Istoria rechizitelor școlare. De la tabla cu cretă la cea inteligentă. Stiloul, inventat de un român

Istoria rechizitelor școlare, începând cu tabla cu cretă și stiloul ce folosea cerneală, este o poveste a inventivității umane, dar și a dorinței de cunoaștere ce a însuflețit mii și mii de generații de elevi. Iar la povestea ce a străbătut timpurile a ontribuit și un român inventiv, căruia omenirea îi datorează, de fapt, stiloul.

Cum au evoluat rechizitele școlare de-a lungul istoriei

Dacă vorbim de istoria rechizitelor școlare, atunci trebuie să menționată așa-numita „Carte cu coarne”.

Este unul dintre cele mai vechi rechizite școlare documentate în istorie, apărând pentru prima dată în Anglia în 1450, dar fiind utilizată mai mult la sfârșitul anilor 1700 și până la mijlocul anilor 1870.

Aceste tablete din lemn aveau un mâner și afișau alfabetul protejat de o foaie transparentă din corn.

Copiii purtau aceste ajutoare de învățare portabile pentru a învăța literele, care includeau adesea rugăciuni sau pasaje pentru memorare, potrivit schoolieasy.com.

În anii 1800, copiii se adunau în școli cu o singură clasă, având la dispoziție rechizite școlare de bază – table de scris, cretă și câteva cărți legate cu curele sau centuri de piele.

Citește și: Structura anului școlar 2025-2026. Când au elevii prima vacanță?

La începutul și mijlocul anilor 1900, hârtia și creioanele au început să fie utilizate în mod regulat, deși elevii încă își transportau cărțile în mână sau cu centura, în loc să le pună în ghiozdane.

Dar unul dintre obiectele reprezentative pentru orice sală de clasă, inclusiv în România de altădată era tabla neagră pe care profesorul și elevii scriau cu ajutorul cretei și o ștergeau cu buretele.

Vechi tăblițe individuale de scris pentru elevi - Foto: simpybucharest.ro (cu rol ilustrativ)

Totul a început în Scoția în anul 1801. O placă de dimensiuni mari a fost atârnată la perete și atunci a apărut tabla pentru scriere cu creta, care a venit să revoluționeze învățarea și predarea în întreaga lume.

Înainte de tabla agățată la perete, fiecare elev avea o placă individuală, realizată dintr-o plăcuță de lemn vopsită cu pietriș negru pentru a practica scrisul de mână, pentru a rezolva calcule și pentru a răspunde la întrebările profesorului

În formă să naturală, creta - care e o rocă sedimentară moale și poroasă, de culoare albă - a fost utilizată încă din preistorie, ajutând la crearea primelor desene rupestre.

Rechizitele școlare, aproape o amintire pentru mulți elevi

Și mai târziu, artiștii au fost cei care au definit modurile de folosire a cretei.

Cu toate că anumite tipuri de cretă aveau impurități naturale, care le confereau culori diferite, artiștii adăugau și pigmenți, pentru a obține culori mai vii.

De exemplu, cărbunele era folosit pentru un negru mai profund, iar oxidul feric – pentru un roșu aprins.

Creta a fost folosită în sălile de clasă datorită ușurinței procesului de scriere și a costurilor reduse.

Citește și: Normă didactică mărită. În ce ordine vor fi încadrați profesorii pentru anul școlar 2025-2026

Cu toate acestea, creta nu era un standard în învățământ până la începutul secolului XIX, când clasele au început să primească din ce în ce mai mulți elevi. 

În acele vremuri, alături de tablă mare din față clasei, studenții tineri aveau și tăblițe individuale.

La acea vreme, hârtia și cerneală erau încă scumpe, iar greșelile nu puteau fi șterse cu ușurință,

Tabla școlară de scris, la origini era neagră, fiind de fapt o bucată foarte mare de ardezie. Cât despre cretă și aceasta a evoluat, luând forme mai prietenoase.

La începutul secolului XX, au început să apară primele table din materiale sintetice, care aveau o culoare verzuie.

Ulterior, odată cu explozia tehnologică de după anii 2000, au apărut tablele inteligente, interactive, denumite și whiteboard digital.

Tabla interactivă este o tablă de dimensiuni mari echipată cu touch screen, al cărui rol este acela de a proiecta imaginea de pe computer direct pe suprafața sa.

E similară cu pânza unui videoproiector, însă poate fi controlată prin ecranul tactil, cu degetul sau cu un „stylus”, în funcție de model.

De asemenea, se poate conecta cu diferite modele de laptopuri sau smartphone-uri.

Tocuri cu peniță care scriau înmuiate în cerneală - Foto: simplybucharest.ro (cu rol ilustrativ)

În privința obiectelor de scris, creionul a fost multă vreme ce mai folosit, elevii trecând apoi la tocuri din lemn care aveau penițe de fier ce se atașau în vârf și care trebuiau înmuiate în cerneală.

După cum se știe, românul Petrache Poenaru, fost secretar particular al lui Tudor Vladimirescu la revoluția din 1821, a fost, de fapt, inventatorul stiloului.

În 1827, el a brevetat, mai întâi la Viena, apoi la Paris, ceea ce a denumit „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, adică primul toc cu rezervor atașat, ceea ce definește stiloul.

Invenția sa nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului i-a fost atribuit de istorie americanului Lewis Edson Waterman.

Abia în 1884 acesta a creat un dispozitiv mai eficient, dar care nu era decât o variantă îmbunătățită a invenției lui Poenaru.

Citește și: 21 de zile de proteste ale profesorilor. „Nu mai acceptăm ca educația să fie sacrificată!”

Cerneala, în schimb, a fost utilizată de oameni încă de acum 5.000 de ani, în China antică. Secretul obținerii sale a fost multă vreme un secret bine tăinuit de producătorii ei.

Grecii antici au făcut cerneală din funingine, lipici și apă, așa-numitele „cerneluri de carbon”, potrivit papetarie.ro.

Această nu deteriora suprafața de scris, făcând-o reutilizabilă, dar nu rezista la umezeală și se putea murdări.

În Roma Antică cerneala se numea „atramentum” și era foarte populară. Atât de populară încât s-a folosit până în Evul Mediu.

Cerneala era preparată din săruri de fier amestecate cu tanin din fructe ce creșteau în copaci și un agent de îngroșare.

Când atingea hârtia avea o culoare de albastru spre negru, iar după ce se usca devenea maro închis.

Pulberea de cărbune a rămas ingredientul principal al cernelurilor de-a lungul întregului ev mediu, deși diferite civilizații au experimentat și alte combinații, adăugând rășini sau lianți.

Odată cu apariția tiparului, lucrurile au intrat într-o nouă fază. Vreme îndelungată, compoziția cernelurilor tipografice a fost ținută în mare secret de către tipografi, care le preparau ei înșiși.

Profesorii de azi folosesc tablele inteligente pentru a le preda copiilor, la școală - Foto: Pixabay (cu rol ilustrativ)

Ingredientele de baza erau negrul de fum și uleiul de în reduse prin încălzire. Prima fabrică de cerneluri pentru tipografie a fost deschisă abia în anul 1818, de către Pierre Lorilleux.

Multe dintre neajunsurile provocate de cerneală, mai ales tendința particulelor sale microscopice de a bloca vârfurile penitelor, au fost rezolvate prin inventarea solventilor sintetici; aceștia, adăugați unor soluții apoase, au produs cerneala modernă.

În perioada în care elevii din România scriau cu stilouri aveau nevoie și de călimara cu cerneală pentru reumplerea acestora.

Inițial făcute din sticlă, cu o formă specifică, au fost replicate apoi, în anii '70-'80, cu variantele din plastic.

Apoi, au apărut pixurile. Cerneala destinată pixurilor se obținea inițial dintr-o soluție de colorant în acid oleic, căreia i se adăugau uleiuri și rășini speciale pentru îmbunătățirea proprietăților de curgere.

Însă, din cauza caracterului lor uleios, primele cerneluri de acest tip necesitau un timp îndelungat pentru a se usca, mânjind hârtia cu o frecvență enervantă.

Pastă modernă de pixuri, o rețetă ce conține coloranți organici, glicoli, alcooli aromatici și eteri polihidrați, are o vâscozitate de aproximativ 10.000 de ori mai mare decât apa, se usucă rapid și nu se decolorează nici dacă este expusă direct luminii solare.

Însă progresul tehnologiilor a făcut ca, la ora actuală, vechile instrumente de scris să nu mai fie folosite decât în zonele defavorizate, care n-au fonduri sufieciente și dotări cu acces la aceste tehnologii.

Dar în țările dezvoltate, precum și în multe orașe din România, computerul, laptopul, tabletele și, ulterior, tabla inteligentă, smart, au luat locul definitiv, se pare, vechilor table, cretei, stilourilor și cernelii.