VIDEO Franța a confiscat petrolierul rusesc „Kaliningrad”. Putin a amenințat că va sechestra nave europene
Pe fondul controverselor iscate de acordul cu motorină Trump-Putin, Marina Franceză a interceptat la 450 de mile marine la sud de insula Réunion, la 12 octombrie, petrolierul rusesc „DF Peak”, numit anterior „Kaliningrad”. Macron, decis să vâneze flota fantomă a Rusiei.
Președintele Macron a anunțat pe platforma de socializare X că Franța va vâna petrolierele din flota fantomă a Rusiei peste tot în lume.
Marina franceză invocă Articolul 110 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS), care autorizează inspecția la bordul unei nave în cazul în care există suspiciuni cu privire la pavilionul acesteia.
Franța a confiscat petrolierul „Kaliningrad”. Macron: „Vom vâna flota fantomă a Rusiei peste tot”
Construit în 2006, petrolierul de 110.000 de tone interceptat recent de Marina din Benin a fost operat inițial de Sovcomflot sub numele „NS Captain”.
În 2024, a fost redenumit „Kaliningrad”, înainte de a primi numele „DF Peak”. În prezent, nava ar fi operată de o companie cu sediul în Hong Kong. La momentul capturării, aceasta naviga sub pavilionul Beninului.
La France est déterminée à lutter contre la flotte fantôme, partout dans le monde. Ce matin, à plus de 450 nautiques au sud de La Réunion, notre Marine nationale a arraisonné le pétrolier DF Peak, suspecté de naviguer sous un faux pavillon et impliqué dans des activités illicites de transport de carburants. Cette action, conduite conformément au droit international de la mer, témoigne de notre détermination à faire respecter le droit et à lutter contre tous les trafics illicites, où qu’ils se produisent.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) October 12, 2026
"Franța este hotărâtă să combată flota fantomă, peste tot în lume. În această dimineață, la peste 450 de mile marine la sud de Insula Réunion, Marina noastră a abordat petrolierul DF Peak, suspectat că navighează sub pavilion fals și implicat în activități de transport ilicit de combustibil", a declarat președintele Emmanuel Macron, potrivit Zone Militaire.
„Această acțiune, desfășurată în conformitate cu Dreptul Maritim Internațional, demonstrează hotărârea noastră de a respecta legea și de a combate orice trafic ilicit, oriunde ar avea loc”, a precizat Macron.
În Réunion, Marina Franceză operează nava de patrulare pentru zonele de peste mări Auguste Techer, nava de asistență și sprijin pentru zonele de peste mări Champlain și de fregatele de supraveghere Nivôse și Floréal.
Nava, escortată de Marina Franței către o zonă de ancoraj din largul coastelor insulei Réunion
Examinarea documentelor de către echipa aflată la fața locului a confirmat suspiciunile privind neregulile legate de certificatul de navigabilitate al navei.
La rândul său, prefectura din La Réunion a explicat că a fost sesizat procurorul din Saint-Denis, care a dispus ulterior o intervenție.
Citește și: SUA i-au avertizat pe generalii ucraineni să înceteze să atace rafinăriile Rusiei. „Vor fi consecințe”
„DF Peak este în prezent escortată de nave ale Marinei Franceze către o zonă de ancoraj din largul coastelor insulei Réunion, în vederea unor verificări suplimentare”, a comunicat prefectura.
„Echipajul petrolierului, format din 21 de marinari de diverse naționalități, a rămas la bord, sub supravegherea personalului militar francez”, a precizat aceasta.
Putin amenință că va sechestra nave europene
În luna august, președintele rus Vladimir Putin a amenințat că va intercepta nave europene, ca răspuns la sancțiunile și măsurile luate împotriva „flotei din umbră”. „Nu vom interveni neapărat în apele unde sunt planificate atacuri împotriva navelor noastre, ci oriunde vom considera necesar și oportun”, a declarat el de la bordul crucișătorului Variag.
Dimensiunea flotei fantomă a Rusiei a crescut de aproape șapte ori, ajungând la 1.300 de nave, dintre care 700 sunt vizate de sancțiuni europene.
Citește și: București, punct de operare avansat pe Flancul estic al NATO. Ce misiune au Forțele Aeriene Suedeze
Potrivit unei analize realizate de think-tank-ul britanic Chatham House, yuanul înlocuiește treptat dolarul în tranzacțiile cu petrol dintre Rusia și clienții săi.
În ultimele luni, Uniunea Europeană și-a înăsprit poziția față de „flota fantomă” operată de Rusia pentru a eluda sancțiunile occidentale impuse exporturilor sale de hidrocarburi. Printre alte măsuri, a mandatat operațiunile navale Irini [în centrul Mării Mediterane] și Atalanta [în Oceanul Indian] să intercepteze orice petrolier suspectat că navighează sub pavilion fals.
Dntre cele 27 de state membre, Franța este cea mai activă, interceptând șase nave suspecte începând cu luna septembrie a anului 2025. Cea mai recentă dintre acestea a fost interceptată la 12 octombrie, la 450 de mile marine sud de insula Réunion.
„Pe măsură ce flota clandestină a Rusiei continuă să transporte petrol ieftin în întreaga lume, aceasta ocolește tot mai mult reglementările sistemului financiar occidental. Aceasta este o evoluție îngrijorătoare, deoarece diminuează eficacitatea puterii de reglementare și financiare a Occidentului, în special în ceea ce privește sancțiunile”, se arată în concluziile raportului.
Documentul avertizează: „Liderii de la Moscova și din alte părți ar putea ajunge la concluzia că prețul economic al unei intervenții militare este mai mic decât s-a estimat, creând astfel premisele unui conflict global de mai mare amploare”.