Epidemiologul american Anthony Fauci: Vaccinul nu protejează pentru varianta sud africană a COVID

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 23.02.2021 - 14:59
Vaccinul nu protejează pentru varianta sud africană a COVID. Foto Pexels.com

Vaccinul de la Astra Zeneca nu protejează pe cei injectați față de noua variantă, descoperită în Africa de Sud, a coronavirusului, a declarat dr. Anthony Fauci, consilierul pe sănătate al președintelui SUA Joe Biden.

SHARE

Masca de protecție va trebui purtată și în anul 2022, până când se va obține o reducere considerabilă a ratei de infectare în comunitate și în condițiile în care se pot răspândi noile variante ale coronavirusului, față de care vaccinurile s-ar putea să nu facă față, a declarat dr. Anthony S. Fauci, consilierul șef al președintelui Biden pentru Covid-19, citat de The New York Times.

Medicul a estimat că SUA, care au înregistrat deja 500.000 de morți de COVID-19, va reveni la „un grad semnificativ de normalitate” din toamnă.

„Vreau să coborâm până la un nivel al infectărilor care să fie atât de jos încâ să nu existe practic nicio amenințare”, a declarat dr. Fauci la CNN, referindu-se la numărul de cazuri la nivel național care l-ar face suficient de confortabil pentru a recomanda renunțarea la purtarea măștii de protecție.

„Dacă combinăm vaccinarea majorității oamenilor din țară cu obținerea unui nivel de răspândire a virusului în comunitate foarte, foarte scăzut, atunci cred că vom putea spune, în cea mai mare parte, că nu mai trebuie să purtăm mască”.

De ce trebuie purtată mască și în 2022

Cât privește vaccinarea, dr. Anthony Fauci a recomandat oamenilor să respecte schema cu două doze și programarea prescrisă.

„Există suficiente necunoscute în acest sens, în special în ceea ce privește durabilitatea protecției”, a declarat epidemiologul, care a adăugat că deși au fost „cu adevărat impresionante” datele noi care sugerează că persoanele care au avut Covid ar putea obține suficientă protecție împotriva bolii după doar o doză de vaccin, sunt necesare noi informații.

Legat de discuțiile privind eficiența vaccinului Astra Zeneca în fața noilor variante ale Sars-COV 2, precum cea din Africa de Sud, studiile clinice care au implicat acest vaccin în această țară au arătat că pacienții care au fost inoculați nu au fost protejați și au manifestat forme ușoare și moderate de boală.

Deși această variantă a coronavirusului nu este încă foarte răspândită, poate deveni dominantă în viitor, ceea ce înseamnă că ar putea fi nevoie de un nou vaccin pentru a o combate. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te