Poliţia din Omsk, o regiune care se află la circa 2.200 kilometri est de Moscova, a făcut cunoscut că medicul Aleksandr Murahovski a părăsit vineri o bază de vânătoare dintr-o pădure cu un autovehicul de teren şi nu a mai fost văzut de atunci.
Serviciul de prim-ajutor, drone, un elicopter şi voluntari pe teren s-au alăturat efortului de căutare.
Aleksandr Murahovski a fost medicul şef al spitalului din oraşul siberian Omsk unde a fost tratat Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin. Ulterior, Murahovski a fost promovat în funcţia de ministru regional al sănătăţii.
După intense negocieri cu autorităţile, Aleksei Navalnîi a fost transportat cu avionul în Germania de la Omsk pentru îngrijiri de specialitate.
Teste de laborator efectuate în trei ţări europene au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.
Kremlinul a respins în repetate rânduri orice acuzaţie conform căreia autorităţile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi.
După revenirea din Germania, disidentul a fost condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz de fraudă datând din 2014, pe care îl denunţă ca fiind orchestrat politic.
Alți doi doctori din Omsk au decedat, un al treilea a demisionat
La sfârșitul lunii martie, un medic de la Spitalul de Urgență din Omsk, unde a ajuns Alexei Navalnîi imediat după ce a fost otrăvit, a încetat din viață. Este vorba despre șeful secției de traumatologie și ortopedie, Aghișev Rustam Gabasovici. În vârstă de 63 de ani, acesta suferise un atac cerebral în decembrie. Cauzele exacte ale decesului său nu au fost însă precizate.
La începutul lunii februarie, un alt medic de la spitalul din Omsk, șeful adjunct de la terapie intensivă, a murit subit. Serghei Maskimișin ar fi decedat din cauza unui atac de cord. Avea 55 de ani.
Iar în octombrie 2020, un alt medic din conducerea spitalului din Omsk, Anatoli Kalinicenko, și-a dat demisia și a spus că se mută la o clinică privată, pentru că iubește mai mult chirurgia decât sarcinile administrative.