Cercetarea, realizată la Peter MacCallum Cancer Centre şi publicată joi, în revista Proceedings of the National Academy of Sciences - PNAS, a folosit modele de musculiţe de fructe pentru a analiza de ce anumite mutaţii asociate cancerului duc la apariţia tumorilor doar în anumite regiuni ale creierului.
Studiul a identificat o proteină numită Chinmo drept factor esenţial care determină dacă celulele cerebrale care poartă mutaţii asociate cancerului se transformă sau nu în tumori la musculiţele de fructe.
"Mutaţiile asociate cancerului apar permanent în organismul nostru, însă majoritatea nu devin periculoase deoarece organismul detectează şi elimină aceste celule anormale. Am vrut să înţelegem de ce unele celule scapă acestui proces şi ajung să formeze tumori, în special în anumite regiuni ale creierului", a explicat prof Louise Cheng, care a coordonat studiul, citată într-un comunicat.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când mutaţiile apar în regiuni ale creierului în care proteina Chinmo este activă, celulele au o probabilitate mult mai mare de a deveni canceroase. În schimb, în regiunile în care Chinmo lipseşte, aceleaşi mutaţii nu duc la apariţia tumorilor.
Echipa a reuşit să activeze sau să oprească dezvoltarea tumorilor prin controlul nivelurilor acestei proteine. "Am observat că puteam schimba destinul celulelor care aveau exact aceeaşi mutaţie prin activarea sau dezactivarea Chinmo", a adăugat prof. Cheng.
Studiul a mai arătat că proteina Chinmo este reglată de un hormon steroid implicat în dezvoltarea creierului, ceea ce sugerează că momentul dezvoltării şi semnalele hormonale influenţează împreună apariţia cancerului.
"Rezultatele noastre arată că formarea tumorilor nu depinde doar de mutaţia în sine, ci şi de mediul şi starea de dezvoltare a celulelor în locul în care apare mutaţia", a precizat prof. Cheng.
Potrivit cercetătorilor, descoperirea ar putea ajuta la identificarea unor factori similari şi la oameni, care permit dezvoltarea cancerului.
"Înţelegerea acestor factori ne oferă o nouă perspectivă asupra modului în care apare cancerul. Dacă vom putea identifica condiţiile care permit celulelor mutate să devină tumori, am putea viza terapeutic aceste condiţii şi opri dezvoltarea cancerului înainte ca boala să apară", a concluzionat prof. Cheng.
Cercetarea a fost realizată în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Menzies Institute for Medical Research şi Imperial College London, scrie news.ro.