Epidemia provocată de noul coronavirus şi blocarea unei regiuni uriaşe din China ar putea afecta peste 5 milioane de companii la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Dun&Bradstreet, relatează CNBC, citat de News.ro.
Epidemia provocată de noul coronavirus şi blocarea unei regiuni uriaşe din China ar putea afecta peste 5 milioane de companii la nivel mondial, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Dun&Bradstreet, relatează CNBC, citat de News.ro.
Trei protestatare topless, care militau pentru drepturile animalelor, au sărit pe scena unde senatorul democrat Bernie Sanders își făcea campanie, în Carson City, Nevada, scrie dpa, potrivit Agerpres.
Washingtonul şi Ankara se află în fricţiuni continue. De aceea americanii caută în Grecia un partener sigur în estul Mediteranei, se arată în articolul cu titlul „SUA îşi consolidează prezenţa militară în Grecia”, publicat de ziarul german Handelsblatt, preluat de Capital.gr.
Departamentul de Justiţie evaluează informaţiile despre fostul vicepreşedinte american Joe Biden şi fiul său, Hunter, pe care le primește de la Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, transmite Reuters.
Statele Unite au blocat un program secret de cooperare cu Turcia în domeniul informaţiilor militare, care a ajutat timp de câţiva ani forţele turce să atace militanţii kurzi din PKK, au declarat agenţiei Reuters patru oficiali americani, informează Agerpres.
Orientul Mijlociu se înfierbântă din nou.
Președintele SUA, Donald Trump, a dezvăluit marți planul de pace pentru Orientul Mijlociu, salutat de către Israel ca fiind ”istoric”, dar respins în avans de către palestinieni, relatează AFP.
Avocații lui Trump au insistat, în ziua a șasea a procesului din Senat, că nu a fost nimic ilegal în modul în care președintele SUA a interacționat cu autoritățile din Ucraina și au pledat ”pasional” în favoarea lui Rudy Giuliani, scrie NBS News.