Șeful Apărării SUA: „Războiul pe hârtie este cu totul diferit de războiul real"

DE Ion Petrescu | 18.11.2022 - 15:26

După 24.02.2022, comunitatea democratică transatlantică a căutat - dincolo de sprijinul complex, pe multiple planuri, acordat autorităților de la Kiev, pentru ca armata ucraineană să reziste invaziei militare rusești - și soluții de încheiere a confruntării de pe Frontul de Est. 

SHARE

S-a ajuns în situația în care președintele rus tace, cel ucrainean declară că lupta va continua până la eliberarea integrală a teritoriului țării sale, liderul de la Casa Albă reiterează menținerea determinării Statelor Unite de a susține lupta Ucrainei, cu cei care execută operațiunea militară specială rusă, iar la Beijing nu este agreată ipotetica folosire a armei nucleare tactice de către Kremlin, pe teritoriul ucrainean, dar se subscrie propagandei Moscovei, care susține că, practic, Federația Rusă se confruntă acum cu... NATO! 

Ultimul eveniment, cu impact inițial major în opinia publică europeană, a fost explozia unei rachete în Polonia, care a ucis două persoane, și aici rămâne de referință afirmația cancelarului german Olaf Scholz, făcută la televiziunea germană: „Nu contează, pentru Germania, cărei țări aparținea racheta, care a căzut în Polonia, în orice caz este vina Rusiei, pentru că a atacat Ucraina”. 

Viteza cu care președinții și prim-miniștrii prezenți la summitul G20 de la Bali au decis, în miezul nopții. ca să discute despre o explozie, într-un sat din estul Poloniei, arată teama că războiul - din perspectivă pur teoretică - s-ar putea extinde. 

Am asistat la un test serios pentru NATO. Și aici am în vedere mecanismele de reacție lucidă, prin consensul aliaților și pe baza unei analize la rece a informațiilor probate de fotografii din satelit, a datelor culese de avionul AWACS, care a vizualizat traiectoriile rachetelor rusești și ucrainene.

Inițial au fost unele voci care au atribuit Moscovei racheta explodată în Ucraina, care ar fi fost lansată de un avion militar rus, cu scopul de a vedea reacția Alianței Nord-Atlantice la lovirea teritoriului NATO - Polonia fiind parte a celei mai puternice alianțe politico-militare de pe glob, în acest moment. 

Dacă ar fi fost reală o asemenea ipoteză, Federația Rusă nu s-ar fi limitat la o simplă rachetă, ci ar fi optat, cel mai probabil: 

1. pentru un atac masiv asupra statelor baltice, pentru ca fostele republici sovietice Estonia, Letonia, Lituania - chiar dacă au pe teritoriile lor câte un batalion multinațional al NATO, cu efective variabile inițiale de 1000 la 1200 de militari aliați, ulterior întărite cu alte subunități trimise în baza deciziilor Summitului NATO de la Madrid - să fie cucerite în maximum 48 de ore, înainte de intervenția Forței de Reacție Rapidă a NATO.  

2. pentru lovituri aeriene disuasive pe teritoriile unor state aflate la granița de est a NATO, precum Polonia, o țară care a decis recent ca forțele sale armate să crească de la efectivul actual de 120.000 de militari, la 240.000 de apărători ai statalității cu capitala la Varșovia. 

Nu s-a întâmplat așa. Ministerul rus al Apărării a dezmințit, printr-un comunicat, că racheta a fost trasă de forța expediționară rusă care acționează în Ucraina, iar până și postul de televiziune Rusia 1 nu a cedat tentației de a aborda propagandistic lovirea accidentală a teritoriului polonez, de o rachetă venită de pe teritoriul ex-sovietic. Nici măcar președintele Vladimir Putin nu s-a obosit să facă vreo remarcă acidă, despre acest incident nefericit, petrecut aproape de frontiera polono-ucraineană.

Reacția aliaților 

Dacă admitem ipoteza că Moscova pare că a vrut să vadă determinarea aliaților, de a rămâne o voce unică, actuala conducere a Rusiei s-a convins, din nou, că NATO rămâne o alianță previzibilă, cu proceduri clare, dovadă fiind și convocarea Consiliului Nord-Atlantic, la nivel de ambasadori, o reuniune la care a participat și generalul Christopher Gerard Cavoli, comandantul Comandamentului European al Statelor Unite de la 1 iulie 2022 și comandantul suprem al aliaților / SACEUR, în Europa, de la 4 iulie 2022.

Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa a venit la reuniune cu sinteza celor petrecute pe timpul defensivei artileriei ucrainene contra rachetelor rusești, în condițiile în care un avion aliat de supraveghere aeriană observase că traiectoria proiectilului care a lovit teritoriul polonez pornea de la o piesă de artilerie ucraineană, fiind vorba de o rachetă S-300 fabricată în Uniunea Sovietică, o rachetă veche și nu există dovezi că ar fi fost lansată de partea rusă, după cum a precizat apoi președintele polonez Andrzej Duda. Deci, cum tot șeful statului polonez afirma: „Este foarte probabil să fi fost trasă de apărarea antiaeriană ucraineană”.

Sigur că, în contextul nebulozității inițiale a situației neașteptate create la granița polono-ucraineană,  Kievul a sperat că NATO va aplica articolul 5. De aici și declarațiile repetate ale președintelui ucrainean, Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy, care era convins că este vorba de efectul exploziei unei rachete rusești. Mai nou, șeful statului ucrainean a afirmat: „Nu știu 100 la sută – cred că nici lumea nu știe 100 la sută ce s-a întâmplat. Nu putem spune în mod specific că aceasta a fost apărarea antiaeriană a Ucrainei”. În traducere liberă, glonțul a trecut pe lângă urechea Europei...

 Aici ar fi cazul să ne detașăm și de dezinformarea vizibilă și în România, unde neștiutorii se tem de implicarea țării noastre în conflictul din Ucraina, deși pentru defensiva teritoriului național, sunt instruiți și dotați cu cele necesare 73.350 de militari profesioniști și voluntari autohtoni, la care trebuie să adăugăm 5.410 aliați, după cum urmează: 3.500 din SUA, 60 din Belgia, 800 din Franța, 200 din Marea Britanie, 250 din Polonia, 150 din Canada, 200 din Olanda și 250 din Portugalia. 

Remember: principiul constituirii batalioanelor multinaționale ale NATO, pe teritoriile Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei, Ungariei, Bulgariei și României este acela că în ipoteza unui atac, din partea unui adversar declarat al Alianței Nord-Atlantice, Forța de Reacție Rapidă - care cuprinde în prezent până la 40.000 de militari aliați, urmând ca efectivele să fie mărite la peste 300.000 de combatanți - să reacționeze viguros, în condițiile în care statele aliate, cu subunități trimise pe teritoriile țărilor est-europene deja menționate să acorde un sprijin previzibil susținerii militarilor proprii - dislocați la frontiera răsăriteană a Organizației Tratatului Nord-Atlantic. 

„Când sângele este vărsat și oamenii mor și tancurile reale sunt aruncate în aer, lucrurile stau puțin diferit"

La recenta sa conferință de presă, președintele Comitetului Întrunit al țefilor de State Majore, generalul Mark Milley - șeful Apărării SUA / The chief of defence, în fotografia alăturată - dincolo de o prezentare realistă a raportului de forțe  dintre armata ucraineană și trupele de invazie ruse a atras atenția că atât Rusia, cât și Ucraina vor trebui să înțeleagă că victoria militară este imposibil de obținut și că un final negociat al conflictului va pune capăt suferinței războiului.

Sigur că președintele Ucrainei vrea eliberarea întregului teritoriu inițial ucrainean, dar totuși uită că granițele dintre republicile componente ale URSS erau administrative și nici măcar nu au fost marcate în teren. Moscova administra teritoriul unui imperiu, cu multe națiuni și naționalități aflate în diferitele entități federale. 

Desigur că președintele Rusiei nu are cum să admită retragerea trupelor ruse din cele patru oblast-uri ocupate, parțial, de forța de invazie: Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson. Admiterea eșuării ambiției sale de extindere manu militari a teritoriului Federației Ruse - moștenitoarea URSS - ar fi sinonimă cu sinuciderea sa politică și pierderea fotoliului prezidențial de la Kremlin. 

„Poate exista o soluție politică, în care rușii se retrag din punct de vedere politic”, a spus generalul Milley, la conferința de presă. Sună frumos, dar momentan nu sunt întrunite condițiile pentru așa ceva, mai ales că linia Frontului de Est se stabilizează.

  „Războiul pe hârtie este cu totul diferit de războiul real. Când sângele este vărsat și oamenii mor și tancurile reale sunt aruncate în aer, lucrurile stau puțin diferit.” Acest enunț al generalului Mark Alexander Milley reamintește observatorilor lucizi că una este situația prezentată pe micul ecran, pe o hartă sau alta și altceva este realitatea dură din teren, unde, conform ultimelor evaluări, cele două forțe armate, care se confruntă în sudul și în estul Ucrainei au pierdut echivalentul a câte 10 divizii. 

S-ar putea încheia o pace între succesorii ipotetici ai actualilor președinți de la Moscova și Kiev? 

Liderul momentan de la Kremlin nu dă doi bani pe dreptul internațional, după cum omologul ucrainean tot insistă cu înfrângerea visată a armatei ruse, mai exact cu alungarea forței de invazie de pe teritoriul Ucrainei. 

Totuși: se naște o întrebare legitimă. Dacă statele aliate din NATO, precum și țările membre ale UE contribuie - complementar, diferențiat și după propriile puteri politice, economice și militare - la sprijinirea Ucrainei, pentru a rămâne un stat suveran, atunci de ce Kievul - beneficiind de ajutoarele primite, fără de care ar fi revenit pe rafturile librăriilor ucrainene dicționarele de limbă rusă - consideră că poate începe negocierile diplomatice doar când singuri vor decide conducătorii ucraineni? Nu este vorba și de pacea Europei? Nu este în joc și viitorul noii generații de pământeni? 

Și acestea nu sunt întrebări retorice. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii


© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.