În 2020, poliția din Marea Britanie a făcut 185 de arestări pentru terorism. Trei atacuri, dejucate

DE Miruna Moldoveanu | 05.03.2021 - 15:32
Poliția din Marea Britanie/FOTO: unsplash.com

Poliţia din Marea Britanie şi serviciile de informaţii au dejucat trei posibile atentate teroriste de la începerea pandemiei de coronavirus, în martie 2020, au informat joi într-un comunicat de presă cele două instituţii, scrie EFE.

SHARE

Potrivit datelor publicate, Regatul Unit a încheiat anul 2020 cu 185 de arestări pentru activităţi având legătură cu terorismul, ceea ce reprezintă o scădere cu 34% faţă de anul 2019 şi revenirea la nivelurile din 2011, atribuită de poliţie reducerii criminalităţii în timpul măsurilor de izolare impuse de autorităţi ca urmare a pandemiei.

În total, începând din martie 2017, numărul comploturilor teroriste dejucate împreună cu serviciile de informaţii se ridică la 28, potrivit surselor citate.

Statisticile arată că ''teroriştii nu au încetat să planifice online atacuri sau să radicalizeze persoane vulnerabile'' în timpul crizei coronavirusului, semnalează în comunicat Dean Haydon, înaltă oficialitate din poliţia britanică.

Poliția din Marea Britanie anunță că s-au înmulțit arestările pentru terorsim în rândul minorilor

Pe măsură ce Regatul Unit face progrese în ceea ce priveşte planul de a ridica toate restricţiile epidemice, lucru care ar urma să se întâmple la 21 iunie, ''vor exista mai multe ocazii pentru ca teroriştii să acţioneze'', a avertizat Haydon, care a cerut populaţiei să rămână vigilentă pentru a reduce riscul de atacuri.

Pe de altă parte, Haydon a remarcat existenţa unei tendinţe ''extrem de îngrijorătoare'', şi anume înmulţirea cazurilor de arestări pentru activităţi având legătură cu terorismul în rândul minorilor, care reprezintă 10% din numărul total de arestări, faţă de o creştere de numai 4% în 2019.

Potrivit investigaţiilor poliţiei, rudele şi prietenii sunt primii care ar trebui să observe modificări de conduită care ar putea indica posibila radicalizare a unui apropiat, iar din acest motiv autorităţile au creat o nouă pagină web menită să le ofere ajutor, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te