SIE așteaptă noul șef. Mihai Caraman, primul director după 1990, a cauzat cea mai mare breșă NATO

SIE este echivalentul românesc al unor agenții mult mai celebre, precum CIA-ul american, MI6 britanic, GRU-ul rusesc ori Mosadul israelian. 

De 7 ani, serviciul este condus de Gabriel Vlase, fost parlamentar și vicepreședinte al Camerei Deputaților din partea PSD.

Acum, printre măsurile de schimbare anunțate, președintele Nicușor Dan va numi un nou șef al spionajului românesc.

Prima formă a SIE, înființată în 1921, la Viena

Serviciul de Informații Externe (SIE) este mult mai puțin mediatizat decât omologul său pentru interiorul țării, SRI.

Explicația e simplă; activitatea serviciului se desfășoară tot în folosul României, dar dincolo de granițele țării.

De altfel, conform site-ului instituției, sie.ro, principalele direcții ale activității sale sunt:

1) Culegerea de informaţii relevante pentru securitatea naţională a României,

2) avertizarea timpurie asupra riscurilor şi ameninţărilor, precum şi întocmirea de evaluări strategice ale mediului internaţional de securitate,

3) Desfăşurarea de operaţiuni pentru apărarea şi promovarea intereselor României.

Dar istoria SIE se întinde pe mai bine de un secol, prima formulă a actualului serviciu fiind înființată în 1921, la Viena.

Citește și: Ambasadorul Marius Lazurcă, vehiculat la şefia SIE, a fost chemat în centrala MAE

După Marea Unire din anul 1918, statul român a devenit ținta unor nemulțumiri teritoriale din partea Ungariei și Rusiei Sovietice, cea din urmă amenințând statul român chiar cu schimbarea formei sale de guvernământ.

Cum între România și Rusia Sovietică nu existau relații diplomatice, guvernul sovietic și-a camuflat organele de spionaj, acțiune și propagandă subversivă ce activau contra României în cadrul reprezentanțelor sale diplomatice din jurul țării noastre.

La rândul său, guvernul român a ordonat organelor sale competente să identifice și să supravegheze la fața locului aceste instrumente ale agresiunii.

Mihai Caraman a cauzat cea mai mare breșă de securitate din istoria NATO - Foto: TVR/captură YouTube

Astfel, în mod conspirat, Direcția Poliției și Siguranței Generale din România (DPSG) a înființat în 1921 pe lângă Legația României din Viena (din Belvederegasse) o structură dedicată exclusiv culegerii de informații din afara țării, cunoscută în documentele vremii sub denumirea de „Serviciul de informații externe”.

Totodată, acesta asigura și rolul de „Centrală” pentru alte centre informative externe organizate de DPSG pe lângă reprezentanțele diplomatice ale României în orașele în care activau centre de spionaj sovietic: Berlin, Londra, Paris, Praga, Budapesta, Sofia, Belgrad, Atena, Ankara/Istanbul etc.

Conducerea serviciului a fost asigurată, timp îndelungat, de comisarul Ion Rădoi (alias „Jacques”), acesta activând sub acoperire din funcția de viceconsul/consul la Legația României din Viena, conform historia.ro.

Întâiul șef al primei formule a SIE, comisarul Ion Rădoi

Nu sunt multe informații asupra biografiei sale, dar pe baza documentelor vremii se poate stabili că Ion Rădoi s-a născut la București, la 5 mai 1891.

El apare uneori ca având gradul de „comisar”, ceea ce indică apartenența acestuia la DPSG și faptul că era polițist de meserie.

Că Ion Rădoi era un personaj important și bine conspirat, reiese și din faptul că era contactat doar la nivelul cel mai înalt: directori ai DPSG (Romulus Voinescu, Eugen Cristescu) sau primii oameni în stat: ministrul de Interne (Gh. Tătărescu) și primul ministru (Ion I. C. Brătianu).

Instituţionalizarea regimului comunist în România după abolirea monarhiei și proclamarea Republicii populare la 30 decembrie 1947 a însemnat şi lichidarea vechilor structuri de informaţii şi ordine publică.

Citește și: Cine este spionul condamnat la moarte de Ceaușescu înainte de Pacepa. Două tentative de asasinat

Astfel, Siguranţa, Poliţia, Jandarmeria, Secţia a II-a de informaţii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informaţii (SSI) au fost înlocuite cu noi instituţii organizate după model sovietic: Securitatea, Miliţia şi Direcţia de Informaţii Militare, potrivit art-emis.ro.

Prin Decretul nr. 221, din 30 august 1948, al Preşedintelui Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, a fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP).

Pe de alt parte,în structura Ministerului de Interne, s-a menținut în paralel, până la 2 aprilie 1951, Serviciul Special de Informaţii, aflat în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

Ambasadorul Marius Lazurcă se numără printre favoriții la preluarea șefiei SIE - Foto: Profimedia Images

DGSP a fost organizată în 10 direcţii centrale:

• Direcţia I (informaţii interne),
• Direcţia a II-a (contrasabotaj),
• Direcţia a III-a (contrainformaţii în penitenciare),
• Direcţia a IV-a (contrainformaţii militare),
• Direcţia a V-a (cercetări penale),
• Direcţia a VI-a (protecţia ministerelor),
• Direcţia a VII-a (tehnică),
• Direcţia a VIII-a (cadre),
• Direcţia a IX-a (Secţia politică a PMR),
• Direcţia a X-a (administrativă).

Departamentele auxiliare erau de două categorii: cele cu sarcini operative, care se ocupau cu cenzura corespondenţei, supravegherea şi interceptarea convorbirilor; cele neoperative cu sarcini de secretariat, cifru, evidenţă şi arhive.

În aprilie 1951, SSI și-a încheiat oficial existența fiind inclusă în DGSP ca Direcția „A” Informații Externe.

Conform amintiridincomunism.wordpress.blogspot.com, denumirile actualului SIE în perioada comunistă au fost următoarele:

• Direcţia „A” Informaţii Externe (ianuarie 1951 – septembrie 1953),
• Direcţia I Informaţii Externe (septembrie 1953 – august 1963),
• Direcţia Generală de Informaţii– D.G.I. (august 1963 – iulie 1967),
• Direcţia Generală de Informaţii Externe – D.G.I.E. (iulie 1967 – aprilie 1972),
• Departamentul de Informaţii Externe – D.I.E. (aprilie 1972 – septembrie 1978),
• Centrul de Informaţii Externe – C.I.E. (septembrie 1978 – decembrie 1989).

De-a lungul primilor ani, la conducerea instituției s-au perindat o serie de personaje care au alunecat în uitare, precum Seghei Nicolau (1951-1954), născut Serghei Nikonov, Vasile Vâlcu (1954-1955)și Mihai Gavriliuc (1955-1959).

Dar a fost epoca în care șef al DGSP a fost unul dintre marii torționari ai regimului comunist, Gheorghe Pintilie, pe numele real Timofei Bodnarenko, cunoscut cu diminutivul-poreclă de Pantiușa. 

El a fost considerat unul dintre principalii artizani ai represiunii stalinist-comuniste din România.

Citește și: Panouri elogioase cu Pacepa și comuniștii Eugen Barbu și Șt. Foriș în Sectorul 1. Ce zice Clotilde

Primilor trei șefi ai spionajului din România comunistă le-a succedat mult mai cunoscutul Nicolae Doicaru (1959-1978).

Acesta a fost urmat, pentru câteva luni, de Alexandru Dănescu, apoi de Romus Dima (1978-1980).

Următorul pe listă a fost un alt torționar, Nicolae Pleșiță (1980-1984), lista încheindu-se cu Aristotel Stamatoiu (1984-6 ianuarie 1990).

Dar, cu siguranță, cel mai cunoscut personaj din conducerea DIE a fost Ion Mihai Pacepa.

În perioada 19 aprilie 1972 - 24 iulie 1978, Pacepa a fost consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) și secretar de stat la Consiliul Securității Statului (în cadrul Ministerului de Interne).

Trmis de Ceaușescu în iulie 1978 să livreze un mesaj secret cancelarului Republicii Gederale Germane, Helmut Schmidt, și acolo a cerut azil politic în SUA prin intermediul ambasadei americane din Bonn.

Solicitarea i-a fost aprobată de președintele SUA, Jimmy Carter, Pacepa devenind oficialul cu funcția cea mai înaltă din serviciile de informații ale țărilor comuniste care a trecut în tabăra occidentală.

Pacepa a fost condamnat la moarte în contumacie, iar pe capul său Ceaușescu a pus o recompensă de 2 milioane de dolari.

El a devenit cunoscut românilor obișnuiți odată cu circulația clandestină a cărții sale, „Orizonturi roșii”, apărută în 1987.

Deși, ulterior, s-au cunoscut puține informații certe despre el, se știe că fostul general-locotenent a murit în 2021, la vârsta de 92 de ani.

Dar un alt nume sonor al spionajului românesc a fost Mihai Caraman. Acesta a devenit o adevărată legendă în lumea spionajului, după ce, în perioada 1958-1969, a dat cea mai mare lovitură Alianței Nord-Atlantice (NATO) prin rețeaua sa de informatori.

„Rețeaua Caraman”, care a funcționat vreme de aproape 11 ani a procurat documente secrete de la cartierul general al NATO care, până în 1966, s-a aflat în Paris.

Documentele ajungeau la Moscova, dar numai după ce, în prealabil, erau trimise la București.

Citește și: NASA interzice chinezilor să participe la programele sale spațiale. Suspiciuni de spionaj

Cantitatea de informații secrete „scurse” astfel, dinspre NATO către București și Moscova a fost atât de mare, încât analiștii Alianței au considerat activitatea „rețelei Caraman” drept „cea mai gravă breşă de securitate care a fost detectată la NATO”.

Florian Banu, autorul cărții „Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece” (2019) a precizat, într-un interviu pentru bucurestiivechisinoi.ro că un singur informator furnizase rețelei, în șapte ani de colaborare, circa 12.000 de documente ale NATO.

După deconspirarea rețelei sale, Mihai Caraman a deținut mai multe funcții în cadrul Securității, până în 1978, când, după fuga lui Ion Mihai Pacepa, adjunctul șefului Departamentului de Informații Externe (DIE), a fost trecut în rezervă.

În mod straniu, el a reapărut brusc, imediat după evenimentele din decembrie 1989, când premierul Petre Roman l-a numit adjunct al Ministerului Apărării Naţionale.

Pe 9 aprilie 1990, Caraman a devenit primul director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), urmașul DIE și CIE.

Astfel, în mod paradoxal, marele spion al regimului comunist, care a activat împotriva NATO, a fost primul șef al spionajului din România democratică.

Totuși, în 1992, sub presiunea diplomatică venită din partea NATO, Caraman, a demisionat.

De altfel, în același an, secretarul general al NATO, Manfred Wörner, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atâta timp cât Caraman va conduce SIE.

În acel context, pe 22 aprilie 1992, președintele Ion Iliescu a aprobat „cererea” lui Caraman de a se pensiona, fiind totodată avansat la gradul de general-colonel.

Mihai Caraman a mai trăit, în relativ anonimat, până pe 25 iulie 2024, când s-a stins din viață, cu mai puțin de trei luni înainte de a împlini 96 de ani.

Despre șefii SIE post-revoluționari care i-au urmat lui Mihai Caraman puteți afla detalii AICI.

Rămâne de văzut pe cine va desemna președintele Nicușor Dan drept nou director al Serviciului de Informații Externe.