În primul, am fost condamnat fără să o știu și am aflat, din întâmplare, că o instanță de judecată m-a condamnat să-i plătesc daune extrem de mari familiei unui politician pentru că l-aș fi denigrat.

Acum vreo doi ani am scris un text despre soția deputatului USR, Emanuel Ungureanu. Care reușise după 8 ani de zile să se angajeze dermatolog la stat la spitalul județean din Cluj Napoca. Despre conducerea căruia soțul deputat a zis numai lucruri nasoale. Până i-au angajat soția.

Dar nu asta-i buba. Soția politicianului decide să mă dea în judecată deși pierduse la ziariștii de pe plan local procese pe bandă rulantă pe exact acelați subiect. 

La tribunal monșer!

Dar nu la orice instanță ci la ei acasă la Judecătoria Cluj Napoca. 

Timp de doi ani familia deputatului USR și instanța de judecată s-au făcut că mă caută să mă citeze legal. Și ce să vezi nu m-au găsit absolut deloc! 

Adică nu am putut să mă apăr în fața acuzațiilor lor și m-au judecat în lipsă. 

Deși sunt prezent mai mereu la televizor, pe Facebook, pe internet, pe telefonul mobil personal etc

Ar fi putut să mă sune direct și să-mi ceară adresa mea de domiciliu. Nu au făcut-o. Nici o clipă. 

Ar fi putut să mă contacteze pe pagina de Facebook că tot au spus în cererea de chemare în judecată că o postare de-a mea de pe contul de Facebook i-a deranjat. Nu au făcut-o. Deloc. 

Instanța ar fi putut să mă caute în baza de date oficială și să-mi ia CNP ul care are atașată o adresă de domiciliu unde să-mi trimită cererea de chemare în judecată și alte acte. Ca să pot să mă apăr.

Nu a făcut-o.

Ar fi putut să dea o căutare pe google și să vadă că sunt angajat la Newsweek România și să sune aici ca să ia adresa de domiciliul. 

Nu au făcut-o.

S-au tot învârtit după cireș timp de doi ani de zile și în final ce credeți că au făcut? 

Soția deputatului a zis instanței de judecată că nu m-a găsit!!! Instanța a crezut-o și mi-au desemnat un avocat curator. Ce-i ăla? Adică un fel de avocat din oficiu. 

Care ar fi trebuit să mă sune, să mă caute și să-mi zică că sunt dat în judecată. Credeți că a făcut-o? Nu, absolut deloc. 

Când am sunat-o să o întreb de ce nu m-a sunat a zis că nu-i treaba ei să mă sune. 

Aveau mobilul meu că doar mă certasem cu soțiorul deputat pe tema angajării soției sale la stat după 8 ani de respingeri. 

În final, aflu cu stupoare de pe pagina de socializare a deputatului că am fost obligat de Judecătoria să îi plătesc 25.000 de lei soțioarei deputatului USR că aș fi denigrat-o. Bașca să plătesc și cheltuieli de judecată adică pe avocatul meu curator care fusese plătit de cine credeți? 

De cei care mă dăduseră în judecată. 

Deputatul USR a fost șmecher a scris ceva de genul instanța le-a dat dreptate în procesul cu N.S., nu mi-a trecut mie numele întreg. A trebuit să dibuiesc eu că acel text este al meu asta după ce mi l-a trimis cineva care l-a văzut din întâmplare.

Dar dacă nu-l vedea și trecea și termenul de apel în proces ce se întâmpla? Mă trezeam cu portăreii la ușă, cu conturile blocate, cu sechestru pe casă pentru că mi-am făcut meseria de jurnalist. 

Așa ceva doar în coșmarurile din instanțele de judecată vezi. 

Instanța de judecată l-a obligat la plata unor sume de bani pe unul Stelian Negrea fără nici un fel de date de identificare CNP, adresă etc 

A trebuit să le fac eu cerere pe numele meu real Negrea Stelian Gabriel cu CNP-ul și adresa de domiciliu, pe care ei nu le-au găsit timp de doi ani, ca să primesc în cele din urmă acces la dosarul electronic al acestui proces. 

Dar dacă nu trimiteam eu copie după cartea mea de identitate să le zic că eu sunt cel pe care ei l-au pus la plată cum făceau ei echivalarea dintre Stelian Negrea cel pe care l-au obligat să plătească daune și cel real? 

Normal că am făcut apel la această decizie revoltătoare a justiției dar cu așa ceva nu m-am mai întâlnit niciodată în cei peste 20 de ani de jurnalism. 

Nu intrăm pe fondul problemei legat de faptele deputatului USR și de succesul soției de a se angaja la stat după ce soțul a avut o campanie furibundă împotriva fostei conduceri a spitalului de stat din Cluj Napoca care nu a vrut timp de 8 ani să îi angajeze soția. 

Și a dreptului fundamental la liberă exprimare de a scoate la suprafață o posibilă situație de conflict de interese a unui politician român. 

A doua dubioșenie la adresa mea personală s-a consumat de Sărbători când mi-au golit conturile de 33.202,2 lei pentru că două instanțe din Pitești confirmate ulterior de ditamai Înalta Curte de Casație și Justiție au stabilit că l-am denigrat pe fostul ministru PNL al justiției, Tudor Chiuariu, și soția actuală a acestuia Roxana Chiuariu, director în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și judecător la Curtea de Apel București (CAB). Plus casa lui de avocatură. 

Am fost condamnat să le dau această sumă de bani și să șterg orice referire la cei doi din materialul de presă. Pe care-l puteți găsi trunchiat aici deoarece instanța m-a obligat să scot orice referire la cei doi soți din acest material. 

În final, suma pe care mi-au golit-o din conturi fostul ministru al justiției și soția judecătoare a acestuia plus casa lui de avocatură a fost chiar mai mare pentru că erau la mijloc și daune cominatorii dacă nu le scot orice mențiune la adresa lor din respectivul articol de presă. 

Cam așa fac Sărbătorile câteodată unii jurnaliști. Cu mâna altora prin buzunare poate, poate se potolesc și înțeleg mesajul. Plus că nu există vreo instituție de stat sau privată care, în mărinimia ei, să reumple tacticos sumele de bani. 

Le-ai pierdut, sunt bune pierdute. Iar asociațiile pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor sunt, în cel mai bun caz, o glumă bună. E o situație aproape similară cu cea din 2011 când am făcut publice practicile de șantaj editorial ale trustului media lui Voiculescu Dan la adresa oponenților politici și a companiilor cu care nu avea încheiate contracte de publicitate. 

Am scris despre cei doi soți Chiuariu lucruri publice de notorietate în cadrul unei material jurnalistic despre o afacere controversată pe bani europeni, achiziția de către Primăria Municipiului București a 100 de tramvaie cu 860 milioane lei fonduri europene. 

Despre fostul ministru al justiției am scris chestiuni absolut benigne care au apărut de sute de ori în materialele de presă: că a fost anchetat în două dosare de corupție ale DNA și că a fost condamnat la închisoare cu suspendare. 

Și că într-unul din aceste două dosare a intrat într-un păienjeniș de interese alături de Viorel Hrebenciuc, fostul sforar al PSD, și alți oameni care s-au dovedit ulterior că au gravitat în jurul afacerii tramvaielor.

Despre soția sa am scris alte evidențe: că a fost șefa completului de judecată de la CAB care a menținut o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) care a întors aceeași licitație de tramvaie de la turcii cărora le-o promisese fostul primar al PMB, Gabriela Firea, către un consorțiu româno-chinez: Astra Vagoane-CRRC China. 

Care a și livrat în cele din urmă tramvaiele cu care actualul primar, Nicușor Dan, se împăunează ori de câte ori are ocazia. 

Nimic mai mult. Nu injurii. Nu insinuări. Ci doar înșiruiri de fapte. Din care, la final, cititorul, care nu e tâmpit, înțelege că unii au avut rol activ și alții rol pasiv într-o afacere. Sau că nu toți pot fi implicați. 

În mod cu totul bizar procesul, prin care cei doi și casa de avocatură a lui Chiuariu m-au dat în judecată, a fost strămutat de la București, unde am domiciliul, la Pitești. 

Culmea la cererea soției fostului ministru al justiției și nu la cererea mea care aș fi fost îndreptățit să zic că nu ne-am fi putut judeca la o instanță din București pentru că distinsa doamnă e ditamai judecătorul la o mare instanță din București și ne-am putea afla în fața unui conflict de interese. 

Și așa am ajuns la Pitești, unde erau celebrele și tenebroasele centre de reeducare comuniste, unde am fost executat la foc automat. 

Ca să vă dați seama că știu să fac diferența dintre fapte și insinuări să vedem cum le-aș putea defini pe acestea din urmă. 

Văd în fiecare seară la televizor fie în emisiunile tv la care mă duc insinuări străvezii sau mai rafinate. Dar nu am auzit niciodată pe cineva să dea în judecată pe altcineva deși unii abuzează într-un mod îngrozitor de libertatea de exprimare. 

Însă eu n-am făcut referiri, în articolul pentru care am fost condamnat la plata acelor despăgubiri uriașe, niciodată la viața personală a fostului ministru, aflat la a treia căsătorie, la modul cum și-ar trata copii, la faptul că apare în procese alături de personaje extrem de controversate precum Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției din perioada lui Liviu Dragnea. 

Cel care vroia să măcelărească Justiția la ordinul șefului pe linie de partid. 

Nici nu am insinuat vreodată că doamna Roxana Chiariu ar fi una din favoritele celei al cărei nume nu-l pronunțăm și care conduce din umbră destinele Justiției românești, Lia Savonea.  

Și căreia am avut odată imprudența să-i trimit în calitate de jurnalist o serie de întrebări despre activitatea ei profesională. Ce păreau irevențioase. Și despre care am și scris un articol deloc măgulitor. 

E ceva putred în Justiția românească, de abia eliberată de Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) de libertatea de exprimare e sugrumată într-un asemenea hal. Și aici e vorba de două cazuri personale. 

Dar acestea adăugate altora de la alte instituții de presă respectabile ne împing mai degrabă către creare unui șablon, a unei atitudini ostile constante în instanțele de judecată pentru jurnaliști și libertatea de exprimare. 

Până jurnaliștii înțeleg mesajul. Să o lase mai moale. Să ocolească unele subiecte. Și unele personagii.