Preşedintele american Donald Trump a promis că ofensiva împotriva Iranului va continua până la distrugerea întregului său program de rachete, a marinei militare şi a capacităţilor sale nucleare, potrivit Stirileprotv.ro
Rusia avertizează: Războiul Israel–SUA ar putea împinge Iranul și vecinii arabi spre arme nucleare
Rusia a avertizat marţi că războiul lansat de Israel şi SUA împotriva Iranului ar putea avea exact rezultatul contrar scopului declarat, încurajând Teheranul şi vecinii săi arabi să se doteze cu arme nucleare, transmite Reuters.
Preşedintele american, Donald Trump, a menţionat că ambiţia Teheranului de a obţine arme nucleare este unul dintre motivele pentru care SUA şi Israelul au lansat sâmbătă atacuri contra Iranului.
Rusia avertizează: Războiul Israel–SUA ar putea împinge Iranul și vecinii arabi spre arme nucleare
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus că o consecinţă logică va fi aceea că ''în Iran vor apărea forţe ce vor favoriza exact lucrul pe care americanii vor să îl evite'' - dotarea cu o bombă nucleară, pentru că SUA nu îi atacă pe cei care deţin bombe nucleare.
Citește și Conflictul din Iran reduce aprovizionarea Europei cu gaze. Bruxelles a fost luat prin surprindere
Într-o conferinţă de presă, Lavrov a menţionat că mai multe ţări arabe s-ar putea alătura cursei pentru construirea unei bombe nucleare, în prezent sporind riscul ca ''problema proliferării nucleare să înceapă să scape de sub control''.
Moscova: Nu există dovezi privind un program nuclear militar iranian
El a adăugat că Moscova nu a văzut până acum nicio dovadă că Iranul dezvoltă arme nucleare. În general Israelul este considerat ca fiind singura ţară din regiune ce deţine arma nucleară, lucru pe care israelienii nici nu îl confirmă, nici nu îl neagă.