Accident feroviar în Danemarca. Mai mulți pasageri au fost răniți
Două trenuri locale s-au ciocnit frontal joi în Danemarca, rănind cel puțin 17 persoane, dintre care patru se află în stare critică, a anunțat serviciul de urgență danez. Accidentul a avut loc la câțiva zeci de kilometri de Copenhaga.
Postul public de televiziune DR a difuzat imagini cu două trenuri galbene și gri, ambele cu avarii vizibile. Accidentul s-a produs într-o zonă împădurită.
Incidentul a avut loc la nord de Copenhaga, pe o linie de cale ferată care leagă orașele Hillerod și Kagerup, a anunțat poliția într-un comunicat.
Accident feroviar în Danemarca. Mai mulți pasageri au fost răniți
„Două trenuri locale s-au ciocnit frontal”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare.
„Există răniți printre pasageri. Toată lumea este afară din trenuri. La fața locului au fost trimise resurse importante”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Răniții au fost transportați ulterior de la locul accidentului cu ambulanțe și elicoptere, a anunțat departamentul de pompieri la X.
Accidentele feroviare sunt rare în Danemarca, dar în 2019, o coliziune în care a fost implicat un tren de pasageri s-a soldat cu opt morți și 16 răniți.
În august 2025, o persoană a murit după ce un tren a izbit un vehicul agricol.