Sindicaliștii avertizează că trenurile ar putea fi oprite. 1.550 de angajați CFR Marfă, fără salarii de 4 luni
Circulația trenurilor din România riscă să fie redusă sau chiar oprită din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere, reparații, energie și cheltuieli curente, avertizează sindicaliștii din Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.
Sindicaliștii îi cer noului ministru al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, să urgenteze finanțarea sistemului feroviar și rezolvarea situației celor aproximativ 1.550 de angajați CFR Marfă care, potrivit federației, nu și-au primit salariile de patru luni.
Sindicaliștii avertizează că trenurile ar putea fi oprite. 1.550 de angajați CFR Marfă, fără salarii de 4 luni
Sindicaliștii solicită o rectificare bugetară pentru asigurarea fondurilor necesare funcționării transportului feroviar și întreținerii infrastructurii. Sindicaliștii susțin că lipsa resurselor poate duce la blocaje operaționale, cu efecte asupra călătorilor și economiei, conform mediafax.
„Avertizăm că, fără suplimentarea la timp a finanțării prin rectificare bugetară, există riscul real al reducerii sau chiar al opririi circulației trenurilor”, transmit sindicaliștii.
Aceștia îi cer ministrului Ștefan Ovidiu Popa să prezinte Guvernului necesarul real de finanțare și să susțină alocarea urgentă a fondurilor.
Federația solicită și o întâlnire de urgență între Ministerul Transporturilor, conducerea CFR Marfă și sindicate, pentru stabilirea unui calendar de plată a salariilor restante și a compensațiilor cuvenite angajaților.
„Situația salariaților CFR Marfă reprezintă o urgență socială care afectează profund oameni și familii rămase fără veniturile necesare traiului zilnic”, arată Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.