35 de ani de la eliberarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei de sub jugul URSS. Putin le vrea înapoi
S-au împlinit 35 de ani de la eliberarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei de sub jugul URSS. Președintele rus Vladimir Putin visează, însă, la „măreția” Uniunii Sovietice și ar vrea înapoi, cu forța, țările baltice, acum membre NATO.
Estonia, Letonia și Lituania au fost ultimele state care au intrat în componența Uniunii Sovietice ca republici unionale și primele care au devenit independente față de fostul bloc socialist, relatează Agerpres, citând soviethistory.msu.edu.
Analiștii Centrului Scowcroft pentru Strategie și Securitate din cadrul Consiliului Atlanticau avertizat însă recent că Putin ar putea pregăti noi acțiuni militare împotriva țărilor europene. Aceștia descriu cinci scenarii specifice de atac, spunând că cele mai probabil implică tentative de ocupare a 16 teritorii, printre care țările baltice.
Citește și: Consiliul Atlantic: Risc de război major în Europa declanșat de Rusia. Putin vrea să ocupe 16 teritorii
35 de ani de la eliberarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei de sub jugul URSS. Putin le vrea înapoi
Formele de rezistență față de autoritarismul comunist s-au manifestat diferit, în funcție de specificitatea culturilor, de raportul de forțe din interiorul fiecărui stat și de conjuncturile politico-socio-economice, potrivit lucrării 'Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre' (Jean-François Soulet, Polirom, 1998).
Punerea în practică a visului de independență al statelor baltice a apărut pe fondul politicilor de ''glasnost'' (''deschidere/transparență'') și ''perestroika'' (''restructurare'') ale liderului sovietic Mihail Gorbaciov, care au permis critica și schimbarea.
Dezideratul a început să fie promovat cu prilejul protestelor pentru problemele de mediu, care au avut loc la Riga (noiembrie 1986) și la Tallinn (primăvara lui 1987), conform www.baltdefcol.org. Imboldul dat de proteste s-a propagat rapid la nivel individual și colectiv, iar spre finalul anului 1988, aripa reformatoare câștigase poziții solide în republicile baltice.
În 1988, s-a produs fărâmițarea unității monolitice a partidelor comuniste în cele trei republici baltice și a avut loc coagularea fronturilor populare și reformatoare care au inclus și comuniști din interiorul și din afara structurilor republicilor - Sajudis (Lituania), Frontul Popular pentru Sprijinirea Perestroika (Estonia) și Frontul Popular Leton (Letonia).
Aceste organizații au militat pentru restaurarea simbolurilor naționale de dinaintea perioadei sovietice, pentru un control republican sporit asupra problemelor economice, pentru publicarea protocoalelor secrete ale Pactului sovieto-nazist și pentru o autonomie politică.
Au contribuit la trezirea sentimentului național prin organizarea unor festivaluri muzicale, iar evenimentul cel mai important, care a transmis un puternic mesaj de libertate și independență în Europa, a fost lanțul uman de 2 milioane de persoane, organizat la 23 august 1989 și intitulat simbolic ''The Baltic Way'', care unea cele trei republici baltice, pe o lungime de 675,5 km, conform www.baltdefcol.org.
Citește și: Letonia, Lituania și Estonia, deplasare liberă a convoaielor militare între țări. „Fiecare oră e crucială”
A fost momentul hotărâtor prin care cele trei popoare au transmis public dezideratul de independență și de libertate față de Moscova.
Cu prilejul împlinirii a 48 de ani de la instituirea Republicii Socialiste Sovietice Lituania, la 20 iulie 1988, întreaga țară a fost cuprinsă de proteste, iar Consiliul Suprem Lituanian a cerut anunțarea cu zece zile în avans a desfășurării oricărui tip de manifestație.
În urma acestei măsuri, 5.000 de oameni s-au adunat în fața clădirii Consiliului Suprem pentru a protesta.
Congresul Sajudis, din octombrie 1988, a exprimat sprijinul pentru continuarea reformelor, dar a fost condamnată conducerea sovietică ilegală. A fost ales un organism de 220 de persoane, Seimas (Dietă), ca o structură alternativă la Consiliul Suprem.
În prima reuniune a acestui organism a fost condamnată noua lege a Uniunii Sovietice care afecta suveranitatea Lituaniei și a celorlalte republici socialiste.
Peste 1,8 milioane de lituanieni au semnat o petiție pentru blocarea legii, însă aceasta a fost adoptată de Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice.
Seimas a adoptat declarația prin care cerea independența Lituaniei. Pentru susținerea acestui ideal, în Ajunul Crăciunului, mii de lituanieni au oprit luminile locuințelor pentru jumătate de oră și au aprins lumânări la ferestre ca un gest de referendum simbolic pentru susținerea independenței naționale a țării lor.
Protestele au continuat în cursul anului 1989, tinerii lituanieni au boicotat serviciul militar și au dat foc livretelor militare.
În 24 februarie 1990, Sajudis a obținut majoritate covârșitoare în Consiliul Suprem, iar la 11 martie 1990, membrii săi au exprimat prin vot, aproape unanim, declararea oficială a independenței Republicii Lituania. O zi mai târziu, declarația de independență și alte documente au fost trimise liderului Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov.
După adoptarea declarației, Uniunea Sovietică a răspuns prin numeroase măsuri, unele chiar de forță, iar în 25 iunie 1990 a impus o blocadă a bunurilor către Lituania.
Consiliul Suprem a cerut, la 29 iunie 1990, un moratoriu de o sută de zile pentru declarația de independență, în vederea începerii negocierilor cu Moscova.
La 10 ianuarie 1991, Moscova a cerut autorităților de la Vilnius să retragă declarația de independență și a fost anunțată constituirea Comitetului Salvării Naționale, format din oameni fideli Moscovei și militari sovietici.
Sub oblăduirea Comitetului, trupele sovietice au ocupat Departamentul Apărării Naționale al Lituaniei și centrul de presă din Vilnius.
Lituanienii au răspuns printr-un plan de apărare nonviolentă, formând patrule civile care să protejeze Consiliul Suprem și clădirile televiziunii și radioului.
La miezul nopții din 12 spre 13 ianuarie 1991, Comitetul Salvării Naționale anunța că Lituania este sub controlul direct al președintelui Uniunii Sovietice. Trupele sovietice au avansat către clădirile radioului și televiziunii, iar lituanienii au format baricade umane pentru protejarea instituțiilor.
Trupele sovietice au atacat și au ucis 13 civili lituanieni și au rănit câteva sute, potrivit http://news.bbc.co.uk. Președintele american George Bush a cerut oprirea intervenției forțelor sovietice, potrivit http://news.bbc.co.uk. Președintele Boris Elțîn a condamnat actele de violență și a cerut oprirea ostilităților pentru evitarea escaladării.
La sfârșitul anului 1988, în Estonia, și la jumătatea anului 1989, în Lituania și în Letonia, Sovietele Supreme ale acestor republici au declarat suveranitatea legilor emise pe plan național, iar în noiembrie 1989 au emis declarații care condamnau ocupația militară sovietică a țărilor lor și anunțau că renunță să mai fie parte din Uniunea Sovietică.
Sovietul Suprem al Republicii Socialiste Estonia a declarat, în primăvara anului 1990, ilegală autoritatea Uniunii Sovietice în interiorul statului estonian. A fost anunțată o perioadă de tranziție, pusă în aplicare în cooperare cu guvernul estonian, care a culminat cu restaurarea Republicii Estonia.
În mai 1990, denumirea de Republica Socialistă Sovietică Estonia a fost abolită și înlocuită cu Republica Estonia, potrivit www.estonica.org.
La 4 mai 1990, Sovietul Suprem al RSS Letonia a adoptat Declarația privind Restaurarea independenței Republicii Letonia.
Documentul stipula că deși Letonia și-a pierdut de facto independența în 1940, când a fost anexată de Uniunea Sovietică, rămâne de jure o țară suverană pentru că anexarea a fost neconstituțională și împotriva voinței poporului leton. Menționa, deopotrivă, că prevederile Pactului Molotov-Ribbentrop și alegerile din 1940 erau ilegale și neconstituționale.
Astfel, Sovietul Suprem a fost redenumit Consiliul Suprem și a anulat declarația de accedere a Letoniei la Uniunea Sovietică, reinstituind Constituția Letoniei din 1922, iar relațiile Letoniei cu Uniunea Sovietică se desfășurau în conformitate cu Tratatul de Pace Sovieto-Leton din 1920, conform www.mfa.gov.lv. Data de 4 mai 1920 a rămas sărbătoare națională.
La 13 ianuarie 1991, președintele Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Federative Sovietice Ruse, Boris Elțîn, a semnat, la Tallinn, cu liderii statelor baltice o declarație comună prin care se recunoștea suveranitatea reciprocă, indică www.estonica.org.
Circa 700.000 de persoane au demonstrat la Riga, la 13 ianuarie 1991, și au format baricade, pe fondul confruntărilor cu trupele sovietice, pentru blocarea accesului în principalele instituții publice.
Șase letoni și-au pierdut viața în confruntările din ianuarie 1991 cu forțele sovietice dislocate pentru reprimarea luptei pentru independență, conform http://coldwarsites.net.
În Estonia, la 3 martie 1991, a fost organizat referendumul pentru independență, în urma căruia 77,8% dintre estonieni au votat favorabil pentru independența față de Uniunea Sovietică, din totalul de 82,9% prezenți la urne.
La 20 august 1991, Sovietul Suprem Estonian, în acord cu Comitetul Estonian (organism executiv al Congresului Estonian), a proclamat independența statului estonian, restaurând Republica Estonia, indică www.estonica.org.
Pe fondul loviturii de stat eșuate de la Moscova, din 19 august 1991, legislativul Letoniei a declarat independența deplină a țării, la 21 august același an, potrivit https://www.mfa.gov.lv.
După declararea independenței statelor baltice, zeci de state la nivel mondial au început restabilirea relațiilor diplomatice cu acestea.
La 6 septembrie 1991, Uniunea Sovietică a recunoscut, printr-o rezoluție a Consiliului de Stat, independența celor trei republici baltice, încheindu-se lupta de decenii pentru libertate a celor trei state față de Moscova, conform agenției UPI.
