Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Daniel Suciu, de la Dezvoltare, încearcă să-i momească pe parlamentarii PSD cu bani proveniți din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cu condiția să nu treacă moțiunea de cenzură.
Premierul Viorica Dăncilă și ministrul Daniel Suciu, de la Dezvoltare, încearcă să-i momească pe parlamentarii PSD cu bani proveniți din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cu condiția să nu treacă moțiunea de cenzură.
Proaspăt instalatul șef PSD Cluj, Liviu Alexa, s-a lansat în jigniri grosolane la adresa jurnaliștilor care i-au scris premierului Viorica Dăncilă și Comitetului Executiv al PSD, atrăgând atenția că acesta are un comportament inacceptabil.
Bariera de 200.000 de voturi impusă celor care vor să candideze la funcția de președinte al României a fost, de facto, desființată de Curtea Constituțională a României: CCR a decis că BEC nu are competența de a verifica dacă semnăturile sunt false sau nu.
Sondajul realizat de IMAS, pentru Europa FM, arată că favorit rămâne Klaus Iohannis, cu puțin peste 45 de procente.
Candidatul PMP la Preşedinţie Theodor Paleologu ironizează vizita premierului Viorica Dăncilă în SUA şi întâlnirea acesteia cu primarul oraşului Jersey, spunând că ţi se umple inima de bucurie văzând cât de apreciat este în SUA prim-ministrul României.
Klaus Iohannis, Dan Barna, Viorica Dăncilă, Theodor Paleologu, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Alexandru Cumpănașu, Ramona Bruynseels și Cătălin Ivan sunt candidații care s-au înscris în cursa pentru prezidențiale.
Înghesuială mare în cursa pentru Cotroceni: nu mai puțin de 24 de persoane și-au anunțat deja intenția de a candida, iar lista rămâne deschisă.
Președintele PNL Ludovic Orban afirmă că premierul Viorica Dăncilă „sfidează” Parlamentul refuzând să respecte Constituția României, care o obligă să se prezinte în fața parlamentarilor pentru a cere votul asupra remanierii”.