VIDEO ȘOC Accident teribil în F1: Monopostul lui Grosjean s-a rupt și a explodat, pilotul a scăpat

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 30.11.2020 - 09:46
Foto: Facebook / F1

Imediat după startul Marelui Premiu al Bahrainului, câștigat ieri de Hamilton, pilotul Haas Romain Grosjean s-a ciocnit cu Daniil Kviat, în lupta pentru poziții, iar monopostul său a zburat în parapet, rupându-se în două și explodând. Din fericire, Grosjean a scăpat din infern.

SHARE

Francezul a reușit să iasă singur din flăcări și a scăpat, ca prin minune, doar cu arsuri la mâini și câteva răni ușoare. Celula de siguranță a monopostului, sistemul Halo și costumul ignifug i-au salvat viața. 

Grosjean a fost transportat la spital după accident, unde i s-au făcut investigaţii şi s-a constatat că nu a suferit nicio fractură, și a postat pe Instagram un mesaj video prin care a anunţat că este în regulă.

“Sunt ok oarecum. Mulţumesc mult pentru mesaje. Nu eram adeptul elementului halo acum câţiva ani, dar cred că este cel mai important lucru adus în Formula 1 şi fără el nu v-aş fi putut vorbi astăzi. Mulţumesc stafului medical de la circuit, de la spital şi sper că o să vă pot scrie în curând mesaje pentru a vă spune cum merg lucrurile”, a scris Romain Grosjean. 

Şoferul maşinii medicale de pe circuitul Sakhir, Alan van der Merwe, a declarat, după accidentul lui Grosjean că nu a mai văzut un astfel de impact şi atâtea flăcări, relatează formula1.com.

“Nu am mai văzut atâtea flăcări şi un astfel de impact. Romain a început singur să iasă din maşină, ceea ce este uimitor după un astfel de impact. Toate sistemele pe care le-am dezvoltat, elementul halo, barierele, centurile de siguranţă – totul a funcţionat aşa cum trebuia”, a spus Van der Merwe.

Guenther Steiner, conducător al echipei Haas, le-a mulţumit echipelor de salvatori, care au intervenit foarte rapid, precum şi angajaţilor FIA pentru felul în care au acţionat.

Hamilton: Riscul pe care ni-l asumăm nu este o glumă

Septuplul campion mondial Lewis Hamilton a scris pe Twitter că este recunoscător că francezul este acum în siguranţă şi a subliniat faptul că piloţii îşi pun viaţa în loc în Formula 1.

“Sunt foarte recunoscător că Romain este în siguranţă. Uau.. riscul pe care ni-l asumăm nu este o glumă, asta celor dintre voi care uitaţi că noi ne punem viaţa în pericol pentru acest sport şi pentru ce iubim să facem. Mulţumiri FIA pentru paşii imenşi făcuţi pentru ca Romain să plece din acel loc în siguranţă”, a scris Hamilton.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te