De exemplu, de ce împart unii inimioare Elenei Udrea, pe Facebook, la postări despre cum a fost ea nedreptățită și cum, cu ajutorul lui Dumnezeu, a ieșit din închisoare?
Au furat cot la cot cu ea? Le plac și lor vuitoanele de mii de euro luate din mită? Sunt și ei niște șpăgari? Sunt și ei niște ipocriți mincinoși? Au tras și ei sfori cu Ghiță, cu Victor Viorel, cu Cocoș? S-au făcut și ei că își dau în cap cu infractorul Voiculescu Dan și apoi s-au pupat în bot cu Antena 3?
Au luat și ei șpăgi în ministere și apoi au fugit din țara asta, pozând în victimele binomului, ale lui Soros, ale lui Iohannis, ale #rezistului, ale Sistemului? Oare oamenii ăștia care îi pun inimioare lui Nuți pentru ce se bucură, mai exact? Că s-a făcut „dreptate”, în sfârșit, iar infractorii care ne-au nenorocit țara își mai și bat joc de noi?
De asta se bucură? N-ai cum să fii un om normal la cap, un om decent, cu bun simț, cu o inteligență cât de cât și să nu pricepi că țara asta a luat-o la vale cu totul. Că nimic nu mai e la locul lui, că toate valorile s-au răsturnat. Că numai corupții, numai hoții, numai proștii și toate slugile lor au ajuns să aibă dreptate. Ei sunt ăia nedreptățiți, sărmanii. Ei! Nu noi, cei care muncim cinstit, suportându-le lor mârlănia, hoția, aroganța, prostia. Incredibil!
Cum să dai „love” la o infractoare ca Udrea? Cum? Ce fel de om poți fi? Sunt momentele astea când cred că nu mai avem scăpare. Că e inutil totul în țara asta. Că ar trebui să plecăm de aici cât mai repede, cu tot cu copii. Și asta nu din cauza unui infractor ca Dragnea, a unei incapabile ca Viorica sau a unuia care apără infractorii, din postura de ministru al Justiției. Doar cu ei cred că ne-am descurca, ne-ar fi simplu să luptăm.
Și, da, unii dintre noi, prin felul în care gândim, muncim, scriem, protestăm, sperăm, ne implicăm, ne sacrificăm, exact asta facem, de doi ani, luptăm cu ei. Luptăm, zi și noapte, cu acești penali și, da, am reușit, așa, să îi mai oprim din nemernicii. Dar totul pare că e în zadar din cauza acestor mediocri și a acestor ticăloși anonimi dintre noi. A celor care fie nu pricep nimic din ce ni se întâmplă, pentru că sunt proști. Fie pentru că nici nu fac vreun efort ca să priceapă. Fie pentru că sunt lichele.
Iar la nivelul lor, mai mic sau mai mare, dar de lichele, oricum, au învățat că viața se trăiește pe șpăgi, pe combinații, pe pile, pe impostură, pe las’ că merge și așa, pe nesimțire, pe frecat menta, pe chiulit de la muncă. Dați-i inimioare lui Nuți! Pupați-vă în bot cu infractorii! Implorați-i să vă mai fure puțin și apoi să vă umilească. Hai, că doar oameni suntem cu toții, ne înțelegem noi cumva, nu?
Ce mai contează, în țara asta, că unii suntem cinstiți, iar alții sunt niște hoți?
