Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,93 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
99,91 %
Elena Lasconi 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

VIDEO Cîțu: Se pot face din nou angajări la stat, vor reîncepe concursurile

DE Alexandru Pop | 24.02.2021 - 18:22
Premierul Florin Cîțu, despre angajări la stat/FOTO: gov.ro
Premierul Florin Cîțu, despre angajări la stat/FOTO: gov.ro

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că se pot face din nou angajări la stat: instituţiile şi autorităţile publice vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, dacă se încadrează în anvelopa salarială prevăzută în buget.

SHARE

Întrebat dacă aprobarea în Parlament a unei legi care oferă posibilitatea desfăşurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice va duce la creşterea cheltuielilor cu salariile în buget, Cîţu a spus: "Nu. Se vor angaja în anvelopa salarială pe care am angajat-o în buget. Asta nu înseamnă neapărat că vor fi cheltuieli mai mari de personal, doar că pot să angajeze şi, dacă se păstrează în anvelopa salarială, foarte bine".

El a adăugat că nu ştie câţi angajaţi noi ar putea să apară ca urmare a acestei legi şi nici care este deficitul de personal în instituţiile publice.

Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 183/2020, incluzând posibilitatea desfăşurării, pe o perioadă de 6 luni, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice.

Ordonanţa de urgenţă 183/2020 are ca obiect de reglementare instituirea, prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr. 55/2020, a posibilităţii desfăşurării, pe durata stării de alertă, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al celorlalte instanţe judecătoreşti, al parchetelor şi din sistemul de probaţiune, precum şi pentru ocuparea posturilor vacante de specialitate din cadrul Curţii de Conturi a României. Deputaţii au decis ca să poată fi scoase la concurs posturile vacante din instituţii şi autorităţi publice, pe o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a OUG.

"Prin derogare de la dispoziţiile art. 27 alin.(3) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID19, cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot desfăşura concursurile pentru ocuparea posturilor şi funcţiilor vacante şi temporar vacante din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, cu încadrare în sumele aprobate în buget pentru anul 2021", prevede textul adoptat de deputaţi. Camera Deputaţilor este for decizional, potrivit Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te