Județele cu cele mai mici rate de vaccinare anti-COVID: patru români din cinci nu cred în imunizare

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.09.2021 - 21:10
În București este cea mai mare acoperire vaccinală, iar în județul Suceava, cea mai mică. Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Acoperirea vaccinală în România, pe județe. Sursa: CNCAV pentru Newsweek România

Județul Suceava are cea mai scăzută rată de vaccinare din România: puțin peste 16% din populația totală a județului și 19% din populația eligibilă a mers să se vaccineze, arată datele CNCAV, furnizate la cererea Newsweek România. Peste 40% vaccinați, doar la București și Cluj.

SHARE

Raportat la populația totală, șase județe din România au o rată de vaccinare cuprinsă între 16 și 19%, iar alte 30 de județe au o acoperire vaccinală mai mică de 30%. Doar patru județe au o acoperire vaccinală de peste 30%, iar Capitala și județul Cluj au o acoperire vaccinală de peste 40%, arată datele oficiale obținute de Newsweek România de la Comitetul de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV). 

Citește și: VIDEO Cum arată Autostrada București, unde lucrările avansează cu 3% pe lună. Deschidere, 2023 

Dacă raportăm acoperirea vaccinală la populația eligibilă care poate primi vaccinul anti-COVID, care începe de cu vârsta de 12 ani, Capitala are singura rată de vaccinare care depășește 50%, în vreme ce județul Cluj raportează o rată de 46,32%. 

Județul Suceava este cel mai slab în topul vaccinării: doar 16,45% din populația totală a județului, respectiv 19,35% din populația eligibilă s-a vaccinat anti-COVID.

Citește și: Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală a depășit 50% în București. În 40% din județe, e peste 30%

Acoperire vaccinală raportată la populația totală: 30 de județe nu ating 30%

30 de județe au o acoperire vaccinală mai mică de 30%, iar șase județe au o rată de vaccinare cuprinsă între 16 și 19%: Suceava, Giurgiu, Botoșani, Covasna, Bacău și Vrancea. 

La polul opus, județele care raportează rate mai bune de vaccinare, de peste 30% (raportat la totalul populației din județul respectiv), sunt: Brașov - 31,82%, Timiș - 32,49%, Constanța - 32,58% și Sibiu - 34,28%. 

Cele mai bune rate de vaccinare din România, raportate la totalul populației din județe, sunt Cluj - 40,91% și Bucureștiul - 43,84%. 

Citește și: GRAFICE Tulpina Delta a acaparat România: a cauzat aproape toate îmbolnăvirile de COVID-19

Acoperire vaccinală la populația eligibilă: Capitala atinge 50%, 23 de județe nu ajung la 30%

Dacă analizăm acoperirea vaccinală raportată la populația eligibilă, cifrele se îmbunătățesc, însă doar Capitala raportează o acoperire vaccinală de 50% - respectiv 50,15%. 

Clujul este singurul județ cu peste 46% acoperire vaccinală, iar cu peste 30% acoperire vaccinală sunt 15 județe. Cu o acoperire vaccinală mai mare de 20% și mai mică de 30% - 23 de județe. 

Două județe - Giurgiu și Suceava - au o acoperire vaccinală de doar 19% (raportat la populația eligibilă pentru vaccinare). 

Citește și: VIDEO Când va începe administrarea dozei a treia de vaccin anti-COVID 

Mai jos, găsiți datele complete privind acoperirea vaccinală pentru toată țara:

Până marți la ora 17.00, s-au vaccinat împotriva COVID 5.275.194 de români cu schema completă, respectiv 5.397.142 de români cu o singură doză. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te