Angajații din sectorul de stat primesc sporuri de condiții vătămătoare: atât angajații din ministere, primării, Camera Deputaților, dar și cei din muzee sau teatre.
Angajații din sectorul de stat primesc sporuri de condiții vătămătoare: atât angajații din ministere, primării, Camera Deputaților, dar și cei din muzee sau teatre.
Grupul de televiziune australian SBS a anunţat vineri că suspendă difuzarea de programe ale unor posturi de stat chineze, după ce a fost sesizată de o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, scrie AFP.
Administrația Națională Apele Române a plătit în jur de 20.000 de euro unei companii pentru servicii de monitorizare a presei. Aceeași companie a câștigat o licitație de milioane pentru realizarea unui buletin informativ pentru primăria sector 1.
Era o vreme când toți eram revoltați că medicii sau profesorii au salarii prea mici și eram de acord că de aceea nu avem medicină și educație la standarde moderne.
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că se pot face din nou angajări la stat: instituţiile şi autorităţile publice vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, dacă se încadrează în anvelopa salarială prevăzută în buget.
Peste 100 de organizaţii de apărare a drepturilor omului fac apel la un embargou global privind armele împotriva Myanmarului, ca răspuns la lovitura de stat militară şi la închiderea liderilor aleşi ai ţării, care au dus la declanşarea de proteste încă în desfăşurare, scrie DPA.
Statul nu știe decât aproximativ câți angajați are în toate cele 13.800 de instituții publice din România. De asemenea, nu știe ce salarii se dau, ce sporuri și, mai ales, cât de competenți sunt salariații săi.
Statul romaân speră să încaseze 2,5 miliarde lei din vânzarea licențelor 5G, potrivit unui document al Ministerului Finanțelor, citat de Hotnews.