Situația de pe Frontul de Est, la debutul toamnei 2022

DE Ion Petrescu | 06.09.2022 - 11:19

V-ați plictisit de subiectul confruntării militare dure din Ucraina? Nu ar trebui. Acolo se joacă și soarta democrației înfiripate în fostele state socialiste din Europa de Est. Inclusiv din România. 

SHARE

Sigur că unii cetățeni europeni exasperați că mai continuă luptele dintre militarii agresori ruși și apărătorii ucraineni se lasă pradă teoriei conspirației, inclusiv iluziei că în primăvară ar fi putut fi o încetare a focului și o demarare a negocierilor de pace, dar terți au fost interesați în masive vânzări de armament - uitându-se, de pildă, că armamentul și tehnica de luptă trimise de Statele Unite către Ucraina sunt gratuite, dar extrem de utile supraviețuirii statului ucrainean. 

Într-adevăr, pe 29 august a.c., de la Kiev s-a anunțat că unități ale armatei ucrainene au declanșat operațiuni ofensive, în mai multe zone din sudul Ucrainei, arealul din jurul orașului Herson fiind vizat de acțiunile declanșate pe trei direcții de înaintare. 

Teoretic este debutul mult așteptatei contraofensive ucrainene, dar minților lucide este cazul să le reamintim că pe la începutul sezonului cald, un oficial ucrainean afirma că vara va fi favorabilă misiunilor de eliberare a teritoriilor ocupate de invadatorii răsăriteni, iar la începutul toamnei vor începe dezirabilele negocieri de pace. 

Nu a fost să fie. 

Mai mult, președintele Volodymyr Zelenskiy, cu o impetuozitate pe care o cunoaștem, a declarat că este timpul ca armata rusă să fugă - ceea ce ar fi frumos, dacă ar fi și posibil - până la granița Ucrainei, a cărei linie va fi neschimbată - ultima afirmație producând probabil, surâsuri amare la Chișinău și Tbilisi, care au experiențe triste cu trupele ruse grabnic trimise pe teritoriile Republicii Moldova și Georgiei și rămase acolo - nota bene - și azi. 

Evident că această întârziată contraofensivă ucraineană este în primul rând o comandă politică.

Asta pentru ca actuala conducere de la Kiev să arate sprijinitorilor săi - din spațiul transatlantic - că Forțele Armate ale Ucrainei au nu numai determinarea, ci și capacitatea de a trece la atacarea forței expediționare ruse, una bazată pe livrările de armament trimise, de exemplu, de SUA, Marea Britanie și mai nou Germania. 

După cum la fel de clară este continuarea opțiunii de hărțuire continuă a trupelor ruse.

Cel puțin în sud, forțele militare rusești au cedat inițiativa pe câmpul de luptă și conform unei precizări a ministerului britanic al apărării, nu puțini militari ruși sunt acolo nemulțumiți de întârzierea plății soldelor, aspect care mai mult întărește imaginea lor de mercenari, pentru o cauză a Kremlinului, dar nu și a celor ce mor în linia întâi, fie în sudul, fie în estul Ucrainei de azi. 

Scopul final al alungării cotropitorilor ruși este un enunț frumos, idealist, dar cel puțin în acest moment unul rupt de realitate. 

Armata rusă nu este o domnișoară de pension, care să se sperie la prima salvă de artilerie. 

A avut inițial comandanți aroganți, la nivel de armată și corp de armată, care nici măcar nu se informau reciproc ce decizii au luat, de la o zi la alta și de aceea Putin i-a schimbat și a retras trupele care au intrat pe teritoriul ucrainean, cel aflat la nord de Kiev. 

Acum lucrurile stau diferit. 

În Donbas, Republica Populară Lugansk are teritoriul dorit inițial.  Iar republica separatistă vecină, Donețk, încă nu a preluat controlul militar asupra porțiunii de teren la care mai jinduiește, în vestul Donbasului. 

În sudul Ucrainei, trupele ruse au fost îndepărtate din apropierea orașului Mykolaiv, trupele ucrainene înaintează încet, dar cu scopul  de a alunga pe cei 20.000 de militari ruși - echivalentul a două divizii - care se află la nord și nord-est de Herson, oraș încă ocupat de forța expediționară trimisă de Moscova în ex-republica sovietică socialistă ucraineană. 

Incertă este etapizarea oficializării de către Kremlin a anexării nu doar de facto, ci și de jure - din perspectiva Federației Ruse - a teritoriilor "eliberate."

Practic sunt față în față două armate cu stări de spirit diferite.

Armata ucraineană are motivația și hotărârea de a alunga agresorul, deoarece moartea zecilor de mii de ucraineni, nu doar în uniforme militare, ci și civili, constituie o realitate tragică, de neiertat. 

Armata rusă, care pe Frontul de Est numai de vizionarea postului de televiziune Rusia 1 - expresia, la nivel federal, a propagandei clar mincinoase promovate de cei care conduc acum la Moscova -  nu îi arde, acum vede, simte, înțelege, că logistica forței expediționare este încă deficitară, batalioanele din linia întâi nu au efectivele necesare, rezervele întârzie, undeva în sud-vestul statului mulținațional rus, comandanții nu excelează în comunicarea cu subordonații, mai ales la nivel de pluton, companie, iar armele-minune tot trâmbițate de la Kremlin par a fi desprinse din noi producții cinematografice de desene animate произведено в России / făcute în Rusia.  

Și ca tacâmul imprevizibilelor mutații din Europa de Est să fie complet, John Sullivan, ambasadorul SUA în Rusia, tocmai și-a încheiat mandatul după aproape trei ani și a părăsit Rusia duminică.

Oficial, plecarea sa a fost planificată și face parte dintr-o rotație diplomatică normală, după ce a îndeplinit un mandat complet ca ambasador, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Practic este o diminuare a comunicării și așa rare, dintre Casa Albă și Kremlin. 

Plecarea îi permite președintelui Joe Biden să numească un nou ambasador, sub rezerva aprobării Senatului SUA, într-un moment de mare tensiune între Moscova și Washington, după invadarea Ucrainei de către Rusia. 

Locțiitorul șefului misiunii, Elizabeth Rood, a preluat funcția de însărcinat cu afaceri al SUA la Moscova, până la sosirea unui succesor al lui Sullivan. 

Iar mandatul ei ar putea fi unul de durată, în absența opțiunii pentru o surprindere diplomatică constructivă. 

Totuși, la nivelul Departamentului de Stat al SUA ar trebui să se tragă concluziile de rigoare, în condițiile în care gestionarea diplomatică a relaționării cu Europa de Est este afectată de absența unor ambasadori cheie, necesari în unele capitale care contează în economia politicii Statelor Unite la granița de răsărit a NATO, precum București. Și mai nou Moscova. 

Până la urmă, cum merge contraofensiva Ucrainei? 

Conform lui Oleksiy Arestovych, un consilier al lui Zelensky, trupele ucrainene par să elibereze metru cu metru sudul Ucrainei, numai că Institutul american pentru Studierea Războiului s-a dovedit a fi mai realist, apreciind că actuala contraofensivă ucraineană nu va avea câștiguri teritoriale imediate. 

Cât privește bombardamentele rusești de uzură - vizând localitățile Mykolaiv și Harkiv, în afară de victimele din rândurile civilor, de distrugerea unor edificii - acestea nu au marcat vreo înaintare a trupelor ruse. 

În schimb, președintele Volodymyr Zelenskiy - tot mai atent la rostirea de enunțuri memorabile, pentru opinia publică internațională - a spus la ultima sa întâlnire, cu comandanți de la eșaloanele înalte ale armatei, că "steagurile ucrainene se întorc unde ar trebui să fie." Parțial are dreptate. 

Comentariul șefului statului ucrainean a fost probabil generat și de o imagine care a circulat duminică pe rețelele de socializare cu militari ucraineni ridicând steagul națiunii lor pe un spital din Vysokopillya, la vest de râul Nipru, din regiunea Herson.

Pe de altă parte, un obuz rusesc tras aupra orașului-port Ochakiv din sudul regiunii Mykolaiv a distrus un depozit cu câteva mii de tone de cereale,

Rusia continuă să se concentreze pe extinderea controlului asupra teritoriului vestic al regiunii Donețk, menținând aliniamentele trupelor proprii din regiunile Herson, Harkiv, Zaporizhzhia și Mykolaiv - după cum a precizat a Ministerul ucrainean al Apărării. 

Luciditatea ne îndeamnă să privim cu circusmspecție entuziasmul președintelui Volodymyr Zelensky, conform căruia trupele ucrainene vor împinge trupele rusești dincolo de granițele răsăritene ale Ucrainei. 

Sigur că imaginile din satelit, care confirmă că Ucraina contraatacă în coloane organizate și bine aprovizionate constituie un alt semn al exercitării eficiente a actului de comandă și control, comparativ cu aiureala militară rusă dovedită în nordul statului ucrainean, unde războiul fulger imaginat la Moscova s-a dovedit a fi un eșec răsunător, din rațiuni deja cunoscute. 

Pe măsură ce Ucraina organizează o nouă contraofensivă în partea de sud a țării, bravada lui Zelensky riscă să creeze așteptări prea mari. 

Ucraina practic nu are cum să își elibereze teritoriul în acest an și nici măcar în următorul. 

Contraofensiva ucraineană are în schimb meritul de a îi dovedi lui Putin că a mințit când afirma - ca orice dictator plin de sine - că Ucraina nu este o țară reală.  Statul ucrainean supraviețuiește și recâștigă mici porțiuni din teritoriul ocupat inițial de forța expediționară rusă. 

Ce a obținut Vladimir Vladimirovici Putin după 24 februarie în Ucraina? 

Dincolo de oprobiul public internațional, ceea ce părea  cea mai mare invazie a teritoriului european din ultimele opt decenii s-a dovedit a fi o făcătură.  Trupele invadatoare inițial anunțate la nivelul de peste 200.000, apoi chiar 300.000 - cu tot cu militarii afectați structurilor logistice deplasate la granițele Federației Ruse cu Ucraina - s-au dovedit a fi fost, până la urmă, undeva peste 150.000 de mii, din care mai mult de jumătate au murit sau au fost răniți pe câmpurile de luptă. 

Oricât de înflăcărat ar fi în acest moment președintele Ucrainei, nu se pune deloc, în termeni pragmatici, problema ca Zelensky să urmeze ambițiile lui Napoleon și Hitler țintind un marș al armatei ucrainene spre Moscova. 

Unii comentatori de peste Ocean își pun întrebarea: "dacă alegătorii din Germania, Italia și alte țări occidentale se răcesc suficient fără gazul rusesc, pe care se bazează pentru încălzirea lor, își pot forța guvernele să se retragă de la sprijinul unificat al NATO pentru Zelensky?"

Desigur că una este atmosfera de dialog democratic, din Uniunea Europeană, firească din perspectiva ascultării, cu calm, a altor puncte de vedere. 

Și cu totul altceva este - cum a dovedit tradiția OTAN - respectarea deciziilor luate, de pildă, la Summitul NATO de la Madrid, privind sprijinirea luptei pentru supraviețuire a statului ucrainean. 

Decesul lui Mihail Gorbaciov a reamintit opiniei publice internaționale eșecul tentativei de a instaura democrația pe târâm sovietic, consecința fiind reîntoarcerea la stilul stalinist de conducere, a cărui expresie supremă este președintele Vladimir Putin. 

Iar Putin controlează foarte bine arena politică internă rusă. 

Uciderea fiicei lui Alexandr Dugin s-a dovedit a fi un avertisment indirect al Kremlinului, pentru cine pune problema unei schimbări viitoare, de pildă peste câteva luni,  a conducerii Federației Ruse.  Unii directori din industria petrolului și gazelor au fost găsiți morți, unii cu membrii familiei lor, iar un altul – președintele Lukoil, a doua companie petrolieră ca mărime din Rusia – s-a aruncat în gol de la o fereastră situată la etajul al șaselea al unui spital brusc intrat în atenția opiniei publice. 

Ați observat dinamica statutului neutralității în Europa?

Finlanda și Suedia - ca urmare a agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei - au renunțat rapid la acesta preferând statutul sigur de țări membre ale NATO. Belarusul a renunțat la același statut, dintr-un alt motiv, acela de a permite găzduirea de arme nucleare ale Moscovei pe teritoriul său - parte a Uniunii cu Rusia. 

Iar Republica Moldova înțelege abia acum că în cazul unei surprinderi strategice, neutralitatea trebuie rapid înlocuită cu oficializarea relației ce va fi stabilită cu furnizorii elementelor de întărire rapidă a defensivei entității dintre Prut și Nistru. 

În ceea ce privește Ucraina, neutralitatea nu mai este o opțiune, din moment ce a optat pentru statutul de candidat la Uniunea Europeană, implicit de viitoare apartenență la comunitatea democratică de pe bătrânul nostru continent. 

Vom vedea ce rezultate vor obține ucrainenii, care  încearcă să împingă forțele ruse dincolo de râul Nipru, spre Herson și presează spre Zaporizhzhia, iar la est de Crimeea, spre Marea Azov. 

Diferența specifică, pe câmpurile de luptă, o fac sistemele de rachete de artilerie cu înaltă mobilitate (HIMARS) și alte arme de precizie furnizate de SUA, care au permis armatei ucrainene să anihileze puncte de comandă rusești, depozite de muniții, poduri și căi de transport. 

Armata rusă nu este dezorientată din cauza loviturilor pe care le-a primit. 

Ci doar trecută, în mod obiectiv, în postură defensivă. 

Analiza unor declarații oficiale succesive pare să confirme faptul că Rusia a pierdut mii de ofiţeri, inclusiv sute de colonei şi zeci de generali.  Înlocuitori s-au găsit, dar exercitarea actului de comandă, precum și asigurarea logisticii rămân zonele deficitare ale celor meniți să continue operațiunea militară specială rusească, pe teritoriul ucrainean.

Într-un interviu acordat zilele trecute, generalul Richard Clarke, care a exercitat funcția de șef al Comandamentului pentru Operații Speciale din SUA, a menționat detaliul că la momentul invaziei militare rusești, în rândurile apărătorilor ucraineni erau mulți luptători  - instruiți în  perioada 2014-2022, de americani - din Forțele pentru Operațiuni Speciale / FOS, ale Ucrainei.

Pe baza expertizei militare americane, combatanții din FOS au  creat și antrenat anul trecut subunități de rezistență, cu recruți proveniți din rândurile localnicilor din regiunile Herson, Zaporizhzhia și Donbas. 

Că aici nu avem de a face cu o poveste de război este dovedit de numărul oficialilor pro-ruși anihilați în ultimele săptămâni, în zonele aflate încă sub ocupație militară rusă. 

Situația de pe Frontul de Est, la debutul toamnei 2022 nu include, printre posibilele evoluții viitoare și scenariul unor negocieri brusc acceptate de președintele Vladimir Putin. 

Pe agenda sa sunt: 

1. alegerile din Federația Rusă, în unele districte, din septembrie, 

2. aniversarea zilei sale de naștere, în octombrie, 

3. alegerile parțiale pentru legislativul american, din noiembrie și 

4. aniversarea fondării, cu un veac în urmă, a Uniunii Sovietice, pe 30 decembrie. 

Europenii speră că Generalul Iarnă va fi mai bând cu ei, până la primăvară.

Incertitudinea marchează dinamica probabilă a Frontului de Est, din Ucraina, fiind sigură doar continuarea războiului dintre două foste entități sovietice.

Rusia a cucerit destul de mult din teritoriul ucrainean, în timp ce armata Kievului a eliberat anumite porțiuni, în sudul Ucrainei. 

Europa asistă la continuarea confruntării dintre orgoliul imperial al Kremlinului și rezistența îndârjită a Kievului, într-un context în care, chiar dacă unora nu place, reîntoarcerea la masa negocierilor depinde și de viitoarele decizii luate la Casa Albă.  Doar Henry A. Kissinger afirma că "Rusia trebuie să accepte faptul că, încercând să forțeze Ucraina să devină un stat satelit și, prin urmare, să mute din nou granițele Rusiei, ar condamna Moscova să-și repete istoria de cicluri de presiuni reciproce cu Europa și Statele Unite."

Spre care, momentan, de la Kremlin se aude doar un singur cuvânt: "Нет / Nu."

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.