Geoană, la un pas să fie ridicat la discuția dintre Putin și Iliescu. „Dacă vorbește, îl dau afară”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 23.09.2022 - 12:00
Mircea Geoană și Vladimir Putin- Foto: rtv.ro

Cornel Dinu, personaj marcant în istoria fotbalului românesc, a rememorat un moment din urmă cu aproape două decenii, o discuție la care au participat Vladimir Putin, Evgheni Primakov, Ion Iliescu, Mircea Geoană şi mai mulţi oligarhi ruși.

SHARE

El a povestit un moment petrecut la nivel înalt în urma semnării tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă, (Moscova, 4 iulie 2003).

„Vă povestesc o discuţie foarte interesantă din 2003 cu semnarea tratatului între Rusia şi România, la Kremlin. Ambasador era Ion Aurel (n.r. - Aurel Constantin Ilie), lucrase cu Ion Iliescu (n.r. - fostul preşedinte al României) şi se semnase contractul respectiv.

La discuţia prealabilă participase Primakov, care era decanul de vârstă, fostul şef al spionajului din Asia, şi care era ministru de externe. Era contractul de colaborare, de asistenţă între România şi Rusia.

În momentul acela... Acolo, a doua zi, au fost şi miniştri de externe. La noi era ministru de externe Mircea Geoană. A doua zi a fost semnarea tratatului respectiv după care a urmat un banchet.

Primakov, că era decanul de vârstă, era în capul mesei. În dreapta, Putin, în stânga, Iliescu, după care veneau Ion Aurel, ambasadorul, lângă Ion Iliescu, şi după care urmau 80 de inşi din oligarhia rusă. Care erau băieţii de pe timpul lui Elţîn (n.r. - primul preşedinte al Federaţiei Ruse), cărora li s-au dat cărbunele, oţelul, mai departe.

Citește și: VIDEO Revoluția rusă va fi televizată. Propagandiștii lui Putin își critică liderul în direct

Se vorbea, bineînţeles, doar limba rusă. De la noi era un singur personaj care nu știa limba, și care era la jumătatea mesei, actualul adjunct al NATO, domnul Geoană. După un sfert de oră, simţindu-se stingher în limba lui Puşkin, Lermontov şi a lui Dostoievski, a încercat şi el cu partenerul de faţă... Că tot vorbim despre relaţii, că ar fi bine să ne avem cât se poate de bine cu vecinii... Nu să fim subjugaţi, cum am fost, după 1944, dar să rămânem cu un <<bună ziua>>, că nu se ştie ce se întâmplă. Şi să avem o inteligenţă a diplomaţiei.

Şi, în momentul acela, a încercat şi el (n.r. - Mircea Geonă), să vorbească cu unul îl limba engleză. Iar Primakov s-a întors către ambasador (n.r. - Aurel Constantin Ilie).

Citește și: Doi români, atacați de 25 de romi într-un spital din Italia: Răzbunare în stil mafiot

<<Cine e domnul?>>,

<<Cum cine e domnul? Nu v-ați întâlnit ieri cu el când aţi discutat în patru la Kremlin, când aţi discutat în patru? Ministrul nostru de externe>>.

<<Dacă mai scoate un cuvânt în engleză, îl dau afară de la masă>>.

Deci, cam ăsta e raportul", a povestit Cornel Dinu pentru Telekom Sport.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te