Papa Francisc a avut sâmbătă o întâlnire istorică cu cel mai important cleric șiit, Marele Ayatollah Ali al-Sistani, din Irak, producând nemulțumire ayatolaului iranian, Ali Khamenei.
Papa Francisc a avut sâmbătă o întâlnire istorică cu cel mai important cleric șiit, Marele Ayatollah Ali al-Sistani, din Irak, producând nemulțumire ayatolaului iranian, Ali Khamenei.
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, în vârstă de 85 de ani, a fost vaccinat împotriva Covid-19 într-un spital din oraşul indian Dharmsala, potrivit Associated Press.
Fostul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, s-a alăturat vineri altor congresmeni şi personalităţi din Partidul Republican care cer boicotarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 de la Beijing pentru a pedepsi China pentru nerespectarea drepturilor omului, informează AFP.
Kurzii sirieni au înapoiat mai multor mame aparţinând comunităţii yazidite din Irak 12 copii ai căror taţi sunt jihadişti, membri ai organizaţiei Stat Islamic, conform unui anunţ făcut de un oficial kurd, transmite AFP.
Republica Cehă a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează agenția Reuters.
80 de tone de scoici uriașe, din specii amenințate cu dispariția, a căror valoare depășește 3 milioane de dolari pe piața neagră au fost descoperite de autoritățile filipineze într-un sat din arhipelagul Palawan, în vestul țării, a anunțat vineri Paza de Coastă din Filipine.
Papa Francisc a sosit vineri la Bagdad, în prima vizită a unui suveran pontif în Irak, unde se va întâlni cu greu încercata comunitate creştină din această ţară, scrie EFE.
Poliţia din Marea Britanie şi serviciile de informaţii au dejucat trei posibile atentate teroriste de la începerea pandemiei de coronavirus, în martie 2020, au informat joi într-un comunicat de presă cele două instituţii, scrie EFE.