Lumini roşii pe cer, semnalate în România, Slovacia, R. Moldova, Kazahstan, Ucraina, Belarus

DE Florin Budescu | Actualizat: 06.11.2023 - 14:25
Lumini roşii pe cer semnalate în România - Foto: Facebook/Meteoplus

O lumină roşiatică, considerată de unii oameni de ştiinţă drept aurora boreală, a fost semnalată în Europa, adică în România, Slovacia, R. Moldova, Ucraina, Belarus sau Marea Britanie, dar şi în Kazahstan.

SHARE

Pe cerul din Republica Moldova, a putut fi observată o posibilă auroră boreală, fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă.

Imagini cu fenomenul au fost distribuite pe reţelele de socializare. Potrivit imaginilor existente în online, aurora boreală a putut fi zărită pe cerul din România, Ucraina, Kazahstan şi Belarus.

Lumini roşii pe cer, semnalate în România

Dar, în general, aurora boreală are două caracteristici specifice: se observă în zona polară, cum ar fi, de exemplu, nordul extrem al Europei, şi are o varietate de culori din tot spectrul ROGVAIV, nu doar roşu-magenta, cum este aceasta de acum.

În R. Moldova, fenomenul a putut fi observat în Raionul Cahul, relatează NewsMaker, care prezintă şi imagini. Fotografiile din România au fost realizate în Timiş, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Bucureşti, Giurgiu, Ialomiţa, Tulcea.

Citeşte şi: Aurora Boreală, vizibilă și în România: În ce zonă s-a văzut și care sunt condițiile în care apare

”Aurora Boreală pe cerul României; aceasta a putut fi observată şi raportată din toate zonele ţării, cum e şi captura de mai jos, realizată în judeţul Timiş, comuna Paniova”, a notat şi pagina de Facebook ”Furtuni România - Prognoze, avertizãri şi analize meteo”, conform News.ro

În luna aprilie, aurora boreală a putut fi văzută în mai multe ţări din Europa, inclusiv în România. Declanşatorul a fost atunci o furtună solară, cea mai puternică din ultimii ani.

Şi peste Stonehenge, în Scoţia, a fost observat acelaşi fenomen. "Aurora boreală luminează o mare parte din Regatul Unit și Irlanda, de la Insulele Orkney și Donegal, până în sudul Angliei", notează The Guardian.

Citeşte şi: VIDEO Misterioasă „auroră" albastră în Laponia. Test rusesc cu rachete de pe un submarin nuclear?

"Luminile nordice transformă cerul în magenta peste Norfolk", scrie BBC. Ce scrie site-ul corporaţiei britanice:

"Aurora boreală a luminat cerul în nuanțe frumoase de roșu și magenta, deasupra oraşului Norfolk. Richard Rawling a făcut fotografii cu aurora, cu camera telefonului său, la Hingham, la scurt timp după ora 19:00 GMT.

Deși a văzut spectacolul acesta şi în Norvegia, el spune că a fost absolut uimit să-l vadă la fel, din grădina lui."

Foarte rar în România

Astronomul Adrian Șonka a declarat că fenomenul este foarte rar la latitudinea țării noastre, ultima oară fiind văzut în 2015.

Potrivit acestuia, aurora boreală a fost cauzată de o erupție solară, care a avut loc în urmă cu câteva zile, pe 3 noiembrie, și s-a produs când particulele emise în urma erupției au ajuns pe Pământ și au interacționat cu atmosfera terestră.

Astronomul a mai precizat că nu se poate anticipa dacă astfel de fenomene vor mai fi văzute, pentru că sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca aurora boreală să devină vizibilă, conform Digi24.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te