Prima casă de amanet din România, o instituție bancară. Cât era dobânda? Activele băncii, pierdute la Moscova
Prima casă de amanet din România a fost, de fapt, o bancă. Gândită inițial ca o instituție cu o misiune socială și caritabilă ca ajutorare a oamenilor fără posibilități materiale, ea a devenit o afacere profitabilă ce a căpătat o amploare deosebită după 1990.
În România, la tot pasul dăm peste câte o casă de amanet, ultima soluție - ori prima - a celor care au nevoie urgentă de bani.
Sigur, suma primită e departe de valoarea reală a obiectului amanetat și nici returnarea banilor nu e simplă, dincolo de dobânda ce trebuie plătită lunar.
Dar practica n-a fost inventată după 1990, ci doar a căpătat alte forme și o altă amploare.
În mod paradoxal - sau nu - prima instituție de acest fel a fost o bancă numită „Muntele de Pietate”, înființată în 1905.
Casa de amanet a fost o inițiativă caritabilă inițial, pentru săraci
Ideea de amanet s-a născut pe la jumătatea secolului al 15-lea, în Perugia, Italia, ideea aparținând unui călugăr franciscan.
El a inițiat mișcarea Monte di Pietà (Muntele de Pietate) care oferea asistență financiară sub forma unor împrumuturi fără dobândă, garantate cu obiecte amanetate.
În loc de dobândă, Monte di Pietà îi îndemna pe împrumutați să facă donații către Biserică. Mișcarea S-a răspândit în Italia, apoi în alte părți ale Europei.
ÎÎn secolul următor, în 1589, la Avignon, în Franţa, a fost înfiinţată o instituţie denumită chiar „Muntele de Pietate”. Scopul principal al acestei organizaţii era asistarea celor săraci.
Citește și: Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor: Noul ANAF. Toleranţă zero pentru evaziune şi marii datornici
În Țările Române, ideea a pătruns mult mai târziu, dat fiind că aceasta fusese extinsă cu precădere în țările catolice.
Dar semințețe sunt puse în a doua jumătate a secolului 19.
Există mai multe teorii privind anul înființării instituției respective - fondul pentru Muntele de Pietate - una dintre ele susținând că a fost vorba de 1871.
Dar datarea e discutabilă, câtă vreme au axistat două inițiative - nereușite - documentate prin legi.
Una, în 1864, cea de-a doua, în 1893, ambele propuse de miniștrii de finanțe de la acel moment.
Astfel că se consideră că anul corect este 1905. Atunci a fost înființată efectiv, în București, o instituție bancară numită oficial „Casa privilegiată pentru împrumuturi pe amanet” - cunoscută popular ca „Muntele de Pietate" - sub controlul Băncii Albina din Sibiu.
Banca primea o concesiune de 30 de ani acordată ministrul conservator de finanțe, Take Ionescu, dar condiția era ca jumătate din profitul net să meargă la Crucea Roșie.
Prima instituție de amanet, creată în 1905
Cum funcționa sistemul? Un evaluator stabilea valoarea obiectului adus și oferea, drept împrumut, cam o treime din ea.
Proprietarul primea banii și o chitanță cu suma, dobânda și termenul — de regulă una până la trei luni.
Dacă nu revenea la termen, urma o perioadă de pasuire, apoi obiectul intra la licitație; din suma obținută, instituția își recupera împrumutul, iar restul, în teorie, se întorcea la proprietar.
O descriere detaliată a sistemului de amentare o găsim la Nicolae Kirițescu, într-un articol publicat ls 5 septembrie 1929, în revista Ilustrațiunea română”.
De aici aflăm și că, pe aceeași stradă - Sf. Ionică - cu Muntele de Pietate, pe trotuarul opus, funcționau alte firme, care profitau de nevoia oamenilor de bani și le cumpărau chitanțele contra unei mici dsume de bani.
„Nu aveau dreptul oficial de a acorda împrumuturi pe gaj, așa că ocoleau legea altfel: cumpărau chitanțele emise de Muntele de Pietate de la oamenii disperați de bani, știind că valoarea reală a obiectului amanetat era de câteva ori mai mare decât suma din chitanță, apoi ofereau o fracțiune din acea diferență”, scria Kirițescu.
Gazetarul menționa și că răscumpărarea obiectelor amanetate era foarte rară, din cauza dobânzii mari, de 240%.
„Cazuri de răscumpărare aproape nici nu se pomenesc. Nici nu s’ar putea răscumpăra ușor obiecte la al căror preț de cumpărare se adaugă o dobândă curentă de 240%…”, nota Kirițescu în articolul respectiv, citat de deieri-deazi.blogspot.com.
Dar Primul Război Mondial a lovit direct instituția bancară. Activele băncii au dispărut odată cu Tezaurul de stat, trimis la Moscova în iarna lui 1916, când capitala era ocupată de trupele germane, și niciodată recuperate din Rusia sovietică.
Surprinzător, e mai dificil de documentat activitatea î domeniu în perioada interbelică și comunistă.
La un moment dat, se știe că „oamenii muncii” foloseau un fel de joc financiar, numit „moara”, neagreat de autoritățile comuniste.
Mai multe persoane puneau lunar aceeași sumă de bani și fiecare intra, pe rând, în posesia întregii sume ce se aduna.
Citește și: ANAF a pus ochii pe noi categorii de venituri. Cine intră în vizorul Fiscului?
Dar amanetul, așa cum îl înțelegem azi, a reapărut public abia după 1989, dar sub o formă complet diferită de cea originară.
Nu mai e instituție publică sau bancă cu misiune socială și profit donat unei organizații caritabile, ci doar o afacere privată.
A fost reglementată de la mijlocul anilor 2000 ca instituție financiară nebancară (IFN), sub supravegherea Băncii Naționale și a Protecției Consumatorilor, potrivit bucuresti.ro.
De asemenea, dobânzile nu mai sunt fixate de o autoritate publică în numele „săracului rușinat", ci de fiecare firmă în parte, în funcție de piață.
