Cel mai întins oraș din România are doar 6.500 de locuitori. Are suprafața de două ori mai mare ca Bucureștiul
Cel mai întins oraș din România are doar 6.500 de locuitori, însă e răsfirat pe o suprafață de peste două ori mai mare decât Bucureștiul. A rămas în posteritate datorită „Amintirilor din copilărie” ale lui Ion Creangă, iar în 2025 a trecut prin furia unor mari inundații.
Orașul cel mai întins din România este micuț, ca populație, dar a devenit celebru datorită „Amintirilor din copilărie” scrise de Ion Creangă.
Deși are abia puțin peste 6.500 de suflete, localitatea este mult mai mare decât Capitala, ba chiar și decât multe țări europene.
Este vorba de orașul Broșteni, așezare din Suceava, precizare necesară câtă vreme există mai multe localități în România cu acest nume.
Cel mai întins oraș din România este Broșteni, din Suceava
În România există aproximativ 300 de localități cu statut de oraș, iar dintre ele cel mai întins este Broșteni, din județul Suceava.
O așezare în care trăiesc doar circa 6.700 de persoane și care e formată din comunele Broșteni (reședință), Hăleasa, Lungeni și Neagra și din satele Cotârgași, Dârmoxa, Frasin, Holda, Holdița și Pietroasa, conform primariabrosteni.ro.
Citește și: Care e singurul oraș din România ce a purtat 5 nume? A aparținut de-a lungul istoriei și de 5 state diferite
Este o așezare tipică de munte, elementele urbane simțindu-se doar în centrul localității, datorită complexului de blocuri de locuințe construite pentru personalul angajat în fostele mine din zonă.
Dacă vi se pare cunoscut numele orașului asta este datorită „Amintirilor din copilărie” scrise de Ion Creangă.
Mai țineți minte, poate, episodul în care năzdrăvanul Nică a lui Ștefan a Petrei se umple de râie de la caprele Irinucăi.
Apoi, fără să vrea, prăvălește un bolovan mare, împreună cu verișorul Dumitru, peste bordeiul acesteia, așezat în pantă.
Broșteniul din „Amintirile” lui Creangă este cel mai întins oraș din România, cu o suprafață de nu mai puțin de 594,66 kilometri pătrați
Broșteni, lovit de inundații în iulie 2025
Spre comparație, Bucureștiul are „doar” 228 km pătrați, iar câteva state din Europa sunt departe de întinderea localității sucevene.
Printre ele: Andorra (468 km pătrați), Malta (316 km pătrați), Liechtenstein (160 km pătrați), San Marino (61 km pătrați), Monaco (2 km pătrați) și Vatican (0,44 km pătrați).
Localitatea a făcut parte din Braniștea Voronețului, din 1488 pana în 1807.
Citește și: Care este localitatea unde trăiesc 300 de Țepeș? Ce legătură au locuitorii cu marele voievod?
Această moșie a fost dăruită Mănăstirii Voroneț de domnitorul Ștefan cel Mare, care a stăpânit-o în vechile hotare pana când aceasta a fost anexata Imperiului Habsburgic în 1775.
După intrarea Broșteniului în stăpânirea Casei Regale, au fost construite căi rutiere județene și naționale spre aceste așezări și s-a dezvoltat mineritul.
Așezarea, dăruită Mănăstirii Voroneț de Ștefan cel Mare
Principala atracție turistică din zonă este Biserica din lemn Sfântul Nicolae din Broșteni – cunoscută și sub denumirea de Biserica-muzeu „Ion Creangă”, ce datează din anul 1779.
Construită din lemn de brad cu întărituri din lemn de tisă și cuie forjate de meșteri fierari, iar în trecut a avut dublu rol, de biserică parohială și școală.
Astăzi, lăcașul de cult adăpostește câteva piese de muzeu cu vechime de peste 200 de ani, precum și icoane pictate pe lemn de renumiții pictori Tătărăscu, Grigorescu și Tonitza.
Tot aici mai există Casa administratorilor Domeniilor Coroanei, construită în 1895, ce este folosită la ora actuală ca spațiu comercial și depozit, școala din Holdița , construită în 1905 și cuptorul de ars var din Dârmoxa, ce datează din 1924
Nu poate fi ratată nici piatra simbolică „Ion Creangă”, ce face referire chiar la scena din „Amintiri din copilărie” de care am pomenit mai sus.
Citește și: Tupeu la Broșteni. Fanii lui Georgescu și Simion au cerut mâncarea pompierilor și au făcut scandal
În iulie 2025, Broșteniul a fost lovit de inundații devastatoare, din cauza cantotății imense de precipitații.
Apele umflate și vijelioase ale Bistriței au acoperit o bună parte din case, distrugând totul în cale.
Dar Broșteniul nu este singura așezare-mamut din țară.
„Podiumul” orașelor cu cea mai mare suprafață din România este completat de Vișeul de Sus, județul Maramureș, cu 443,06 km pătrați și de Săcele, județul Brașov, cu 320 de km pătrați.