telefon din lume? Valorează cât echipele de fotbal FCSB și Farul la un loc
Cele mai vechi bijuterii cu diamante care au supraviețuit datează din anul 300 î.Hr. Primul inel cu diamant cunoscut datează de la sfârșitul anilor 100 d.Hr. și a fost găsit în Roma.
Diamantele de atunci nu erau tăiate și erau apreciate mai degrabă pentru duritatea lor decât pentru strălucire.
Prima verighetă cu diamant înregistrată datează de la sfârșitul anilor 1300 sau începutul anilor 1400, ea fiind trecută de o văduvă engleză în testamentul său.
În 1477, Arhiducele Maximillian al Austriei i-a oferit Mariei de Burgundia primul inel de logodnă cu diamant - Foto: arhiva
Primul inel celebru de logodnă cu diamant a fost dăruit în 1477 de arhiducele Maximillian al Austriei Mariei de Burgundia.
Se spune că inelul a fost alcătuit din diamante mici și plate care scriau inițiala Mariei, M, un cadou potrivit pentru viitoarea ducesă, care era cea mai dorită burlăciță din acea vreme.
Inelele de logodnă cu diamante au devenit din ce în ce mai populare și mai ornamentate în perioada victoriană, datorită renumitei pasiuni a reginei Victoria a Marii Britanii pentru bijuteriile cu diamante.
Totuși, până în secolul al XX-lea, verighetele erau purtate mai ales de femei, deși Biserica creștină promova schimbul de verighete ca o modalitate de a păstra fidelitatea bărbaților.
Inelele duble - câte unul pentru fiecare partener - s-au răspândit abia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când soldații americani și europeni au purtat verighete ca o modalitate de a-și aminti de soțiile și iubitele lor de acasă.
Ulterior, verighetele pentru bărbați s-au răspândit și în rândul civililor. Inelele de logodnă și de nuntă, în trecut ca și în prezent, simbolizează angajamentul, dragostea și devotamentul.
Citește și: Ce preț are cel mai scump parfum din lume? Cu un flacon poți cumpăra 120 de Dacii Logan
În vremurile mai îndepărtate, verighetele semnificau și o promisiune sau un contract între un cuplu și cele două familii ale lor. Ele erau, de asemenea, simboluri sau chiar „depozite de garanție” care arătau că promisiunea unui bărbat era „bună ca aurul”.
În ultimele decenii, inelele de nuntă s-au transformat în declarații de individualitate și parteneriat care sunt purtate de ambele sexe.
Atât verighetele, cât și inelele de logodnă sunt acum elemente de bază ale nunții în orice țară în care cuplurile doresc și o dovadă exterioară a iubirii și angajamentului lor pe viață.
