Aproape 500 de milioane de animale au murit în incendiile din Australia

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 02.01.2020 - 19:18
Foto: Magna News

Aproximativ 480 de milioane de animale ar fi murit în incendiile de vegetația care au cuprins coasta de sud-est a Australiei, inclusiv aproape o treime din populația de urși koala din principalul habitat din New South Wales.

SHARE

Universitatea din Sydney estimează că aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au fost ucise, direct sau indirect, de incendiile devastatoare care au început în septembrie 2019, potrivit The Times, citat de Green Report.

Aproape 8.000 de koala au pierit în incendiile din New South Wales. Regiunea, care se află la aproximativ 380 de kilometri la nord de Sydney, găzduiește cel mai mare număr de urși koala din Australia, cu o populație de până la 28.000.

Când koala sunt prinşi în mijlocul flăcărilor, urcă în vârful unui copac şi se încolăcesc. Dacă focul trece repede şi doar le arde uşor blana, ei sunt în siguranţă, iar blana le va creşte înapoi. Însă, în cazul în care focul persistă, koala nu au nicio şansă, au apreciat experții.

Incendiile de vegetaţie au distrus până acum peste cinci milioane de hectare, din care 4 milioane de hectare numai în New South Wales (NSW). Din păcate, condiţiile favorabile duc la apariţia de noi focare aproape în fiecare zi. Miercuri, erau încă peste 100 de focare de incendii active în statul NSW, iar mii de pompieri luptă cu flăcările.

Ministrul federal al Mediului, Sussan Ley, a declarat pentru ABC că ar fi murit “până la 30% din populația de koala din regiunea respectivă, deoarece aproximativ 30% din habitatul lor a fost distrus”.

„Vom ști mai multe când incendiile se vor calma și se va putea face o evaluare adecvată”, a adăugat ea.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te