Mama și copilul de opt ani au fost mutați într-un centru maternal, copilul de 13 ani se află în continuare la spital, sub supraveghere.
Mama și copilul de opt ani au fost mutați într-un centru maternal, copilul de 13 ani se află în continuare la spital, sub supraveghere.
O nouă alertă pentru șase tipuri de măști neconforme a fost emisă prin Sistemul de alertă rapidă european, anunță InfoCons. În total, până acum, au fost semnalate 158 de măști neconforme.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că elevii care îşi vor relua fizic cursurile vor primi măşti de protecţie, existând un stoc de peste 37 de milioane de măşti doar în învăţământul preuniversitar.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a evidenţiat, în întâlnirea cu Reprezentantul în România al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Nisreen Rubaian, că ţara noastră va continua să ofere sprijin şi protecţie refugiaţilor, potrivit Agerpres.
Bolnavii de cancer prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme grave și de a ajunge la terapie intensivă dacă se infectează cu Sars-COV 2. Cu toate acestea, puțini pacienți știu care sunt pericolele și cum să se protejeze, arată un studiu românesc.
Leo de la Kuweit este manelistul care a fost multă vreme vocea a doua a lui Florin Salam. Acum trebuie să depună mărturie împotriva unor lideri ai clanului Duduianu, în dosarul maneliștilor tâlhăriți și șantajați, alături de Salam și de Guță. Liderul altui clan îl protejează.
Unul dintre liderii clanului, Bogdan Corduneanu (37 de ani), a fost reţinut după ce i-a cerut taxă de protecție în monedă virtuală unui tânăr de 21 de ani care o pusese să facă videochat.
Noul parlamentar al AUR, Diana Șoșoacă, a purtat la consultările de la Cotroceni, cu Klaus Iohannis, masca sub nas, deși acest lucru nu este corect.