„MUIE PSD” nu e o suduială, e parola de intrare în lumea lor

DE Sabin Gherman | Actualizat: 10.08.2018 - 11:59

Le e frică. Nu le mai tihnesc nici insulele luate cu japca, nici vacanțele-n Brazilia, nici mândrele ce le-ar putea fi fiice. Se văd dintr-odată, ei, baronii, luați la perpulis de poporul subaltern.

SHARE

Granițele-s pline, se-ntoarce țara aia alungată, aia care știe să pună gresie, aia de cară betegii prin spitale, aia care descoperă lucruri într-o lume normală; România onestă și muncitoare, de care statul român n-a avut niciodată nevoie, vine `napoi și suduie.

De „Deșteaptă-te române” nu le-a fost frică; acum tremură când le-arăți deștu’ mijlociu. Gașca lui Dragnea a intrat în capcană, exact cum intră peștii ăia mari și proști în vârșă. De hămeseală și de asupra de măsură, de vârtejul prea multei puteri, de singurătatea puterii ăsteia. Uită-te la ei, cu ce sunt diferiți de niște vlăjgani beți, de-ăia de se clatină și urlă pe stradă și tu-ți ferești copilul din calea lor? – îl tragi de mânecă și-i vorbești despre teme sau altceva, suduind în gând.

Și totuși, ai văzut câți oameni cu școală s-au lipit de ăștia? Oameni cu școală pe bune, dintre aceia fără restanțe pe toamnă și cu doctorate luate cinstit – și stau în jurul Întâiului Repetent cu mâna-ntinsă spre firimituri. Ai văzut doctori lângă ăștia – ziua salvează oameni și noaptea, ca hoții,-i omoară votând legi. Profesori ai văzut – ziua-i învață carte pe copiii tăi și noaptea, ca hoții, se-nchină în fața Repetentului. Oameni de afaceri mai sunt în partid – sunt de succes, au lăsat factura la stat pe noptieră, ca la curve. Ăștia sunt. Lor le plătești secretare, bilet de avion, gaz, curent, salariu special, pensie specială.

Dar le e frică. Nu de numărul celor din piață, ci de ceea ce sunt cei din piață. De suta de euro trimisă în fiecare lună bătrânilor pentru curent și gaz. Le e frică de copiii rămași în țară. De fiecare doctor disperat că n-are un algocalmin în spital le e frică. De copiii care caută în fiecare septembrie manuale pe băncile școlii. Le e frică până și de cei din propriul partid, de ochii lor lucitori la sânge.

Am primit o poză faină pe facebook; Terasa Pleșa sau Terasa cu steaguri, comuna Petriș, județul Arad: sunt câteva zeci de steaguri acolo, fiecare a fost adus de petrișenii stabiliți în străinătate. Portugalia, Italia, Anglia, Franța, Austria, Brazilia, Germania, Irlanda. Sunt zeci și zeci de steaguri, de pe toate continentele. Când au venit în vacanță, la cules de prune sau de cucuruz, au adus câte-un steag și l-au lăsat la terasă. Acum e simbol – scrie sub poză: „Da, comuna Petriș va fi prezentă la protestul diasporei, la București”. De asta le e frică – pe România lor încâlcită vin acum ceilalți și pun steaguri. Vin și suduie, știu exact cine și de ce i-a alungat. Ei mai știu că dincolo averile se fac în generații, nu-ți răsare viloiul pe două străzi doar pentru că ești în politică. În țările din care vin premierii nu-s analfabeți.

O să pice, nu-i prinde Revelionul. Ar trebui un tribunal ca la Nurnberg să dreagă lucrurile. Ăștia au lăsat grenade în fiecare lege, au promis lapte și miere cât țara asta n-o să poată duce – cine vine după ei va trebui să taie în carne vie și să audă de la pesediști – dacă vor mai fi în libertate sau dacă o lege nu va interzice astfel de partide – cum că țăranii se vaietă că le omoară pesta scroafele sau că nu sunt autostrăzi sau că se moare-n spitale. Pesediștii asta au făcut mereu – un ghem încâlcit cu o mie de noduri pe o mie de ațe le-a fost guvernarea și apoi tot ei s-au tăvălit când cineva a avut tăria să taie nodul gordian. Uneori mă gândesc și că, după ce gașca lui dragnea va ajunge acolo unde merită, ar trebui lăsați să-și ducă promisiunile mai departe – așa cum poate și Ceaușescu era bine să fi fost lăsat să vadă și să simtă dezastrul în care ne-a târât.

Le e frică, trăzni-le-ar năravu’. Aia care zicea că piața muncii e un tramvai; aia care behăia he-he-he-uri; aia care-și găsea microfoane-n... priză; ăla cu Dreptul luat de pe internet; ăla de era șoferul lui Voicu; ăla cu dinții stricați, de-i cântau popii „Vrednic este” – toți tremură; ei știu că „muie PSD” e pe limba lor. E inteligibil, chiar și votanții lor pot face bășcălie, vorbesc despre asta râzând – beau bere pe caiet și râd de mahării ăștia puternici și proști. Nu i-au atins analizele economice sau geopolitice, nu i-au atins argumentele docte; chestia asta simplă îi omoară. Și nu, nu e vulgaritate – e chiar ultim argument al bunului simț; un alt popor lua bâta la ei, un alt popor îi tăvălea-n tomberoane, îi sfâșia – să ne fie deci recunoscători că am ales puterea cuvintelor.

Sună cumva urât: „MUIE PSD” a fost mai întâi o plăcuță de înmatriculare; acum e imn.

Comentarii

© 2018 NEWS INTERNATIONAL S.A.