duminică 11 octombrie
EUR 5.3414 USD 4.7612
Abonează-te
Newsweek România

VIDEO Ucraina nu ține cont de acordul Trump-Putin privind motorina. Atacă depozitele de petrol ale Rusiei

Data publicării: 11.10.2026 • 17:15 Data actualizării: 11.10.2026 • 17:20
Ucraina nu ține cont de acordul Trump-Putin privind motorina. Atacă depozitele de petrol ale Rusiei - Foto: Profimedia Images (imagine cu  rol ilustrativ)
Ucraina nu ține cont de acordul Trump-Putin privind motorina. Atacă depozitele de petrol ale Rusiei - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Petroliere în portul Azov - Foto: Profimedia Images
Petroliere în portul Azov - Foto: Profimedia Images

Washington a transmis Kievului „solicitarea fermă a președintelui SUA” privind încetarea unilaterală a atacurilor asupra rafinăriilor de petrol rusești. Ucraina continuă să le atace fără un armistițiu energetic cu Rusia.

În noaptea de 9 spre 10 octombrie, după ce Trump a anunțat acordul cu Putin pentru motorină și a somat Ucraina să nu mai atace sectorul petrolier al Rusiei, unități ucrainene au lovit din nou Stația de Dispecerizare și Producție Liniară (LPDS) din Samara, Rusia.

Informația a fost comunicată într-o postare pe Facebook a Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit agenției de știri Ukrainian News.

Ucraina nu ține cont de acordul Trump-Putin privind motorina. Atacă depozitele de petrol ale Rusiei

„În noaptea de 10 octombrie, unități ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au lovit Stația de Dispecerizare și Producție Liniară din Samara, situată în apropierea localității Prosvet, regiunea Samara, Federația Rusă. Amploarea pagubelor este în curs de evaluare”, se arată în postare.

De asemenea, s-a confirmat că, pe 7 octombrie, patru rezervoare de stocare de tip RVS-50000 au fost distruse și a izbucnit un incendiu de proporții la instalația din Samara destinată recepției, stocării și amestecării țițeiului.

Stația de Dispecerizare și Producție Liniară din Samara este un nod important pentru recepția, stocarea și amestecarea țițeiului.

Țițeiul este livrat prin conducte magistrale din Tatarstan, Siberia de Vest și alte regiuni producătoare de petrol din Rusia.

În cadrul terminalului, țițeiul cu conținut variabil de sulf este amestecat pentru a produce sortimentul de export „Urals”.

Statul Major General al Ucrainei a subliniat că instalația contribuie la satisfacerea nevoilor forțelor armate ruse.

Washington a transmis Kievului „solicitarea fermă a președintelui SUA” privind încetarea atacurilor asupra rafinăriilor de petrol rusești, relatează Deutsche Welle, citând un oficial ucrainean de rang înalt. 

Zelenski a transmis că acceptă în schimbul unui armistițiu energetic, nu „unilateral”

Două petroliere rusești lovite în portul Azov

În noaptea de 10 octombrie, două nave au fost avariate în portul Azov în urma unui atac cu drone asupra regiunii ruse Rostov, potrivit guvernatorului regiunii Rostov.

Oficialul nu a precizat numele navelor avariate și nici natura daunelor suferite de acestea. Petroliere în portul Azov - Foto: Profimedia Images Site-ul ucrainean Militarnyi a relatat că în timpul atacului din 10 octombrie, drone ucrainene au lovit terminalul de încărcare a petrolului de la rafinăria din Novoșahtinsk, regiunea Rostov-pe-Don. Un incendiu puternic a izbucnit în incinta rafinăriei.

Portul Azov găzduiește un port maritim comercial situat în delta fluviului Don, care facilitează transbordarea mărfurilor între transportul fluvial și cel maritim. Portul dispune de acces la Marea Azov prin intermediul Canalului Azov-Don.

Potrivit Ministerului Transporturilor din Rusia, unul dintre cei mai mari operatori portuari — Azov Sea Port JSC — deține 11 dane cu o lungime totală de 1.485 de metri. Capacitatea de operare declarată a terminalului său de mărfuri este de 5,64 milioane de tone pe an.

Acordul pe motorină al lui Trump este în curd de desfășurare. Potrivit canalelor OSINT, un petrolier rusesc încărcat cu motorină se îndreaptă spre coasta de est a SUA încă de la sfârșitul lunii septembrie (nava a plecat din portul Sankt Petersburg).

Se preconizează că primul transport de motorină rusească va ajunge în Statele Unite în următoarele 48–72 de ore.

 

Mai multe articole din secțiunea Internațional
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră