Fostul prim adjunct al directorului SRI, Florian Coldea audiat la SIIJ

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 08.09.2020 - 11:47

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), s-a prezentat, marţi, la sediul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru a fi audiat de procurori într-un dosar.

SHARE

Coldea nu a dorit să dea declaraţii la intrarea în sediul Secţiei speciale.

"Haideţi să păstrăm un pic de distanţă!", le-a spus Coldea jurnaliştilor, care avea de altfel mască pe faţă.

Fostul procuror Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, relata recent că Florian Coldea s-ar fi implicat în ancheta care îl viza pe fostul deputat Sebastian Ghiţă.

Mircea Negulescu este cercetat penal de SIIJ pentru că ar fi falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două cauze instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul "Tony Blair", care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta. 

Citește și:

Fostul procuror DNA Negulescu îl acuză pe Ponta că a primit 2,5 milioane USD de la Sebastian Ghiță

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te