România și Iran au avut o relație sinuoasă de-a lungul timpului. dar, de departe, cea mai bună perioadă a fost cea din anii 70, când legăturile lui Nicolae Ceaușescu cu șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, au fost strânse, deși fiecare urmărea interesul economic al țării sale.
Cum a electrificat România o parte din Iran? Fabrică de tractoare în Tabriz, rafinărie la Năvodari
România și Iran, țara aflată în epicentrul noului conflict militar izbucnit în Orientul Apropiat, au cunoscut o perioadă de mare apropiere în la finalul anilor 60 și de-a lungul anilo 70, când în fruntea celor dău state se aflau Nicolae Ceaușescu și șahul Mohammad Reza Pahlavi,
În octombrie 1965, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a inaugurat ambasada României din Teheran şi a pregătit primele înţelegeri comerciale.
Iranienii aveau nevoie de maşini şi utilaje (tractoare, maşini agricole, echipamente electrotehnice, vagoane de marfă, maşini-unelte), laminate din oţel, hârtie, produse chimice etc. Partea română s-a arătat interesată mai ales de petrolul şi bumbacul iranian.
În mai-iunie 1966, şahul Iranului a vizitat România, semnându-se primele contracte de colaborare economică între cele două ţări.
Citește și: VIDEO Ultima vizită a lui Ceaușescu. De ce s-a dus în Iran când în România izbucnise revoluția?
Nicolae Ceauşescu a răspuns vizitei şahului în mai 1967. La Teheran s-au pus bazele unei colaborări între uzina de tractoare de la Braşov şi fabrica similară din Tabriz, cea mai mare din Iran, care funcționează și astăzi.
De asemenea, s-a negociat şi amenajarea unei ferme de bumbac în nordul Iranului, conform historia.ro.
În primii ani de cooperare, volumul schimburilor dintre cele două ţări a crescut de peste 50 de ori.
O afacere bună pentru România care exporta semnificativ mai mult decât importa, în 1967 excedentul balanței cu Iranul fiind de 69 %. Iranienii şi-au manifestat nemulţumirea solicitând diversificarea importurilor.
Nicolae Ceaușescu și șahul Mohammad Reza Pahlavi, cu ocazia vizitei liderului român în Iran, în 1971 - Foto: Fototeca online a comunismului românesc - cota 92/1971
În ciuda acestui lucru, şahul Mohammad Reza Pahlavi a solicitat semnarea unui acord economic mai complex, constând şi în investiţii româneşti.
Noi negocieri au debutat în noiembrie 1968, când Maurer a vizitat iarăși Teheranul, pregătind terenul pentru o nouă deplasare a lui Ceauşescu în Iran, programată în septembrie 1969.
Cu această ocazie, s-a parafat un „Acord de cooperare economică şi tehnică“ în valoare de 100 milioane dolari.
Banii reprezentau un credit acordat Iranului de guvernul român pentru plata componentelor industriale livrate acestei țări şi a serviciilor aferente. În compensaţie, România a obţinut contracte la preţuri preferenţiale pentru ţiţei şi bumbac.
Însă, încă nemulţumit de balanţa comercială dezechilibrată, şahul Iranului a decis sistarea exporturilor masive de materii prime şi încurajarea importurilor de produse finite.
România și Iran au fost partenere în multe proiecte economice
Cu aceste gânduri a venit Mohammad Reza Pahlavi la Bucureşti, în perioada 26 iunie – 1 iulie 1970. A fost întâmpinat cu cele mai înalte onoruri și cu mari speranțe de Nicolae Ceaușescu.
„Ceauşeştii se simţeau foarte bine în prezenţa regilor, în general“, povestea Ştefan Andrei, fostul ministru de externe român din perioada 1978-1985.
Ceauşescu a început entuziast convorbirile oficiale, dar Pahlavi i-a tăiat elanul, exprimându-şi nemulţumirea faţă de balanţa comercială dintre cele două ţări.
A refuzat propunerea înfiinţării unor societăţi mixte pentru exploatarea rezervelor de ţiţei ale Iranului, invocând legislaţia locală restrictivă. Singura concesie posibilă era contractarea petrolului la preţuri preferenţiale.
Tema colaborării în domeniul construcţiei de maşini a fost mult mai eficientă:fabrica de tractoare româno-iraniană din Tabriz putând să-şi diversific produsele.
Citește și: SUA contra Iran în „Midnight Hammer”. 14 superbombe au surpat muntele peste situl nuclear Fordow
Şahul intenţiona un program de reforme, încurajând constituirea unor societăţi agricole pe acţiuni. Acestui proiect i s-a adăugat înţelegerea ca România să intensifice livrările de vagoane către Iran.
Nicolae Ceauşescu l-a vizitat din nou pe Mohammad Reza Pahlavi în 15-16 octombrie 1971, cu ocazia festivităţilor de la Persepolis în cinstea aniversării a 2.500 de ani de la fondarea statului iranian.
O idee numai bună pentru Partidul Comunist Român, care a preluat-o şi a introdus-o în circuitul public românesc, în anii 1980, cu privire la mitologica înfiinţare a statului geto-dac al lui Burebista, fix cu 2.050 de ani înaintea Congresului al XIII-lea al PCR din 1984.
Fabrica de tractoare din Tabriz funcționează și în ziua de azi - Foto: agrointel.ro (cu rol ilustrativ)
La întâlnirea oficială din 15 octombrie 1971, Ceauşescu l-a rugat pe şah să-i ofere sprijin pentru lansarea unei linii aeriene Bucureşti – Beijing.
Obţinuse recent acordul Beijingului pentru crearea unui coridor aerian, însă era nevoie de un punct de escală. Pahlavi s-a arătat încântat, intenţionând şi el dezvoltarea relaţiilor politice cu China.
În următorii ani, România a electrificat o parte din Iran. Inginerii români au construit mii de linii electrice.
Operațiunile energetice ale României în Iran au fost realizate în special prin Romelectro, o companie de stat înființată în 1971 și deținută de către Ministerul Energiei de la acea vreme.
Între 1974 și 1978, Romelectro a realizat mii de kilometri de linii electrice în Iran, potrivit libertatea.ro.
Concomitent, o fermă comună de bumbac a fost amenajată în nordul Iranului, România importând bumbac, apoi producând și exportând haine.
De asemenea, între 1982 și 1984, compania de comerț exterior a construit și barajul Vafregan din Iran. Acesta se află lângă orașul Saveh, la 150 de kilometri sud-vest de Teheran.
Acesta a fost inaugurat în 1993, având o capacitate de 270 de milioane de metri cubi de apă și asigură apă potabilă pentru regiune.
Citește și: Război SUA - Iran. Consilier al lui Khamenei: „Acum este rândul nostru”. Ce ținte americane indică?
Tot datorită colaborării cu Iranul, România a construit rafinăria Petromidia de la Năvodari pentru a procesa țițeiul iranian..
Inițial, Ceaușescu a propus extragerea de petrol iranian în companii mixte, dar propunerea a fost respinsă de șahul Reza Pahlavi, convenindu-se numai asupra exporturilor la prețuri preferențiale.
Decretul de realizare a rafinăriei a fost semnat în 1975, lucrările au început în 1976, iar prima instalație a fost pornită în 1979.
Dar, la începutul acelui an a avut loc Revoluția Islamică din Iran ce a dus la alungarea șahului, conducerea țării fiind luată de ayatollahul Khomeini.
Petromidia a ajuns, după Revoluție, să fie deținută de afaceristul Dinu Patriciu care, în 2007 și 2009, a vândut-o către compania KazMunaiGaz din Kazahstan.
Relația României cu Iranul a scăzut în intensitate după istalarea așa numitului „regim al ayatolahhilor”, deși a rămas relativ cordială, dovadă și barajul barajul Vafregan construit de partea română, așa cum am menționat.
De altfel, se știe că ultima vizită externă Ceaușescu a făcut-o în Iran, în perioada 18-20 decembrie 1989, chiar în zilele în care Revoluția începuse deja la Timișoara.
El s-a întâlnit cu președintele Iranului. Ali Akbar Hashimi Rafsanjani, care preluase funcția în august același an, în timp ce ayatolahhul Khamenei devenise, în același an, liderul supram religios, după moartea lui Khamenei, fiind în aceeași poziție și în ziua de azi.
Deși s-a speculat mult pe tema motivului acelei ultime vizite a lui Ceaușescu, unee voci din spațiul public susținând că a dus o cantitate mare de aur și valută în contextul izbucnirii Revoluției în Timișoara, adevărul a fost mult mai simplu.
El arată mai ales faptul că lui Ceaușescu nici nu-i treea prin cap că ar putea fi alungat de la putere și își făcea planuri pentru anul ce urma, 1990.
Astfel, potrivit ministrului român de externe de la acea vreme, Ion Stoian, acopul vizitei a fost constituit de încheierea unor contracte economice importante, grâu contra petrol și gaze.
„După discuţiile comisiei mixte urma să fie stabilit cât ţiţei şi câte gaze să ne dea Iranul. Dar nu voiam să fim prea dependenţi nici de ei, pentru că erau capricioşi...
În discuţii, la un moment dat, Rafsanjani zice: „Domnule Ceauşescu, aveţi greutăţi, şi noi avem greutăţi; nu suntem o ţară agricolă, avem nevoie de grâu. Vă rog să ne aprobaţi import de grâu din România.” „Ce cantitate vreţi?” - întreabă Ceauşescu.
„Orice cantitate”, zice acela. „Vă putem da 2-3 milioane de tone de grâu începând din ianuarie (n.r. - ianuarie 1990)”, zice Ceauşescu. „Să stabilim contractele. Avem şi noi nevoie de ţiţei, gaz”. Iar ăla zice, şi el, „da””, a povestit Stoian, conform Historia.
Dar, aproape imediat după revenirea în țară, Ceaușescu a fost măturat de la putere - și, odată cu el și regimul comunist - înțelegerile economice cu Iranul rămânând suspendate în aer sau, ca și în alte cazuri, fiind „privatizate” de „băieții deștepți” cunoscători ai detaliilor afacerilor statului comunist român.
De atunci, România și Iranul s-au înstrăinat tot mai mult, iar la ora actuală, în contextul conflictului cu Israelul și al implicării militare a SUA, e posibil ca însuși „regimul ayatolahhilor” să aibă zilele numărate.
