Kremlinul lansează un apel la calm, în urma tentativei de lovitură de stat din Armenia

DE Miruna Moldoveanu | 25.02.2021 - 13:55
În urma tentativei de lovitură de stat din Armenia, Kremlinul lansează un apel „la calm”/FOTO: Getty

Kremlinul şi-a exprimat joi îngrijorarea în legătură cu tensiunile politice în creştere în Armenia, după ce armata a cerut demisia premierului Nikol Paşinian într-un dermers calificat de acesta drept o tentativă de lovitură de stat, scriu AFP şi Reuters.

SHARE

„Urmărim situaţia din Armenia cu îngrijorare şi, bineînţeles, chemăm toată lumea la calm", a declarat într-o teleconferinţă cu presa purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov, îndemnând ambele părţi să îşi rezolve disputele în mod paşnic şi în cadrul Constituţiei.

Armenia, unde Rusia are amplasată o bază militară, este aliata tradiţională a Rusiei.

Paşinian se confruntă cu proteste şi apeluri la demisie, oponenţii săi criticându-l pentru modul în care a gestionat conflictul de şase săptămâni, de anul trecut, cu Azerbaidjan în regiunea Nagorno-Karabah. Conflictului i s-a pus capăt printr-un acord intermediat de Kremlin, dar care a însemnat înfrângerea armatei armene şi pierderea controlului asupra unei părţi însemnate din regiunea separatistă, teritoriu azer locuit de o majoritate de etnici armeni.

 

După tentativa de lovitură de stat din Armenia, Kremlinul și-a exprimat îngrijorarea

 

Premierul armean Nikol Paşinian a denunţat joi o tentativă de lovitură militară şi l-a demis pe şeful Statului Major, după ce comandamentul armatei a cerut demisia guvernului său, relatează AFP şi EFE.

"Consider că declaraţia Statului Major este o tentativă de lovitură de stat militară. Îi invit pe toţi susţinătorii noştri să se adune în Piaţa Republicii" din Erevan, a scris Paşinian pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Statul Major comun al armatei ceruse demisia lui Paşinian, a cărei plecare este cerută şi de opoziţie după înfrângerea Armeniei în războiul de anul trecut din Nagorno-Karabah.

"Prim-ministrul Armeniei şi guvernul nu mai pot lua decizii adecvate în aceasta situaţie de criză pentru armeni", se spune în declaraţia conducerii armatei, preluată de Armenpress, citată de EFE.

 

Premierul armean l-a demis pe șeful Statului Major, după tentativa de lovitură de stat



La scurt timp, Paşinian a anunţat într-o altă postare destituirea din funcţie a generalului Onik Gasparian de la conducerea Statului Major.

De asemenea, opoziţia a anunţat că va ieşi joi în stradă.

Cu o zi înainte, Paşinian a destituit un adjunct al generalului Gasparian, ceea ce a determinat Statul Major al armatei să ceară demisia premierului. Ofiţerul demis persiflase o declaraţie a premierului care a criticat performanţele rachetelor ruseşti Iskander, aflate în dotarea armatei armene, dar care nu au reuşit să influenţeze cursul ostilităţilor din Karabah în toamnă, conform publicaţiei Vzgliad.

Potrivit premierului, "rachetele Iskander lansate nu au explodat sau au explodat doar în proporţie de 10%".

Prim-ministrul armean se află sub presiunea opoziţiei care îi cere demisia după înfrângerea militară a Armeniei în faţa Azerbaidjanului în toamna anului trecut în conflictul din Nagorno-Karabah.

La acea vreme, confruntată cu riscul unui dezastru, armata îi ceruse şefului guvernului să accepte condiţiile de încetare a focului negociate de preşedintele rus Vladimir Putin şi care au implicat pierderi teritoriale importante pentru Armenia.

 

Opoziția cere demisia premierului armean


Erevan controlează de facto, graţie prezenţei separatiştilor armeni, o parte din regiunea Nagorno-Karabah, teritoriu azer locuit de o majoritate de etnici armeni.

Dar Armenia a pierdut în conflictul din 2020 oraşul-simbol Şuşa, precum şi mai multe zone azere din jurul Karabahului. Această înfrângere a fost percepută de armeni drept o umilinţă naţională, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te