Războiul din Golf, pe care să reînceapă: Iranul ar fi atacat și distrus un radar militar american din Bahrain
Iranul susține că a distrus o instalație radar americană din Bahrain, ca răspuns la un atac asupra infrastructurii sale de telecomunicații. Gardienii Revoluției avertizează că vor lansa noi lovituri dacă operațiunile împotriva teritoriului iranian continuă.
Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc din nou, după ce Iranul a revendicat un atac asupra unei instalații radar americane din Bahrain, stat care găzduiește cartierul general al Flotei a Cincea a Marinei Statelor Unite.
Războiul din Iran, pe care să reînceapă: Iranul ar fi atacat și distrus un radar militar american din Bahrain
Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a anunțat că a vizat obiectivul militar american după un atac aerian asupra infrastructurii de comunicații din provincia Hormozgan, potrivit Al Jazeera.
🚨The #IRGC says it has destroyed an American early-warning radar system in #Bahrain in retaliation for the #US strike on a telecommunications tower in #Sirik, southern Iran. @PressTV #Iran https://t.co/S9cUxbZ29R https://t.co/q9upiUFMd4
— ⚡️🌎 Sarwar 🌐⚡️ (@ferozwala) November 13, 2026
Anterior, agenția oficială iraniană IRNA relatase, invocând surse guvernamentale, că orașul-port Sirik, situat în aceeași provincie, a fost lovit joi de „foc inamic”.
Agenția Fars, apropiată Gardienilor Revoluției, susține că Forțele Aerospațiale iraniene au reușit să lovească și să distrugă instalația radar din Bahrain.
Citește și: SUA au bombardat insula strategică iraniană Qeshm. Trump: „Nu suntem în război, este un război foarte moale”
Gardienii Revoluției amenință cu noi atacuri asupra obiectivelor americane
Într-un comunicat difuzat de agenția semi-oficială Tasnim, IRGC a prezentat operațiunea drept un „avertisment serios” pentru „inamicul agresor”.
Autoritățile militare iraniene au cerut încetarea incursiunilor aeriene și a activităților pe care le descriu drept contrabandă cu petrol în Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele rute maritime pentru transportul internațional de energie.
„În cazul în care aceste încălcări și acte de agresiune se vor repeta, Forțele Aerospațiale ale IRGC sunt pe deplin pregătite să intervină fără nicio restricție”, se arată în comunicatul Gardienilor Revoluției.
Citește și: SUA trimit al treilea portavion în Iran. Cea mai amplă mobilizare navală a SUA în de la invadarea Irakului
Potrivit Reuters, aceasta este prima revendicare iraniană a unui atac împotriva unui obiectiv militar american dintr-un stat al Golfului de la începutul lunii septembrie.
Bahrainul are un rol important în prezența militară americană din regiune, fiind sediul comandamentului Flotei a Cincea, responsabilă de operațiuni navale în Golful Persic și în apele din apropiere.
Israelul pregătește scenarii militare. Trump avertizează că poate relua războiul
Revendicarea atacului vine într-un moment în care Israelul analizează posibilitatea unor noi operațiuni militare împotriva Iranului. Potrivit relatărilor din presa israeliană, cabinetul de securitate a cerut armatei să intensifice pregătirile pentru un eventual atac.
Mohsen Rezaei, responsabil iranian în domeniul securității, a avertizat că, în cazul declanșării unui nou război de către Statele Unite, bazele militare implicate în operațiuni împotriva Iranului ar putea deveni ținte, inclusiv cele aflate în Europa.
Președintele Donald Trump a declarat că este pregătit să reia confruntarea militară dacă negocierile diplomatice facilitate de Qatar nu vor conduce la un acord cu Teheranul.
Secretarul de stat american Marco Rubio a transmis însă un mesaj diferit, afirmând că sancțiunile și celelalte măsuri de presiune economică exercitate asupra Iranului produc rezultate și că, în aceste condiții, reluarea operațiunilor militare de amploare nu este necesară.
În paralel, autoritățile iraniene insistă asupra importanței strategice a Strâmtorii Ormuz, rută esențială pentru transporturile petroliere internaționale.
Într-un interviu acordat miercuri postului Al Jazeera, Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian și negociator-șef, a afirmat că situația din Strâmtoarea Ormuz nu va mai reveni la condițiile existente înaintea războiului.
„Mingea este acum în terenul americanilor”, a declarat Ghalibaf.