Îl știu pe Dan de mai bine de 20 de ani, de pe vremea când repara mașini într-un garaj. De ceva vreme are service-ul lui, cu cinci rampe și toate dotările la zi. E un bun meseriaș și s-a dovedit a fi și un bun manager. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu în salopetă printre angajați. Ca în fiecare an, înainte să plec în concediu am fost să-i duc mașina la o verificare. L-am găsit târziu, singur în service și, pentru prima dată de când ne știm, nu mai zâmbea. Mi-a spus că nu mai știe ce să facă pentru că a rămas cu jumătate din numărul mecanicilor și nu găsește alții să-i angajeze.
Are de lucru, are condiții bune, salariile sunt ok, dar nu mai vine nimeni să lucreze. Acum câțiva ani, când dădea un anunț se prezentau 20 de oameni într-o săptămână. Acum, a apărut o singură persoană în două luni. Mi-a spus că se gândește să vândă afacerea pentru că, în ritmul ăsta, crede că în doi ani se închide tot. N-a pomenit numele vreunui partid sau al vreunui politician, a spus doar ce i se întâmplă.
I-am lăsat mașina și am plecat gândindu-mă la un alt prieten cu care vorbisem nu demult. Un fost coleg de facultate care are o firmă de instalații. De vreo doi ani are aceeași problemă care acum s-a acutizat. Lucrări sunt, dar nu găsește oameni calificați. Îmi spune că atunci când îi vine un om la angajare prima întrebare este: cât îmi dai? Invariabil le răspunde cu altă întrebare: Bine, dar ce știi să faci? Și aici apar problemele. Cei mai mulți nu prea știu să facă mare lucru, dar vor salarii mari. Alții știu că e lipsă de meseriași pe piață și încearcă să forțeze nota după ce sunt angajați. După o lună, două, amenință că pleacă și, uneori, chiar o fac. Și el se gândește să închidă firma pentru că nu mai vede vreo ieșire.
După ce am plecat de la service am luat un taxi către casă. Pe Ștefan cel Mare am discutat, inevitabil, despre gardul proaspăt montat pe lângă linia de tramvai, gard care face imposibilă circulația autovehiculelor într-o zonă și așa foarte aglomerată. Din trei benzi au rămas două și jumătate Apoi, omul îmi povestește cum a avut o spălătorie auto pe care a fost nevoit să o închidă pentru că nu a găsit oameni pe care să-i angajeze. Cei care au venit aveau mai mult chef să bea decât să muncească. Și ar fi vrut și salarii pe care nu putea să le ofere. Și el se întreba unde se va ajunge în ritmul ăsta.
Toți trei se gândeau foarte serios să plece din țară, după ce toți trei au făcut tot ce au putut ca să rămână. Niciunul dintre ei nu au așteptat vreun ajutor de la stat sau de la altcineva. Doar că tot ce se întâmplă în realitate în țara asta le-a fost împotrivă. Niciunul dintre ei n-a pomenit numele vreunui politician. Dar pentru ei, la fel ca și pentru mine, acesta este bilanțul real al României. Ne prăbușim.
Mihai Duță este senior editor al Newsweek România
