Pentru cei mai mulți oameni din țară, călătoria pe vase încărcate mult peste capacitatea lor, pe râul Congo și afluenții acestuia, este singura modalitate de a ajunge în locuri îndepărtate.
Pentru cei mai mulți oameni din țară, călătoria pe vase încărcate mult peste capacitatea lor, pe râul Congo și afluenții acestuia, este singura modalitate de a ajunge în locuri îndepărtate.
Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa într-un carambol uriaş produs joi dimineaţă în nordul Texasului, Statele Unite, relatează presa locală, potrivit Xinhua.
O femeie de 70 de ani diagnosticată cu COVID-19 şi transferată la Spitalul ”Dimitrie Gerota” în urma incendiului de la Institutul Matei Balş a decedat, fiind cel de-al nouălea pacient din pavilionul afectat de incendiu care îşi pierde viaţa.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis că au fost 10 apeluri la 112 pentru a anunţa incendiul de la Institutul „Matei Balş”. Primul a fost la ora 5:04, însă s-a auzit doar un zgomot de fond, iar cel care a sunat a fost reapelat şi a semnalat izbucnirea focului.
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare susține că decontarea directă obligatorie la contractele RCA ar permite păgubiților să se adreseze propriilor asiguratori în cazul în care vor fi victimele unui accident rutier.
O puternică explozie a provocat miercuri prăbuşirea parţială a unei clădiri de şase etaje din centrul capitalei Spaniei, Madrid. Bilanţul provizoriu al victimelor este de cel puţin trei morţi şi 11 răniţi. Acțiunile de căutare și salvare continuă.
Guvernul iranian a hotărât alocarea a 150.000 de dolari pentru familiile fiecăreia dintre cele 176 de victime ale avionului ucrainean doborât de Gărzile Revoluționare IRGC în ianuarie.
Preşedintele Klaus Iohannis a depus astăzi o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei la troița din Piaţa Universităţii. Șeful statului a comemorat astfel victimele represiunii comuniste, la 31 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.