Alaska s-a numit America Rusă într-o perioadă în care Imperiul Țarist stăpânea acest teritoriu aparent pustiu și înghețat. Dar, în 1867, Rusia l-a cedat către SUA contra unei sume absolut modice de 7,2 milioane de dolari - circa 162 de milioane de dolari la valoarea actuală - tranzacția fiind intermediată de primul general român din armata americană, care devenise între timp diplomat.
Când s-a numit Alaska America Rusă? Un român, artizanul cumpărării teritoriului de către americani
Alaska se află în centrul atenției opiniei publice mondiale după ce a fost anunțată ca loc ce va găzdui întâlnirea dintre președintele SUA, Donald Trump, și cel al Rusiei, Vladimir Putin.
Separată de teritoriul american prin poziționarea Canadei, Alaska are o istorie complexă în care amprenta coloniștilor ruși a rămas în memoria colectivă.
Însuși președintele american Donald Trump a părut să fi confundat Rusia cu Alaska înaintea întâlnirii sale cu liderul de la Kremlin. Gafa a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă la Casa Albă despre criminalitatea din Washington DC.
Citește și: Alaska, în prag de dezastru înainte de întâlnirea Trump - Putin. Capitala, în pericol de catastrofă
„Este o situație de urgență tragică (criminalitatea din Washington DC – n.r.) și mi-e rușine să fiu aici. Știți, mă duc să mă întâlnesc cu Putin. Vineri plec în Rusia. Nu-mi place să fiu aici, să vorbesc despre cât de nesigură, murdară și dezgustătoare a devenit această capitală odată frumoasă”, a spus Trump în cadrul conferinței, potrivit The Independent.
Dar haideți să privim mai îndeaproape la trecutul acestui teritoriu care este la ora atuală unul dintre cele 50 de state din componența SUA.
Căutători de aur în Alaska, spre finalul secolului 19 - Foto: Profimedia Images (cu rol ilustrativ)
Oamenii locuiesc în Alaska încă din anul 10.000 î.Hr. La acea vreme, un pod terestru se întindea de la Siberia până în estul Alaskăi, iar migranții îl traversau urmând turmele de animale.
Dintre aceste grupuri de migranți, athabaskienii, unanganii (aleuții), inuiții, yupiitii (yupikii), tlingitii și haida au rămas în Alaska.
Încă din 1700, popoarele indigene din Siberia au raportat existența unui teritoriu imens situat spre est.
În 1728, o expediție comandată de țarul Petru I (cel Mare) al Rusiei și condusă de un marinar danez, Vitus Bering, a stabilit că noul teritoriu nu era legat de continentul rus, dar, din cauza ceții, expediția nu a reușit să localizeze America de Nord, conform britannica.com.
În cea de-a doua călătorie a lui Bering, în 1741, a fost zărit vârful muntelui St. Elias și au fost trimiși oameni pe țărm.
Blănurile de vidră de mare aduse înapoi în Rusia au dat naștere unui comerț bogat cu blănuri între Europa, Asia și coasta Pacificului nord-american în secolul următor.
Prima așezare europeană a fost înființată în 1784 de ruși în Three Saints Bay, lângă actualul Kodiak.
Posesiunile coloniale rusești din America au fost cunoscute, între 1799 și 1867, sub denumirea colectivă de America Rusă (Russian America).
Alaska, vândută de Rusia către SUA în 1867 pentru 7,2 milioane dolari
Odată cu sosirea comercianților ruși de blănuri, mulți unangan au fost uciși de noii veniți sau suprasolicitați în vânătoarea de foci cu blană. Mulți alți unangan au murit din cauza bolilor aduse de ruși.
Kodiak a fost capitala Alaskăi până în 1806, când Compania Ruso-Americană, înființată în 1799 în baza unei carte a împăratului Pavel I, și-a mutat sediul la Sitka, unde existau numeroase vidre marine.
Directorul general al companiei (practic guvernatorul coloniilor rusești), Aleksandr Baranov, era un administrator agresiv. Prima sa încercare de a înființa o așezare la Old Harbor, lângă Sitka, a fost distrusă de tribul Tlingit.
A doua sa încercare, în 1804, la Novo-Arkhangelsk („Noul Arhanghel”; acum Sitka), a avut succes, dar nu fără o luptă care a dus la bătălia de la Sitka, singurul conflict armat major dintre nativii din Alaska și europeni.
În comparație cu comercianții ruși de blănuri din trecut, Compania Ruso-Americană a menținut relații relativ bune cu unanganii și popoarele indigene din sud-est, precum și cu yupiitii din văile inferioare ale râurilor Yukon și Kuskokwim.
Nu era neobișnuit ca unanganii să se căsătorească cu ruși și să se convertească la credința ortodoxă rusă, iar destul de mulți unanganii - unii cu nume de familie rusești - lucrau pentru Compania Ruso-Americană.
Citește și: Vladimir Putin va avea o întâlnire cu Donald Trump. Ce intenționează să discute președinții?
În această perioadă, comercianții britanici și americani erau rivalii companiei. O perioadă de concurență acerbă între comercianții de blănuri s-a încheiat în 1824, când Rusia a încheiat tratate separate cu Statele Unite și Marea Britanie, care stabileau granițele comerciale și reglementările comerciale.
Compania Ruso-Americană a continuat să guverneze Alaska până la achiziționarea regiunii de către Statele Unite în 1867. Este momentul în care a intrat în scenă un român care a intermediat vânzarea teritoriului către guvernul american, George Pomuț.
Până la mijlocul secolului al XIX-lea, profiturile obținute din coloniile rusești din America de Nord erau în declin accentuat.
George Pomuț, românul care a negociat cumpărarea Alaskăi de guvernul SUA de la Rusia țaristă - Foto: arhiva
Concurența cu Compania Britanică Hudson's Bay dusese la dispariția aproape completă a vidrelor marine, în timp ce populația de urși, lupi și vulpi de pe uscat era, de asemenea, pe cale de dispariție.
Confruntați cu realitatea revoltelor periodice ale nativilor americani, cu ramificațiile politice ale Războiului Crimeei (1853-1856) și cu incapacitatea de a coloniza pe deplin America în mod satisfăcător, rușii au ajuns la concluzia că coloniile lor nord-americane erau prea costisitoare pentru a fi păstrate.
Dornici să se elibereze de această povară, rușii au vândut Fort Ross în 1841, iar în 1867, după mai puțin de o lună de negocieri, Statele Unite au acceptat oferta împăratului Alexandru al II-lea de a vinde Alaska.
Achiziția Alaskăi pentru 7,2 milioane de dolari (echivalentul a 162 de milioane de dolari în 2024) a pus capăt prezenței coloniale a Imperiului Rus în America.
Citește și: Orban, „pionul” lui Putin, proclamă victoria Rusiei în Ucraina, înaintea summitului din Alaska
Deși inițial a fost considerată o investiție a unui teren îndepărtat, rece și inutil, ulterior s-a dovedit a fi o investiție extrem de avantajoasă pentru SUA datorită resurselor naturale - aur, petrol și gaze.
George Pomuţ - sau Pomutz - așa cum și-a schimbat numele, după stabilirea în SUA, s-a născut la 31 mai 1818, la Gyula, în judeţul Bichiş, astăzi în Ungaria, fiind fiul lui Ioan, fierar pe moşia grofului Wenckheim, şi al Victoriei Costea Pomuţ.
Copilul a fost botezat în Biserică Ortodoxă Română din localitate, educația primită ulterior fiind în spiritul valorilor tradiționale ortodoxe românești.
Și asta, pentru că familia Pomuţ era de origine română, provenind din Săcele, comitatul - acum judeţul - Braşov, de unde bunicul său, Dinică Pomuţ, plecase spre vest în căutarea unui trai mai bun, conform radioromaniacultural.ro.
După ce a absolvit Academia Militară din Viena și-a continuat studiile în Franțam devenind procuror regal. Ulterior, și-a deschis un birou de avocatură și părea că viața lui avea să fie una liniștită.
În anul 1848, pe când avea 30 de ani, George Pomuț a luat o decizie care avea să-i influențeze viața definitiv. S-a alăturat revoluției maghiare conduse de Lajos Kossuth și a ajuns căpitan în armata rebelilor maghiari.
Un an mai târziu însă, armata rebelilor maghiari a capitulat în fața armatelor imperiale austriece și ruse. Ca să nu fie condamnat la moarte, alături de alți 30 de camarazi, a fugit în Italia și apoi în Germania. La finele anului 1849, a reușit să emigreze în America, alături de aceștia.
Scena semnării tratatului prin care SUA a cumpărat Alaska de la Rusia, în 1867 - Foto: arhivă
A ajuns, inițial, la New York în 24 februarie 1850, dar a rămas aici numai câteva luni. Grupul de emigranți s-a stabilit în final în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpânire un loc sălbatic.
Potrivit sursei citate, mica lor colonie a primit numele de „New Buda”, aceasta aflându-se la sud de localitatea Burlington. Orășelul a fost unul real doar pentru emigranți care au trăit acolo, el neexistând niciodată ca așezare urbană.
La 15 martie 1855, George Pomuț a reușit să obțină cetățenia americană. Spirit întreprinzător, a intuit încă de atunci că pământul este o mină de aur, începând să cumpere terenuri.
Dar, chiar dacă a devenit un om bogat, el și-a dorit foarte mult o carieră militară așa că în 1861, odată cu declanșarea Războiului Civil american, s-a înrolat în armata Statelor Unite ale Americii, adică în cea nordistă.
Citește și: SUA au vânat prin Alaska șase avioane rusești cu aeronave F-35 de 100.000.000$
A devenit ofițer și erou, încă din viață, remarcându-se în luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta sau Savannah, urcând rapid în ierarhia militară și devenind spre finalul conflictului chiar general de brigadă, primul general român din armata americană.
După încheierea războiului civil, în aprilie 1865, s-a întors la Keokuk, dar a intrat în diplomație. Nu va avea parte, însă, de o viață tihnită și liniștită, deoarece, foarte curând, Pomuț a fost numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg, reședința țarilor Rusiei..
Așa că, în 16 februarie 1866, a fost detașat acolo, americanii păstrându-l în funcție vreme de 12 ani. timp în care la conducerea SUA s-au succedat trei președinți.
Astfel, i-au fost recunoscute abilitățile diplomatice și mai ales cele de negociator. Era un personaj de neînlocuit, mai ales că vorbea fluent opt limbi străine.
Din această poziție, Pomuţ s-a făcut remarcat prin intermedierea unor negocieri între Rusia şi SUA, care s-au finalizat, în anul 1867, prin cumpărarea, de către SUA, a zonei Alaska.
Iniţiativa „afacerii” a aparţinut secretarului de stat american de la acea vreme, William H. Seward, şi s-a concretizat prin anexarea de către SUA a unui teritoriu cu o suprafaţă de 1.518.800 km², pentru suma de doar 7,2 milioane de dolari.
Prețul relativ mic i se datorează lui Pomuț, care a condus negocierile și a participat la încheierea și semnarea tratatului americano-rus.
Ulterior, Pomuț a fost ridicat la rangul de consul general, funcție pe care a ocupat-p până în anul 1878, când mandatul diplomatic i s-a încheiat.
În mod straniu, în loc să revină la viața luxoasă și liniștită ce-l aștepta în SUA, românul a preferat să rămână în Rusia. Nu se cunosc prea multe despre cauza acestei decizii, dar se pare că motivul l-a constitujit iubirea pentru o frumoasă rusoaică.
Așa s-ar explica și faptul că, spre finalul vieții, Pomuț ajunsese falit, banii cheltuindu-i cu acea femeie care, după aceea, l-ar fi părăsit.
A murit în sărăcie lucie, la 12 octombrie 1882, la vârsta de 64 de ani şi a fost înmormântat în colţul săracilor din cimitirul Smolensk din St. Petersburg. Ulterior, romășițele pământești i-au fost mutate în cimitirul din Smolensk.
Deși în 1913 a existat o inițiativă a Senatului american de repatriere a acestora în SUA, izbucnirea Primului Război Mondial şi instaurarea comunismului în Rusia nu au mai făcut posibil acest act de recunoştinţă.
Totuși, ca semn de recunoaştere a meritelor sale, în anul 1944 guvernul american a atribuit unui vas de război numele de „General George Pomuț”, care a fost în serviciu până în 1970.
