Cel puțin 190 de cazuri misterioase de hepatită au fost identificate la copii din întreaga lume, conform ECDC. Oamenii de știință nu știu ce a declanșat acest focar global de hepatită ce a provocat un deces și 17 transplanturi de ficat.
Cel puțin 190 de cazuri misterioase de hepatită au fost identificate la copii din întreaga lume, conform ECDC. Oamenii de știință nu știu ce a declanșat acest focar global de hepatită ce a provocat un deces și 17 transplanturi de ficat.
Pastila denumită S-217622 "a demonstrat o eliminare rapidă a virusului infecţios SARS-CoV-2", a precizat compania japoneză într-un comunicat de presă, citând rezultatele fazei 2b din studiul clinic de fază II/III al medicamentului.
Polonia refuză să primească şi să plătească noi livrări de vaccinuri anti-COVID, a declarat ministrul Sănătăţii de la Varșovia, precizând că ţara sa dispune de 25 de milioane de doze neutilizate, relatează AFP.
Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC).
Două persoane au murit din cauza gripei, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, anunță Agerpres.
Sub 10.000 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultima săptămână, dintre care sub 1.150 - prima doză, 2.416 - doza a doua, 6.071 - cea de-a treia doză, potrivit autorităților.
Moderna Inc a anunţat vineri că au fost retrase 764.900 de doze din vaccinul său împotriva COVID-19 după descoperirea contaminării cu un corp străin a unui flacon realizat de Rovi, producătorul său contractual, informează Reuters.
Insuficiența cardiacă este prezentă adesea și la pacienții cu boală cronică de rinichi.