duminică 16 august
EUR 5.2436 USD 4.5389
Abonează-te
Newsweek România

Încă o dronă a „vizitat” azi-noapte România. A fost doborâtă de un F-18 spaniol. Miruţă: Felicitări piloţilor!

Data publicării: 16.08.2026 • 09:15
Avion F-18 al Forțelor Aeriene Spaniole - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)
Avion F-18 al Forțelor Aeriene Spaniole - Foto: Profimedia Images (Imagine cu rol ilustrativ)

Încă o dronă a „vizitat” azi-noapte România. A fost doborâtă de un F-18 spaniol, care a decolat de la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, la aproximativ 24 km nord de Galaţi.

O dronă a intrat, duminică dimineaţă, în spaţiul aerian naţional, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galaţi, anunţă MApN, care precizează că drona a fost doborâtă. Ministrul Apărării Radu Miruţă a transmis felicitări piloţilor spanioli şi militarilor români de la centrul de comandă pentru o misiune reuşită.

România îşi apără spaţiul aerian, iar aliaţii noştri sunt alături de noi. Vigilenţă, reacţie rapidă şi solidaritate aliată, acestea sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, mai afirmă ministrul.

Citește și: VIDEO Drona căzută în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea - detonată controlat de Armată

Încă o dronă a „vizitat” azi-noapte România. A fost doborâtă de un F-18 spaniol

"În noaptea de 15 spre 16 august, la ora 04.44, şistemele de supraveghere ale Ministerului Apărăriii Naţionale au detectat pătrunderea unei ţinte aeriene în spaţiul aerian naţional, dinspre Republica Moldova, la aproximativ 24 km nord de Galaţi.

O aeronavă F-18 a Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, care execută Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană la Baza 57 Aeriană "Mihail Kogălniceanu", aflată în misiune de monitorizare, a realizat contact radar cu ţinta şi a primit aprobarea de angajare.

Drona a fost doborâtă în condiţii de siguranţă de aeronava F-18, la ora 05.01", informează MApN.

Un posibil punct de impact al resturilor dronei a fost identificat între localităţile Băleni şi Cudalbi, judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată.

Alerta aeriană pentru judeţul Galaţi a încetat la ora 05.20.

Ministerul Apărării Naţionale subliniază că monitorizează permanent situaţia şi informează în timp real structurile aliate cu privire la astfel de evenimente.

Citește și: Războiul Rusia - Ucraina: Dronele roiesc în apropierea graniței României. Peste 100, în ultimele 96 de ore

Miruţă: Felicitări piloţilor!

"În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spaţiul aerian naţional şi a fost doborâtă.

La ora 04:44, ţinta a fost descoperită intrând în spaţiul aerian naţional, la 24 km nord de Galaţi, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare.

La ora 05:01, drona a fost interceptată şi distrusă între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată", a scris ministrul pe Facebook.

El a felicitat piloţii spanioli si militarii români de la centrul de comandă, pentru o misiune reuşită.

"România îşi apără spaţiul aerian, iar aliaţii noştri sunt alături de noi. Vigilenţă, reacţie rapidă şi solidaritate aliată, acestea sunt garanţiile concrete ale securităţii noastre. Da, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene", mai afirmă ministrul.

O dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit, în 29 mai, pe un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului, informează News.ro.

Două persoane - mamă şi fiu - au fost rănite, fiind transportate la spital.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră