O decizie privind declararea epidemiei de gripă în România este aşteptată joi, în condiţiile în care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirma că este foarte probabil ca bilanţul acestei zile să indice a treia săptămână de creştere consecutivă.
O decizie privind declararea epidemiei de gripă în România este aşteptată joi, în condiţiile în care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirma că este foarte probabil ca bilanţul acestei zile să indice a treia săptămână de creştere consecutivă.
Poliţia bulgară şi-a arestat miercuri unul dintre proprii agenţi, surprins în timp ce transporta cu o furgonetă 31 de migranţi ilegali pe o autostradă ce leagă frontieră turcă de capitala Sofia.
Portugalia a decretat o zi de doliu naţional în memoria Papei emerit Benedict al XVI-lea, care urmează să fie înhumat la 5 ianuarie, anunţă miercuri preşedinţia portugheză.
Doi activişti pentru climă au stropit cu vopsea intrarea principală în reşedinţa oficială a prim-ministrului Franţei, miercuri, în cadrul unui protest faţă de ceea ce gruparea Derniere Renovation a numit "crimele climatice" comise de statul francez.
Dmitri Rogozin, fost şef Roscosmos, i-a trimis lui Macron un fragment din obuzul care l-a lovit.
Walter Cunningham, astronautul american care a orbitat cu Apollo 7, în jurul Pământului, a murit.
Guvernul Rishi Sunak vrea să facă studiul matematicii obligatoriu până la 18 ani, după ce statisticile au arătat că opt milioane de englezi (15% din populație) au cunoștințe limitate la cele de școală primară, iar 60% dintre adolescenții defavorizați nu le au nici pe acestea.
Un bărbat din localitatea Pădureni, județul Vaslui care și-a ucis propriul fiu cu un cuțit cu care tăia porcii a fost arestat pentru 30 de zile. Criminalul amețit de aburii alcoolului spune că nu regretă ceea ce a făcut, ba chiar cere clemență și vrea să se întoarcă acasă.