Albinele folosesc excrețiile unor insecte pentru mierea de mană, nu nectarul florilor ca la mierea obișnuită

Mierea de mană este, de regulă, mai închisă la culoare și are un gust foarte diferit de mierea clasică de salcâm sau tei. Diferența importantă nu ține însă doar de aromă. Albinele folosesc o altă sursă pentru a o produce, iar acest lucru îi modifică și compoziția.

Mierea de mană nu provine din nectarul florilor

Ceea ce numim în mod obișnuit miere este, în cele mai multe cazuri, miere florală sau de nectar. Albinele culeg nectarul produs de flori, îl prelucrează și îl depozitează în faguri.

Citește și: Ce plante trebuie să aveți în grădină pentru a atrage albinele. Mierea va deveni aromată

Mierea de mană are o origine diferită.

Potrivit Directivei europene privind mierea, mierea de mană este obținută în principal din excrețiile insectelor care se hrănesc cu seva plantelor sau din secrețiile părților vii ale plantelor.

Afidele și alte insecte sug seva arborilor și elimină pe frunze, ace sau scoarță substanțe dulci, bogate în zaharuri. Albinele le colectează și le transformă în miere.

De aceea, mierea de mană este asociată în special cu zonele împădurite și cu arbori precum bradul, molidul, pinul sau stejarul.

De ce mierea de mană este mai închisă și mai puțin dulce?

Diferența se observă imediat atunci când sunt comparate două borcane.

Mierea florală poate avea culori de la aproape transparent – cum este cea de salcâm – până la galben, chihlimbariu sau brun, în funcție de plantle de la care provine.

Mierea de mană este, în general, mai închisă, de la chihlimbariu închis până la maro foarte închis.

Și gustul este diferit. În locul aromelor predominant florale, poate avea note de malț, caramel, lemn sau rășină, uneori cu o ușoară tentă amară. În general, senzația de dulce este mai redusă decât în cazul multor sortimente de miere florală.

O amplă analiză publicată în Food Research International și indexată de PubMed arată că mierea de mană are, de regulă, mai puține monozaharide și mai multe oligozaharide decât mierea provenită din flori.

Mierea de mană conține, de regulă, mai multe minerale

Una dintre cele mai clare diferențe apare la conținutul de minerale.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – FAO arată că sortimentele de miere închisă la culoare, în special mierea de mană, sunt cele mai bogate în minerale.

Printre elementele întâlnite în miere se numără potasiul, calciul, magneziul, fosforul și sodiul, cantitățile exacte variind însă mult în funcție de origine.

Studiile comparative indică pentru mierea de mană și niveluri mai ridicate de proteine, compuși fenolici și oligozaharide decât în cazul multor sortimente florale.

O diferență atât de evidentă există încât poate fi măsurată în laborator. Normele UE prevăd, în general, pentru mierea de mană o conductivitate electrică de minimum 0,8 mS/cm, în timp ce pentru majoritatea sortimentelor de miere florală valoarea este sub acest prag. Există însă și excepții, precum mierea de castan.

Este mierea de mană mai sănătoasă decât cea obișnuită?

Unele studii au găsit în mierea de mană concentrații mai mari de compuși fenolici și o activitate antioxidantă mai ridicată comparativ cu numeroase sortimente de miere florală.

O analiză științifică privind proprietățile mierii de mană arată că sortimentele de mană au adesea un conținut mai mare de derivați ai acizilor fenolici și pot prezenta o activitate antioxidantă mai ridicată.

Asta nu înseamnă însă că orice miere de mană este automat „mai sănătoasă” decât orice miere florală. Compoziția diferă puternic în funcție de arbore, zona geografică, climă și anul de producție.

În plus, indiferent de sortiment, mierea rămâne un aliment cu un conținut foarte ridicat de zaharuri. Diferențele de minerale și compuși bioactivi nu transformă mierea de mană într-un aliment care trebuie consumat fără limită.

Cum recunoști mierea de mană?

Pentru consumator, câteva caracteristici pot oferi indicii:

Mierea de mană este de obicei mai închisă la culoare, are o aromă mai puternică și mai puțin florală și poate avea gust de malț, lemn, caramel sau rășină. Este adesea percepută ca fiind mai puțin dulce.

Cristalizarea nu reprezintă însă un test sigur. Viteza cu care mierea cristalizează depinde în principal de proporțiile diferitelor zaharuri și de conținutul de apă. Unele sortimente de mană pot rămâne lichide mult timp, în timp ce altele pot cristaliza mai repede.

Nici culoarea singură nu dovedește originea, deoarece există și sortimente de miere florală foarte închise.