Slovacia este primul stat din UE care trece de partea lui Putin. Vom oferi zero sprijin pentru Ucraina, nici arme, nici avioane a spus premierul Roberto Fico
Slovacia este primul stat din UE care trece de partea lui Putin. Vom oferi zero sprijin pentru Ucraina, nici arme, nici avioane a spus premierul Roberto Fico
Rusia este vizată de o "agresiune occidentală", a declarat joi ministrul rus de externe Serghei Lavrov, susţinând că aceasta este parte a unei "cruciade duse de SUA şi sateliţii lor" împotriva ţărilor care îşi apără propriile interese.
Ucraina a suspendat utilizarea noului său coridor pentru cereale de la Marea Neagră, din cauza a ceea ce consideră că ar fi riscurile militare foarte mari, a anunţat compania de consultanţă Barva Invest, din capitala Kiev.
Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la "un ajutor umanitar şi civil".
Atacatorul care a comis mascarul din Maine, SUA, în care 22 de persoane au fost ucise a fost identificat. Acesta este un instructor de tragere în poligon și rezervist al armatei americane. Se parte că acesta se confruntă de ceva timp cu probleme psihice.
Fostul consilier al șefului Agenției Spațiale de Stat din Ucraina spune că Rusia este interesată și poate fi capabilă să pună în aplicare un plan nou de distrugere completă a unui oraș ucrainean.
Putina testat o rachetă balistică termonucleară. SUA au propus Rusiei dialog pentru „stabilitate strategică”. Rusia a declarat miercuri că a primit propuneri informale din partea SUA cu privire la problemele de stabilitate strategică și controlul armelor.
Israelul amână invazia în Gaza. Trupele americane sub asediul milițiilor susținute de Iran. Israelul a fost de acord să amâne o invazie preconizată a Gazei pentru moment, astfel încât Statele Unite să poată grăbi desfășurarea sistemelor de apărarea antirachetă în regiune.