Cine se află în spatele sondajelor prin care suntem manipulați de 30 de ani

DE Petru Zoltan, Cătălin Prisacariu | Actualizat: 07.08.2019 - 11:45

De 30 de ani, suntem poluați de sondori care scot din subteranele poporului, de multe ori, opinii manipulatoare.

SHARE

Istoria sondajelor de opinie din România reflectă fidel istoria politică a țării post-Ceaușescu, cu toate racilele ei. Toate alegerile din primul deceniu au fost prefațate de sondaje care, în mare parte, au greșit grosolan.

Ce e drept, o îmbunătățire s-a văzut: dacă în 1990 și 1992 apăreau erori de 24% în estimările de rezultate la vot, în 1996 și 2000 s-a ajuns la sondaje eronate cu „numai“ 16%.

Marii jucători de pe piața estimărilor electorale au avut legături politice nu doar evidente, ci și oficializate: au fost miniștri, parlamentari, funcționari publici propulsați partinic.

În alte cazuri, prieteniile cu mai marii zilei erau întărite prin contracte din bani publici care alimentau (și încă alimentează) conturile caselor de sondare.

Nu lipsesc nici eternii afiliați ai Securității, fie că sunt turnători dovediți, fie că doar apar pe niște liste ale fostei poliții politice și, deși nu au primit verdict oficial de la CNSAS, au admis că au scris note la Securitate.

Iar acești foști securistoizi nu au deținut roluri marginale în companiile de evaluare a opiniei publice, ci au condus (și încă mai conduc) importante companii de sondare.

În tandem cu acești sociologi mai mult sau mai puțin flexibili, personaje ca Sorin Ovidiu Vântu și Dan Voiculescu au purtat în lesă, o vreme, mari case de sondaje de opinie.

Cât de mult au influențat toate aceste infiltrări toxice analizele sociologice menite să ofere o imagine a preferințelor electorale?

Câtă manipulare conștientă s-a făcut prin aceste sondaje greșite și cât amatorism a fost în adunarea datelor?

Newsweek România a comparat, pentru toate alegerile prezidențiale și parlamentare din 1990 încoace, sondajele pre-alegeri cu rezultatele post-scrutine.

Iar analiza rezultată arată cu claritate că, în ciuda unor posibile erori firești, multe sondaje au fost făcute cu bună-știință pentru a induce alegătorii în eroare și a favoriza unele partide și pe unii candidați.

Newsweek România i-a intervievat și pe cei mai relevanți sondori ai ultimilor 30 de ani iar unele din răspunsurile lor au fost neașteptat de sincere.

Citește dosarul integral Sforarii de opinie

 

Sondajele anilor ̕90, erori de 24%

Vadim Tudor, îngropat de „sondori“ în 2000

CURS, între securistul Abraham și știristul Buble

Sondaje ca turnate (la Securitate) la IMAS

Nu aduce anu’ ce aduce Pieleanu în estimări

Dâncu, jolly joker-ul academic al PSD

Darie Cristea: Sondajul de opinie nu este „un produs magic“

Palada, pitbull-ul lui Ponta

CSOP trage dreapta în sondaje

Bruno Ștefan despre sociologii delatori, sondaje și dosare

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te